Comunitățile literare din România sunt privite aici fără menajamente: despre sunetul banilor, despre popularitate și putere, despre grupurile care se laudă cu aprecieri numeroase și ignoră exact pe cei care încearcă să facă ceva de valoare.
Nu, băi, nu mai merge așa! E vorba de sunetul banilor, de popularitate, de putere!
Și știi cum e? Dacă ei se laudă cu o mie și una de snoabe care apreciază, dar ignoră o mână de creaturi mistice ce încearcă să nu-și prăjească neuronii, înseamnă că se pot duce naibii cu imaginea lor cu tot! Adică, stai, stai! Nu susțineau ei că n-au arfe de capitală? Ce glumă proastă!
Ăștia sunt doar ei pentru ei și pentru pilele lor de unghii false precum silicoanele pe care ai obosit să le vezi totdeauna pe prima pagină a revistelor. Asta-mi aduce aminte cât de amuzant mi se păruse anul trecut faptul că niște jurnaliști în devenire încercau să intervieveze personalități care n-au răspuns propunerii. Probabil voiau pițule, modeștii.
De aceea, pe la evenimentele culturale sunt doar ei mai mereu; în rest, câte un curios debusolat poposește din an în paște căutând, probabil, afirmare.
Să fim serioși într-o lume neserioasă, de ce le-ar călca pragul puștoaica aia care scrie din suflet poeme și le trimite pe unde apucă în speranța că o să fie luată în seamă și va fi publicată? Iar lumea, lumea știi cum e? Dacă n-ai un renume, nu te îngăduie. Apropo de ăștia care se țin deștepți, mari și tari; nu știu nici măcar să spună: Ne pare rău, puștoaico, dar poemele tale nu corespund standardelor noastre.
Băi! Măcar atât; dar nu, ei nu se obosesc. Mă lași?! Sunt atât de ocupați încât nu-și permit să facă o amărâtă de corespondenţă? Să-și angajeze un om!
Iar scriitorii ăia care și-au publicat una sau două cărți, fără potențial de a străluci, se visează celebrități peste noapte. Degeaba vin ei la mine pentru campanii publicitare, fiindcă n-am de gând să bag hârtie pe gâtul cititorilor. Tot ce pot să fac este să scot mai în față cartea lor de pe raftul cu un cârnat lung de cărți pentru a fi observată. Curioșii o răsfoiesc, apoi o pun la loc. Adevărul e că un produs bun n-are nevoie de prea mult tam-tam. Este suficient ca un grup de oameni să afle de el și-i va crește potențialul de a deveni viral. Promovarea cea mai eficientă apare atunci când oamenii recomandă cu plăcere un nume pe la colțuri de bloc sau cenacluri literare. Vrei să fii o stea? Crezi că poți străluci? Hienele astea te vor jupui de viu. Uite ce se întâmplă cu cei care au apelat la o promovare agresivă. Sunt lăudați doar de bloggerițele habarniste care se cred mari cronicari. Fetele astea sunt de-a dreptul enervante. Știi ce fac? Deseori am auzit că își bagă nasul peste tot, creează grupuri de discuții și informare, în special pe rețelele sociale și invită cât mai mulți oameni de care-și bat joc în mod indirect, filtrează informațiile, taie și spânzură după cum le duce capul. Păi, normal că dacă vine una cu o informație mai bună decât a lor, nu o aprobă ca nu cumva să-și piardă aprecierile. Sclave ale promotorilor ce sunt. S-au întâmplat mult mai multe lucruri, dar nu detaliez că apoi prea se vor simți cu musca pe căciulă.
Lucrurile acestea scârbesc multă lume; pe mine deseori mă amuză. Ce poți să faci? Așa-i omul. Oricum, blogosfera româno-culturală probabil se va duce dracului și o să rămână doar cei buni, sperăm. Partea bună e că mai sunt oameni frumoși pe care-i respect și-i pup pe frunte. Succes în continuare! Arrivederci!
