Dan Emilian Tinică - interviu

De vorbă cu Dan Emilian Tinică despre literatură

Sunt întru totul de acord cu dvs. Copiii, tinerii ar înţelege mai uşor ceea ce s-a întâmplat în 1989 și totodată li s-ar întipări mai bine în memorie evenimentul, unul de importanță capitală pentru istoria României. – Dan-Emilian Tinică

Ne-am simțit onorați să citim piesa de teatru „Crăciun roșu”, iar interesul cititorilor noștri este unul mare, fapt care mă face să fiu ferm convins că ei vor să știe mai multe și despre autor.

Roberto Kuzmanovic: Așadar, stimate Dan, spune-ne, te rog, câteva lucruri despre tine.

Dan-Emilian Tinică: M-am născut la 20 decembrie 1948, în localitatea Simeria, judeţul Hunedoara, unde mama mea, de profesie farmacist, fusese repartizată după terminarea facultăţii la Spitalul CFR din localitate, mare nod de cale ferată, unde bunicul meu patern lucra la Atelierele CFR, iar tatăl meu, mai zvăpăiat din fire, îşi găsise și el un loc de muncă, bineînţeles la CFR, cu ajutorul bunicului. De la Simeria nu prea am amintiri, celebrul parc dendrologic al contelui Oczkoy vizitându-l abia peste vreo 40 de ani, copilăria petrecând-o la Bacău (bunicii materni) și Vaslui (bunicii paterni).

Bunica maternă, de meserie învăţătoare, mi-a inoculat microbul scrisului, de care se vede nu am scăpat nici până astăzi. De la 10 ani am venit în Bucureşti unde ajunseseră ambii părinţi. Am absolvit liceul D. Cantemir în 1966 ca penultima serie cu 11 clase. Am urmat facultatea Electrotehnică a Institutului Politehnic din Bucureşti, pe care am absolvit-o în 1971. Mi-am luat repartiţia la şantierul hidrocentralei de la Tarniţa, judeţul Cluj, unde am plecat împreună cu un coleg de facultate, și el din Bucureşti, Stan Ilie, cu intenţia declarată de a scrie cărţi despre şantier care, credeam noi, ne vor asigura accesul în lumea literară.

Eu am terminat cartea prin 1987, iar Ilie, cartea lui despre canalul Dunărea – Marea Neagră, nu mult mai târziu. (A publicat-o sub pseudonimul Petre Domsa). Am revenit în Bucureşti în 1975 la ICPE, iar după mai puțin de un an m-am mutat la Electronum, întreprindere de comerţ exterior unde am rămas până în 1990. Cuprins de avânt revoluţionar, am intrat în sectorul privat destul de repede, asociindu-mă fără prea mare succes cu diverşi amici. În cele din urmă, m-am angajat la LGElectronics (pe atunci GoldStar), unde am rămas câţiva ani, până când coreeanul de atunci, mr. B.K Lee, mi-a spus să–mi fac o firmă și să preiau service-ul în toată țara, ceea ce am și făcut.

Treaba a mers bine cam vreo 10 ani, timp în care mi-am făcut o reţea de centre service în toată țara și am extins această activitate și la alte firme. Din păcate, la un moment dat, Mr. Lee a plecat, unul din dealeri a primit exclusivitate și a preluat și service-ul lăsându-mă fără obiectul muncii. Am încercat o reprofilare pe piese de schimb, dar în cele din urmă falimentul a devenit inevitabil, aşa că m-am reangajat pentru cca. doi ani, după care m-am pensionat. În viaţa personală traseul a fost similar.

O primă căsătorie fără copii în 1975, un divorţ care mi-a stricat „dosarul”. Apoi o a doua căsătorie în 1983 din care au rezultat 3 copii născuţi la distanțe destul de mari unul de celălalt: 1987, 1991 și 1999. Din păcate, boala soției, apărută în 2003, un cancer la sân, s-a suprapus peste declinul firmei, ceea ce a făcut ca totul să fie greu de suportat. În 2007 soția mea a murit, iar în 2008 m-am pensionat la cerere deoarece nu am reuşit să mai găsesc o slujbă convenabilă din toate punctele de vedere. În 2010 am început să scriu o carte despre soția mea și viaţa noastră împreună pe parcursul celor 25 de ani căsătorie.

În anul 2013, spre sfârşitul anului m-am apucat să scriu piesa „Crăciun roşu”, pe care am terminat-o înainte de venirea lui 2014. Aşa mi-am regăsit pofta de a scrie, în 2014 reuşind să avansez foarte mult cu cartea despre soția mea. Pe scurt asta ar fi tot!

Roberto Kuzmanovic: Avem o curiozitate mai aparte și vrem să aflăm ce anume se află prin bibliotecile scriitorilor. Ce cărți aveți prin bibliotecă?

Dan-Emilian Tinică: Biblioteca mea este una foarte cuprinzătoare, conţinând literatura clasică, modernă, contemporană, incluzând toate genurile literare. Înainte de 1990 am citit mult și în limba engleză, mai ales ceea ce nu se traducea, dar în general romane poliţiste sau de aventuri, de exemplu celebrul Robert Ludlum cu al sau Bourne (Identity, Supremacy etc., etc.).

În ultima vreme citesc mai puțin literatură, am citit de exemplu Conversaţii  cu Dumnezeu  a  lui Neal  Walsh. Totuşi, i-am citit și pe Vargas Llosa (Rătăcirile fetei nesăbuite) și Mircea Cărtărescu (De ce iubim femeile) printre picături. Creşterea a trei copii e o treabă dificilă. Autorii mei preferaţi sunt tot cei  din  vremea  tinereţii,  Camus,  Kafka,  JD Salinger, Dino Buzzati.

Roberto Kuzmanovic: Dacă nu mă înșală memoria, în 2003 ați publicat Simțul iubirii. Mai există și alte cărți publicate? Ne spuneți câteva lucruri despre ele?

Dan-Emilian Tinică: Simţul iubirii este cartea scrisă ca urmare a experienței mele pe şantierul de la Tarniţa, despre care am vorbit la începutul interviului. Cartea am terminat-o în 1987, la puțină vreme după naşterea primului meu copil.

Atunci am plecat în China pentru doi ani și înainte de a pleca am lăsat cartea la 3-4 edituri pentru concursul de debut. Aşa se debuta în ultimii ani ai lui Ceauşescu! Dintre toate, cea mai interesată s-a arătat editura Dacia din Cluj, deși nicăieri în carte nu se specifica numele de Tarniţa sau judeţul Cluj.

Ei au fost dispuşi să-mi dea premiul de debut, dar pe acele vremuri publicarea unei cărţi se făcea după o lungă aşteptare, pe motive de cenzură și multe aprobări. În 1989, însă, a venit revoluţia și optica conducerii editurii s-a schimbat. Mi-au spus că e o carte cu influențe comuniste (este, de fapt, o poveste de dragoste) și mi-au sugerat să mai schimb câte ceva pe ici pe colo și mai ales titlul. Titlul original era Arborele de lumină. De schimbat ceva în text nu am fost în stare.

De fapt când consider o scriere încheiată nu mă simt în stare să mai fac modificări. Titlul l-am schimbat, dar nu cred ca a fost o idee prea fericită. În cele din urmă, am publicat-o în 2003 pe propria cheltuială. Nu am mai publicat alte cărţi, dar am în manuscris un volum de povestiri și mai multe piese de teatru.

Roberto Kuzmanovic: Cum v-a venit ideea de a scrie o piesă de teatru?

Dan-Emilian Tinică: Conchistadorii cerului a fost în vederea celor de la teatrul Nottara cam cu vreo 4-5 ani înainte de revoluţie, dar nu s-a concretizat nimic, iar în 1990 am prezentat-o la concursul UNITER. Comentariul primit a fost favorabil, deși mi s-a spus că este scrisă sub impresia ultimelor evenimente  (adică a revoluţiei din decembrie!), dar premiul l-a luat Matei Vișniec.

Deci eram familiarizat cu scrisul de piese de teatru. Momentul decembrie 1989 mi s-a părut unul de un dramatism deosebit, de aceea nu am dorit să inventez ceva. Am încercat să văd revoluţia din perspectiva cuplului Ceauşescu, care în câteva zile s-a prăbuşit din sferele înalte unde se situau în cele mai întunecate abisuri. O piesă de teatru mi  s-a  părut forma  cea  mai  potrivită  de  a prezenta această succesiune rapidă, aproape neverosimilă, de evenimente tragice.

Roberto Kuzmanovic: Ce condiții considerați că trebuie să îndeplinească actorul care ar interpreta rolul lui Nicolae Ceaușescu?

Dan-Emilian Tinică: Pentru rolul lui Ceauşescu cel mai potrivit ar fi fost regretatul Ștefan Iordache sau poate Gheorghe Dinică. Dintre actorii de azi, poate Marius Manole ar putea fi la înălţimea unui asemenea rol. S-a făcut și un film despre moartea lui Ceauşescu, după un scenariu al lui Grigore Cartianu, iar regia a semnat-o reputatul Radu Gabrea.

A fost o mixtură de scene filmate în timpul revoluţiei cu scene cu actori. Nu știu cum îl cheamă pe actorul care l-a jucat pe Ceauşescu, nu vreau să jignesc pe nimeni, dar cred că se putea face mai mult pentru acel rol.

Roberto Kuzmanovic: Spuneți că revoluția din decembrie 1989 v-a găsit în străinătate. Ce anume făceați acolo?

Dan-Emilian Tinică: Revoluţia m-a găsit în Teheran. Eram într-o delegaţie economică care avea ca scop pregătirea unor operaţiuni de export în Iran. Fuseserăm trimişi să creăm nişte legături înainte de venirea lui Ceauşescu. Bineînţeles că totul s-a dat peste cap. Ceauşescu a plecat atât de urgent, încât unii din delegaţia venită cu el au trebuit să-şi lase bagajele la hotel. Peste câteva zile, când am intrat în clădirea Agenţiei Economice, am constatat că se ascultă Europa Liberă cu radioul dat la maximum.

Mi-am dat seama că acasă se întâmplase ceva cu totul neobişnuit. Pentru ieftinirea costului drumului aveam bilet dus-întors cu data fixă de întoarcere. În ziua respectivă se trăgea în Aeroportul Otopeni, aşa că nu am mai plecat. Am primit bilet de întoarcere abia prin martie.

Roberto Kuzmanovic: De ce credeți că tinerii își caută salvarea în afara țării? Este până la urmă acest fapt o soluție?

Dan-Emilian Tinică: Tinerii îşi caută salvarea în afara țării pentru că nu le-au rămas prea multe speranţe înăuntru. În situaţii disperate poate fi o soluţie, dar nu oricine se poate adapta vieţii departe de patria în care s-a născut. Cum spunea Danton, eroul revoluţiei franceze din 1789 (acum 200 de ani), „Patria n-o poţi lua pe tălpile bocancilor”.

Roberto Kuzmanovic: Întrebasem adineauri de condițiile necesare pentru actorul care ar interpreta rolul lui Nicolae Ceaușescu deoarece: unu la mână, mi-ar plăcea să văd piesa de teatru jucată pe scenă și doi la mână, consider că copiii ar putea înțelege mult mai ușor ceea ce s-a întâmplat în ’89. Dumneavoastră ce credeți?

Dan-Emilian Tinică: Sunt întru totul de acord cu dvs. Copiii, tinerii, ar înţelege mai uşor ceea ce s-a întâmplat în 1989 și totodată li s-ar întipări mai bine în memorie evenimentul, unul de importanță capitală pentru istoria României.

Roberto Kuzmanovic: Să aflăm câteva lucruri și despre titlu. De ce Crăciun roșu?

Dan-Emilian Tinică: Cele mai multe titluri le inventez prima dată în limba engleză. Deci a fost Bloody Christmas, deci Crăciun însângerat. Mi-am zis „prea comun”! Apoi am văzut un clip cu Elvis care cânta o baladă, Blue Christmas, aşa că am mers mai departe, Red Christmas și atunci Crăciun roşu. Crăciun pentru că atunci a avut loc execuţia cuplului Ceauşescu, iar culoarea roşie este comună sângelui și comunismului.

Roberto Kuzmanovic: Ce planuri de viitor aveți în ceea ce privește cariera literară?

Dan-Emilian Tinică: O să pară curios pentru un om de 66 de ani, dar am convingerea că afirmarea mea scriitoricească abia a început. Cartea de care am vorbit, despre soția mea, viaţa noastră împreună căreia i-am zis „a treia viaţă” e aproape gata, aşa că o voi publica anul viitor.

Am, de asemenea, în plan să mai scriu 1-2 piese de teatru, iar   într-un   viitor nu   prea îndepărtat un volum de nuvele. Sper să rămân sănătos, să le pot termina pe toate.

Roberto Kuzmanovic: Probabil ați primit și feedback. Vă influențează în vreun fel? În special dacă a fost unul negativ?

Dan-Emilian Tinică: Nu, nu am primit niciun feedback de la vreo persoană autorizată. Câţiva dintre prieteni şi-au exprimat părerea după ce au citit-o. Deci nu au fost nici aprecieri entuziaste, nici critici severe.

Chiar dacă ar fi vorba de păreri negative, nu aș fi prea trist. La vârsta asta cam ştii câte parale faci. Nici nu te mai entuziasmezi fără rost, nici nu te sinucizi când cineva îţi spune că nu ai pic de valoare.

Roberto Kuzmanovic: Enumerați, vă rog, două motive pentru care românii ar trebui să cumpere piesa de teatru.

Dan-Emilian Tinică: Să o cumpere pentru copiii lor, ca aceştia să afle că a existat în decembrie 1989 o revoluţie sângeroasă, iar tot ce se întâmplă azi în România, bun sau rău, este urmarea acelei revoluţii.

Să o cumpere pentru ei înşişi, să citească fragmente din ea atunci când li se pare că au uitat limba de lemn și toate nenorocirile din perioada ceauşistă și ca învăţătură de minte pentru toţi cei care cred că sunt ceva mai mult decât oameni muritori pe acest pământ.

Roberto Kuzmanovic: Mai doriți să transmiteți ceva cititorilor?

Dan-Emilian Tinică: Nu cred că este necesar să mai transmit ceva suplimentar față de ceea ce am spus în răspunsul la întrebarea anterioară.

Interviu publicat în revista cultural-artistică Vox Authors

Distribuie gratuit prietenilor informație interesantă și de interes pentru a-i ajuta și urmărește-ne pe rețelele de socializare ca să rămâi la curent!

Servicii de publicitate - Reclama ta aici
Shopping Cart
Scroll to Top