Fericirea - De ce își dorește omul să fie fericit

Fericirea – De ce își dorește omul să fie fericit

Conform DEX-ului, fericirea este „o stare de mulţumire sufletească intensă şi deplină”. Şi, după această deplinătate, dusă la intensitate maximă, a alergat şi aleargă încă omul, părând adesea, că toată goana asta nebună este în zadar.

Ridicată în slăvi, cântată, povestită, urcată pe un piedestal prea înalt pentru a fi atinsă de toţi muritorii de rând, fericirea a fost totodată blamată, considerată utopie sau răstignită fără milă de sufletele pe care, cu indiferenţă, le-a ocolit.

În zilele noastre auzim tot mai des că fericirea se naşte din lucruri simple – fix acele lucruri pe care natura umană tinde să le ignore sau să le complice până în punctul în care iţele sunt atât de înnodate, încât nici cele mai dibace degete nu le-ar mai putea descurca. Şi totuşi, omul vrea să fie fericit, orice ar însemna şi presupune această fericire.

Un astfel de om întâlnim şi în cartea lui Laurent Gounelle, iar personajul creionat de autor este arhetipul omului zilelor noastre, care se mulţumeşte cu puţin, temându-se să iasă din zona de confort, să rişte sau să vadă dincolo de aparenţe.

Dar protagonistul însă îşi doreşte să fie fericit.

O vacanţă în Bali are darul de a-i schimba perspectiva asupra vieţii unui profesor. Mânat de o dorinţă inexplicabilă, acesta se hotărăşte să-i treacă pragul vindecătorului Samtyang, a cărui reputaţie îl farmecă. Fiecare întâlnire cu bătrânul înţelept îi va descoperi noi şi noi sensuri ale vieţii, conducându-l pas cu pas către fericire.

„Omul care voia să fie fericit” este una dintre cărţile menite să-i ofere cititorului o stare de bine, alături de sfaturi preţioase care pot schimba viziunea despre viaţă.

„Doar atunci când ne folosim la maximum talentele sau competenţele şi când trecem cu bine peste noi şi noi provocări ne simţim cu adevărat fericiţi.”

Scopul fiecărui om este fericirea. Cu toate acestea, fericirea nu arată la fel pentru fiecare individ. Tu ţi-ai stabilit ce înseamnă fericirea pentru tine? Sau doar afirmi că ţi-o doreşti?

Ascultându-l pe Samtyang şi privind către personajul masculin central, învăţăm… învăţăm cum să fim fericiţi, cum să ne împlinim visurile, cum să trăim fără a ne autolimita.

Laurent Gounelle ne oferă o carte de dezvoltare personală sub forma unui roman pe care îţi va fi imposibil să nu-l îndrăgeşti.

Vei avea parte de învăţături, dar şi de o doză de optimism care îţi va creşte încrederea în forţele proprii.

„Drumul spre fericire presupune trei secrete: hotărâre, efort şi timp.” – Dalai Lama

Cuvintele, calmitatea de nezdruncinat, felul în care Samtyang îşi relevă înţelepciunea ne amintesc de învăţăturile lui Dalai Lama.

Într-o manieră simplă, dar totodată eficace, bătrânul îl pune pe bărbatul care-i trecuse pragul, în situaţii diverse care îl fac pe acesta să se autoanalizeze, să abandoneze vechile norme şi constrângeri care, pe parcursul timpului, i-au limitat fericirea.

Folosindu-se de exemple, de dialog, dar şi de câteva sarcini şi teste oarecum bizare la prima vedere, vindecătorul îi demonstrează pas cu pas profesorului că atingerea fericirii e un proces mai simplu decât şi-ar fi putut imagina.

Samtyang reuşeşte să creeze în jurul lui senzaţia nu doar de înţelepciune atemporală, ci şi aceea de siguranţă, linişte, pace lăuntrică.

„Nu mesajul este cel care poate supăra, ci felul în care este formulat şi transmis.”

În săptămâna pe care profesorul o petrece învăţând lecţii de viaţă importante de la bătrânul înţelept, avem în faţă o adevărată provocare pe care autorul ne-o lansează în mod indirect: înţelegerea sinelui propriu şi totodată identificarea a ceea ce ne dorim cu adevărat.

Care este importanţa majoră a celor mai banale alegeri? Cât cântăreşte influenţa celor din jurul tău în realizarea planurilor şi obiectivelor proprii? Care sunt adevăratele obstacole care stau în calea fericirii tale şi cum le poţi depăşi?

S-ar putea să te intereseze să citești despre câteva obiceiuri recomandate pentru a fi un om așa cum îți dorești!

„… dacă iubim oamenii doar când se comportă conform idealurilor şi normelor noastre, asta nu-i iubire.”

Prin intermediul vindecătorului local şi folosindu-se de un limbaj simplu, autorul răspunde acestor întrebări, oferindu-ne o stare mentală pozitivă.

Mai mult decât un roman uşor de parcurs, „Omul care voia să fie fericit”, de Laurent Gounelle, este un manual de dezvoltare personală pe înţelesul oricui.

Distribuie gratuit prietenilor informație interesantă și de interes pentru a-i ajuta și urmărește-ne pe rețelele de socializare ca să rămâi la curent!

Servicii de publicitate - Reclama ta aici
Shopping Cart
Scroll to Top