Portret al autoarei Ana-Maria Negrilă, de la absolvirea Facultății de Limba și Literatura Română până la proza care i-a adus recunoaștere. Trecem prin debutul cu povestirea „Fragile”, prin premiile obținute la concursurile literare și prin culegerile și romanele publicate de-a lungul timpului.
După ce a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română, Ana-Maria Negrilă a cochetat cu literatura veche, a început să scrie și să traducă texte. Prima poveste „Fragile” a fost publicată în anul 1993, într-o revistă de profil, urmând ca la scurt timp să apară și premii dobândite în urma unor concursuri literare.
A continuat să publice în diverse reviste, antologii și almanahuri (în acest sens, având o vastă biografie) până în prezent. Proza acesteia s-a făcut din ce în ce mai remarcată prin culegeri de povestiri și romane publicate de-a lungul vremii, amintim aici de „Împăratul ghețurilor” publicată în 2006 care i-a adus, doi ani mai târziu, premiul Vladimir Colin, e-book-ul Luminile se prăbușesc, în 2015, „Orașul ascuns” din 2005.
După ce a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română, Ana-Maria Negrilă a cochetat cu literatura veche, a început să scrie și să traducă texte. Prima poveste „Fragile” a fost publicată în anul 1993, într-o revistă de profil, urmând ca la scurt timp să apară și premii dobândite în urma unor concursuri literare.
A continuat să publice în diverse reviste, antologii și almanahuri (în acest sens, având o vastă biografie) până în prezent. Proza acesteia s-a făcut din ce în ce mai remarcată prin culegeri de povestiri și romane publicate de-a lungul vremii, amintim aici de „Împăratul ghețurilor” publicată în 2006 care i-a adus, doi ani mai târziu, premiul Vladimir Colin, e-book-ul Luminile se prăbușesc, în 2015, „Orașul ascuns” din 2005. Impresionant este faptul că în 2016 a șocat cititorii cu o inițiativă bravă, aducând pe piața literară primul volum din seria Stelarium, anume „Regatul sufletelor pierdute”, un SF care, cel mai probabil, fără să-și propună, devine un fel de respiro pentru genul de carte SF românesc.
Dar la câteva luni după, ne-a a luat din nou prin surprindere cu „Ascensiunea stelară”, cel de-al doilea volum al seriei promise. Mai puțin cunoscut este faptul că Ana-Maria Negrilă propune în grila de lectură articole și studii științifice inedite ori de câte ori se ivește ocazia, iar în acest sens a depășit de mult granițele țării, cu ajutorul revistelor din străinătate în care s-au abordat limbaje de specialitate, inteligență artificială, jocuri de război, social networking, Web 3.0 sau, uneori, scriind despre discriminări sau globalizare.
Nu știu în ce măsură o girează referințele (și are câteva considerabile) pe cât o girează propriul fel de a fi, modul prin care interacționează cu cititorii și, cel mai însemnat, textele sale.
Pentru textul de față ne-am propus să vă confirmăm faptul că autoarea operelor pe care ar trebui să le aibă deja orice cititor de SF în biblioteca personală este o persoană cu care avem ce să vorbim și de la care avem câte ceva de învățat.
Ana-Maria Negrilă nu doar că este un autor român contemporan care reușește să scrie SF, dimpotrivă – stăpânește bine acest gen. În opinia mea, consider că este puțin mai dificil să transcrii (sunt unul dintre cei care cred că primele scrieri ale autorului se fac în minte, iar instrumentul de scris, de fapt transcrie) o lume închipuită decât una definită de indefinit.
Roberto Kuzmanovic: E mai ușor să utilizăm în scrieri timpul și spațiul din plan real pentru a crea un fir narativ decât să utilizăm știința și talentul de a ne închipui și crea o nouă lume – una credibilă – care să-l ademenească pe cititor. Ce părere ai?
Ana-Maria Negrilă: Ambele variante sunt la fel de simple sau, după caz, de dificile. Pentru unii dintre scriitori, este normal să se inspire din realitate și să își construiască narațiunea pe baza unei lumi cunoscute. Pentru alții, cei atrași de fantastic, lumea reală ascunde mult mai multe decât pare, așa că ei încercă „să descopere”, folosindu-și imaginația, ce s-ar putea găsi dincolo. Am vorbit despre fantastic și nu despre SF, pentru că în zorii literaturii, fantasticul a reprezentat mult timp singura formă de explorare a acelui ceva ce transcende percepția umană.
Cărțile ce conțin lumile construite după model antic sau medieval, indiferent dacă sunt scrise acum sute de ani sau acum câțiva ani, au fost, și continuă să fie, cele mai longevive și populare din istoria omenirii. Un bun exemplu, este o carte scrisă în secolul al III-lea î.Hr. și atribuită lui Callisthenes, „Istoria lui Alexandru cel Mare” (Alexandria), o istorie fantezistă, plină de monștri și creaturi umane ciudate, care a fost copiată și modificată de-a lungul timpului, împrumutând din caracterul popoarelor la care a circulat, până în secolul al XIX-lea când a fost copleșită de creații similare, însă mult mai potrivite gustului cititorului modern. Din punct de vedere al longevității și popularității, Alexandria a reprezentat însă pentru publicul medieval, ceea ce reprezintă pentru noi creațiile lui J. R. R. Tolkien, R.R. Martin, Joe Abercrombie sau Robin Hobb. Primele scrieri vorbeau despre zei, despre monștri legendari, despre înfruntări între forțe ce depășeau cu mult posibilitățile umane.
La nivelul imaginarului, nu este o mare diferență între un uriaș ce aruncă fulgere și un extraterestru ce folosește o armă cu laser. Ce apare nou în SF este tocmai explicația științifică, pentru că restul imaginarului este vechi de când lumea, de la „Epopeea lui Ghilgameș”, „Povestea lui Sinuhe” sau „Papirusul lui Westcar”. Cei care creează povești, bazându-se pe lumea reală, vor investi mai mult timp în construcția psihologiei personajelor, în relațiile dintre acestea, în lupta pe care o poartă cu societatea. În cazul SF-ului, accentul cade mai puțin pe personaje, cât pe extrapolarea științifică și pe acțiune, de aceea sunt destul de puține cărți SF în care personajele să aibă prea multă substanță, deși susținând acest lucru aș face o nedreptate lui Frank Herbert, Philip K. Dick, Iain M. Banks și altora.
Personal, pornesc de la câteva personaje, apoi construiesc lumea în jur lor, introducând elemente științifice și tehnice. De câteva ori a fost nevoie să mă întorc la personaje pentru a le modifica și a le face mai coerente în raport cu lumea. În Ascensiunea stelară, de exemplu, mi-am imaginat orașul plutitor Hubb, apoi am căutat explicațiile științifice care ar fi stat la baza lui și a lumii Con. De asemenea, am „inventat” planeta Adranus, apoi am căutat date despre o planetă gazoasă, dar fierbinte, asemănătoare ei și, din fericire, am și găsit. Astfel, construcția unei serii SF a însemnat pentru mine pendularea înainte și înapoi între personaje și lume, operând modificări în fiecare, până când au ajuns să se potrivească.
R.K.: Un bun exemplu este seria Stelarium publicată la editura Crux Publishing, secțiunea Sci-Fi. Te rog să ne povestești despre această lume în care ai creat personaje, le-ai dat misiuni, le-ai creat un puzzle al conspirațiilor, iar firele narative au o filozofie aparte.
A.M.N.: Stelarium este o serie amplă, ce se extinde pe mai multe sute de ani și a cărei acțiune se desfășoară pe mai multe planete. Înainte de Stelarium, nu abordasem decât o singură dată opera spațială, și anume în nuvela „Peșterile de fum ale timpului”, dar am avut întotdeauna în plan ca să explorez și această posibilitate.
De ce opera spațială? Pentru că m-au fascinat călătoriile prin univers, începând cu serialul Cosmos al lui Carl Sagan, vizionat în copilărie, și cu Odiseea navei Space Beagle a lui Van Vogt, una dintre primele cărți citite. În Stelarium aveam de-a face cu o lume post-umană, în care roboții și experimentele genetice sunt lucruri obișnuite, o lume în care societatea umană s-a schimbat, iar schimbarea este de această dată generată de faptul că grupul de coloniști, care și-au găsit adăpostul pe Galene, și-a pierdut rădăcinile pământene. După câteva generații de la asolizare, societatea este divizată între cei care trăiesc în prezent, fiind mulțumiți sau măcar obișnuiți cu un statu-quo, și cei care doresc să restabilească o legătură cu trecutul, realizând o reconstrucție politică și religioasă a acestuia. Totuși, legăturile cu tradițiile de pe Pământ sunt vagi, iar eforturile lor nu întotdeauna încununate de succes.
Cineva m-a întrebat de ce în această lume a viitorului există tot aceleași probleme/pasiuni umane și de ce umanitatea nu este complet deosebită de cea din prezent. Răspunsul nu este decât unul: natura umană ascunde curiozitate, nevoia de apropiere, de prietenie și loialitate, dar, pe de altă parte, aceeași natură umană poate fi animată de porniri întunecate. De aceea, omenirea, reală sau imaginară, va fi întotdeauna la fel din acest punct de vedere, pentru că, de cele mai multe ori, tehnologia este singura care ne deosebește de oamenii care au trăit pe Pământ cu mii de ani în urmă. Stelarium a fost gândită ca o serie care să conțină toate elementele unei lumi reale, de aceea în ea există filosofie, există știință, există religie, dar există și conflicte politice și militare, dincolo de drama personajelor principale – patru agenți ai unui regat fondat în nordul planetei, descendenți ai coloniștilor de pe nava Celeste. Printr-o selecție genetică foarte riguroasă, ei sunt aleși dintre cei care au reușit să trăiască în simbioză cu Galene, o planetă pe care există deja o astfel de simbioză între plante și animale. Energia galenică (anh) este o formă de energie care animă toate ființele vii, facilitând coeziunea dintre vegetal și animal. Agenții anh sunt cei care reușesc să se conecteze la fluxul galenic și care îl pot folosi pentru a manipula indivizi și inteligențe artificiale, cauzând astfel numeroase pagube statului din sud, a cărei populație provine de pe o altă navă ajunsă pe planetă, Ascensiunea.
Există o cursă a înarmării, există secrete care datează de la începuturile colonizării, cu 500 de ani înaintea acțiunii descrise în Regatul sufletelor pierdute. Personajele sunt puse în situații extreme ce le testează capacitățile, ce le dau peste cap viețile și credințele, mai ales că acțiunea depășește granițele Sistemului Solar.
În Ascensiunea stelară, pe planeta Cardeea, există o societate diferită, formată din urmașii altor coloniști, proveniți de la bordul navelor Speranzia și Turbillion. Aici, acțiunea se întinde pe mai multe decenii, în paralel cu întâmplările de la bordul navei ce călătorește spre planetă. Avem de-a face cu alte comploturi, cu alte răsturnări de situație.
R.K.: În cele două volume ai plimbat agenții Anh pe Galene, Cardeea, pe nava Ascensiune sau pe orașul plutitor Hubb. Ce aventură urmează în următorul volum?
A.M.N.: Ultimul volum al seriei va trebui să adune toate firele narative, deci, în primul rând, va avea loc o întoarcere pe Galene și, în al doilea rând, o continuare a planurilor din Ascensiunea stelară.
R.K.: Exercițiu: În scurt timp, Terra așa cum o știm va fi distrusă. Este necesar să ne mutăm pe o altă planetă. Ce planetă ai alege din sistemul solar pentru a o populariza?
A.M.N.: Pentru că întotdeauna am fost atrasă de gigantul noros al Sistemului nostru solar, în volumul al doilea al seriei Stelarium am descris o planetă gazoasă, dar fierbinte, Adranus, numită și Hot Jupiter. Nu aș alege totuși Jupiter, deși imaginea unor orașe plutitoare ar fi foarte atrăgătoare, ci mai probabil, Europa, unul dintre sateliții lui, unde este posibil să existe deja un mediu propice vieții (apă sărată de cca. 100 de kilometri) sub suprafața înghețată.
R.K.: Ți-ai cam epuizat stocul celorlalte cărți. Retipărești? (Îndeosebi ar fi cuvenit să te întreb dacă urmează să publici ceva nou – pesemne că ne spui ceva și despre asta).
A.M.N.: În câteva luni am în plan să scot o nouă ediție a Împăratului ghețurilor și, posibil, un volum de povestiri, iar la sfârșitul anului viitor, sper să fie gata și al treilea volum al seriei Stelarium. Există și alte proiecte în care mă voi implica, printre care și realizarea unei serii fantasy.
R.K.: Spune-ne câteva lucruri și despre traducerile tale.
A.M.N.: Traducerile au fost pentru mine o activitate secundară și, trebuie să mărturisesc, destul de plicticoasă, de aceea, am realizat-o sporadic și nu cu foarte mult entuziasm. Totuși, aș menționa două dintre cărțile la care mi-am adus o contribuție importantă: Universul – ghid vizual complet de Martin Rees și enciclopedia ilustrată, Lumea animalelor.
R.K.: Care este opinia domniei tale despre literatura de anticipație română și, mai cu seamă, ce te-a atras spre acest gen literar, inclusiv spre fantasy? Ar avea vreo legătură cu faptul că îți place să te documentezi pentru cercetările tale? Fiindcă, din câte dibui, ai avut ceva tentativă cu romanul polițist – un gen literar care presupune și el puțină știință.
A.M.N.: În anii ’80 am citit foarte multă literatură română, aproape tot ce se publicase și putea fi cumpărat sau împrumutat. Am citit cărți pentru copii, SF, polițiste, ficțiune istorică. Nu știu să fi avut ideea că lecturez ceva inferior și că, dacă pe copertă ar fi fost pus numele unui scriitor străin, cartea ar fi fost incomparabil mai bună. Această ideea a apărut mai târziu, probabil spre sfârșitul anilor ’90.
Ce a generat-o, greu de spus. Sunt oameni care dau vina pe învățământ, alții pe edituri, alții pe scriitori. Probabil că adevărul este undeva la mijloc. În acest moment, există suficiente cărți în zona de anticipație care se adresează unor categorii largi de cititori, de la cei foarte tineri, la cei mai puțin tineri. Varietate există, dar cel mai important lucru este ca volumele să fi trecut printr-un proces mai riguros de selecție ca să ajungă la public într-o formă cât mai bună (bine editate, tehnoredactate etc.). Apoi, rămâne problema promovării pentru ca volumele, unele foarte bune, să nu se piardă în anonimat. Ca cititor, întotdeauna m-a atras fantasticul, am început cu basmele, am continuat foarte repede cu SF, apoi am început să citesc orice gen de literatură. La un moment dat, eram înscrisă la 7-8 biblioteci, unde căutam un anumit autor sau o anumită carte. În timpul liceului, ajunsesem să citesc o carte pe zi, deci aveam nevoie permanent de provizii.
Astfel, mi-am descoperit interesul pentru literatura antichității (atât cât s-a păstrat și tipărit în română), pentru Evul mediu și Renaștere. Am citit romane, dar și biografii, una dintre cele mai interesante fiind Viața lui Benvenuto Cellini. Pasiunea acesta s-a păstrat și în timpul facultății, iar cea mai bună dovadă a acestui lucru este activitatea de cercetare pe care am realizat-o în domeniul literaturii vechi. Mi-ar fi plăcut să lucrez în continuare pe manuscrisele românești, dar din păcate, sau din fericire, circumstanțele m-au purtat spre alt domeniu de interes. Totuși, aceste lecturi se oglindesc în ceea ce scriu și m-au ajutat foarte mult să înțeleg nașterea și declinul unor civilizații. Cât despre singurul roman polițist pe care l-am scris, a rămas în manuscris. Practic am abandonat acest gen, deși am folosit o intrigă polițistă în Împăratul ghețurilor.
R.K.: Vorbește-ne puțin și despre studiile și cercetările tale, unde au fost publicate, dacă au avut vreun progres ștințific, cum anume vom putea caracteriza producerea de noi cunoștințe științifice etc.
A.M.N.: Cercetarea științifică este o activitate obligatorie în învățământul superior, de aceea am căutat domenii care să se potrivească intereselor mele. Am publicat articole atât în țară, cât și în străinătate, pe teme legate de modernizarea învățământului, pe e-learning și m-learning, dar și pe evoluția Internetului și pe impactul acestuia asupra învățării pe tot parcursul vieții (lifelong learning).
R.K.: Câteva propuneri literare din străinătate pentru cărțile dumneavoastră ați avut?
A.M.N.: Am avut câteva la Împăratul ghețurilor, iar cu doi editori din Ungaria am semnat chiar și contracte. Din păcate, proiectele au fost abandonate, problema principală fiind legată de fonduri.
R.K.: În țara noastră avem autori români contemporani care propun cărți ce pot forma o nouă bază cultural-literară solidă care poate concura cu cea străină. Care dintre genurile literare abordate de noi crezi că primează?
A.M.N.: Este greu de spus care. Se scrie mult și se publică mult. Nu am acces la date concrete, dar, din discuțiile pe care le-am avut cu diferite persoane, se pare că se citește mai puțin beletristică, și mai mult cărți de popularizare a științei, de dezvoltare personală, cărți de specialitate, memorialistică. Cât despre beletristică – există niște ierarhizări, de exemplu, teoretic, cărțile de dragoste se vând mai bine decât cele polițiste și SF & F, dar, practic, se vinde orice carte bine scrisă, publicată în condiții decente și care a beneficiat de publicitate suficientă. Din păcate, piața de carte din România este atipică. Și multe dintre editurile care publică români sunt atipice – preferă să scoată un număr mai mare de cărți, pentru a ținti piața și așa redusă, decât să investească în vânzarea uneia.
Și scriitorul român este atipic – tributar unui stil stufos, înzorzonat de metafore, lipsit de un fir narativ clar și de personaje cu care un cititor să poată empatiza. Ca filolog, apreciez stilul, ca cititor de rând mă cutremur după 20 de pagini și închid cartea. Pe de altă parte, ca pentru a compensa, în genurile minore domnește în mare parte frugalitatea, atât de stil, cât și de structură. Din păcate, și cititorii sunt atipici – mulți nefiind atrași să citească în copilărie și descoperind cărțile destul de târziu. Totuși, am găsit și cărți foarte bune, deși nimic nu le deosebea de celelalte la prima vedere – nici vizibilitatea în librării, nici recenziile scrise despre ele, cărți cu adevărat urmașe demne ale literaturii interbelice și care ar trebui în timp să-și croiască drum în manuale.
R.K.: Ce facem, totuși, cu anumite categorii de cărți care, din diverse motive, nu mai sunt atât de norocoase pe piața de carte românească?
A.M.N.: Da, există cărți bune, care nu au beneficiat de atenția cuvenită și astfel s-au irosit. Pe de-o parte, trăim într-o perioadă în care un scriitor trebuie să fie conștient de avantajele și dezavantajele publicării la o anumită editură.
Așa cum se informează pentru diferite domenii, trebuie să se informeze și în legătură cu cei în mâinile cărora își va pune manuscrisul. Pe de altă parte, ideea unui scriitor nu trebuie să fie: vreau să public repede, orice și oricum, ci vreau să ies pe piață cu o carte bună cu adevărat, pe care eu, ca cititor, aș aprecia-o. Totuși, adevăratele cărți ghinioniste ale României sunt cele de poezie, iar aici nu văd ca rezolvare decât implicarea învățământului și crearea unui public care să le aprecieze.
Ana-Maria Negrilă nu mai are nevoie de prea multe prezentări, cititorii noștri fiind deja obișnuiți cu aparițiile ei pe platforma noastră literară, de aceea mă limitez la a reaminti în treacăt câteva din recentele realizări ale domniei sale.
Cu o frecvență sporită a apariției textelor pe care le-a semnat în reviste de profil, almanahuri și antologii, autoarea ajuns în pragul maturizării ca scriitor și a propus triumfal trilogia Stelarium, Regatul sufletelor pierdute și Ascensiunea stelară fiind primele volume publicate, iar de curând, Împăratul Ghețurilor călătorește spre bibliotecile cititorilor cu „viteza luminii.”
Este vorba de o ediție nouă a romanului, cu care autoarea a câștigat acum aproximativ 10 ani, premiul Vladimir Colin, dar prin „nou” fac referire la o versiune revizuită, adăugită, atent îngrijită și poziționată perfect în lumina reflectoarelor pentru fanii SF-ului și nu numai.
Cititorii, în general, sunt obișnuiți ca atunci când se propune o trilogie pe piața literară, volumele care o formează „trebuie” să apară în lanț, iar surpriza neașteptată a unui roman care a „rupt” veriga ne îndreptățește să ne asigurăm că va fi publicat și cel de-al treilea volum.
Ana-Maria Negrilă: Seria Stelarium nu este străină de Împăratul ghețurilor. Deși a apărut cu un deceniu mai devreme, între cele două am avut timp să mă gândesc la cea mai bună modalitate de a-l continua. Mi-a fost clar că nu aveam cum să scriu o continuare folosind aceleași personaje, deoarece povestea din Împăratul ghețurilor se încheie acolo, așa că am ales destinul unuia dintre personajele importante din roman, agentul Velmer, cel în care am investit cel mai mult și care constituie cheia romanului, și am imaginat o intrigă care îi implică pe urmașii acestuia, agenții anh. Stelarium 3 este aproape încheiat, dar înainte de a-l publica, am vrut să reeditez Împăratul ghețurilor pentru ca cititorii să aibă o imagine completă asupra lumii și istoriei acesteia.
Prezintă-ne pe scurt povestea Împăratului ghețurilor. Cum a apărut, de ce, unde poate fi găsit, ce vor găsi și ce nu vor găsi cititorii în paginile romanului?
Ana-Maria Negrilă: Împăratul ghețurilor a evoluat dintr-o nuvelă scrisă prin 1993-1994 și care a primit premiul Nemira. Urma să o dezvolt în roman, dar din diferite motive, am făcut acest lucru abia în 2000 când am extins nuvela și astfel a luat naștere firul de prezent care povestește aventurile lui Sich în căutarea bărbatului care se află în spatele vârtejului ce amenință să distrugă un oraș prins între ghețuri. Între 2002-2004, am refăcut firul principal, apoi am adăugat un fir secundar care relatează povestea lui Sich și a fratelui ei, Reh.
Când am discutat cu Andreea Sterea de la editura Crux Publishing să reedităm romanul, am vrut să fac unele schimbări pentru a șterge diferența de 10 ani între el și volumele din Stelarium. Noua versiune a romanului se găsește acum în librării și pe site-ul editurii Crux Publishing. Cât despre ce vor găsi cititorii în paginile romanului: oamenii caută lucruri diferite, deci unii vor aprecia acțiunea, alți personajele, alții partea de descriere a lumii, iar alții, probabil că nimic din toate acestea, pentru că Împăratul ghețurilor nu va fi cartea lor.
Sich este femeia puternică, eroina romanului care (părerea noastră) transformă cartea într-un must read. Cum ai descrie acest personaj în câteva cuvinte?
Ana-Maria Negrilă: Sich este o femeie cu un trecut tragic. În copilărie, părinții ei, membri ai organizației Viitaz, oameni cu puteri psihice deosebite, au fost arestați și executați de către poliția ospitalierilor. Fratele ei, mai mare, Reh, a fost obligat să colaboreze cu ospitalierii, pentru că altfel nu ar fi supraviețuit. Deși asocierea cu ospitalierii le oferă avantaje celor doi frați, există și dezavantaje, iar pericolul plutește tot timpul asupra lor. În prezent, Sich a rămas singură în urma unor evenimente care l-au trimis pe fratele ei pe stațiile orbitale Gemeni și este din nou prinsă într-un joc periculos în care s-au implicat și facțiunile care conduc orașul dintre ghețuri. Sich trebuie să dezlege un mister, dar în același timp, trebuie să își pună în ordine amintirile și să afle ce este realitate și ce nu în trecutul ei. Sich este un personaj sincer, dar în egală măsură, este și unul marcat de tragedie, deci credibilitatea îi este în mare măsură știrbită de modul în care rememorează sau nu anumite episoade.
Miza romanului nu este însă misterul din jurul vârtejului, ci misterul ce învăluie relația dintre Sich, Reh și Velmer, prietenul fratelui său și care se lămurește în final.
Nu ai insistat pe romance și totuși el există, iar noi considerăm că îi oferă poveștii mai multă profunzime umană. De asemenea, spre deosebire de Stelarium, găsim aici mai mult suspans, mai multă emoție, umanitate, profunzime. E cumva mai multă „căldură” dacă putem spune așa. Ne poți vorbi despre cum a luat naștere această poveste uluitoare?
Ana-Maria Negrilă: Împăratul ghețurilor spune povestea oamenilor aflați în mijlocul transformărilor sociale. Cu toate acestea, oamenii, chiar marcați de tragedie, continuă să iubească, să urască, să aibă familie, să simtă prietenie, antipatie față de alții. Oamenii sunt oameni.
Dacă în Stelarium avem de-a face cu o societate post umană, în Împăratul ghețurilor, umanitatea continuă să existe, iar modul în care se spune povestea, la persoana I, favorizează o apropiere mai mare de personaj. Nu este numai carte de aventuri, ci este una despre oameni și dramele lor, de aici și senzația de căldură. Împărțirea cărții pe două planuri, prezent și trecut, oferă o imagine completă asupra istoriei personajelor, dar și a motivației lor, și a sincerității acțiunilor. Este o carte despre pierdere în multe sensuri – a identității, a inocenței, a iluziilor. Fiecare face față acestor pierderi în diferite feluri, iar povestea, deși narată de Sich, nu este completă, ci se adună din frânturi, unele din prezent, altele din trecut. Alternanța între acțiune și rememorare m-a ajutat să introduc mai multe elemente decât dacă aș fi optat numai pentru firul narativ de prezent. Astfel se conturează partea de romance, pentru că Împăratul ghețurilor este și povestea unei iubiri, dar și a consecințelor tragice la care poate duce obsesia față de o persoană la care ții și pe care o consideri superioară, dar care se dovedește un alt idol cu picioare de lut.
Crezi că poți să numești un personaj creat de tine de care te-ai simțit mai apropiată?
Ana-Maria Negrilă: Sunt mai multe. În mod ciudat, nu mă simt apropiată de Sich, ci mai mult de Velmer, alt personaj al Împăratului ghețurilor. Din Stelarium, am două personaje favorite, Sten și Adrew.
Noi știm că în afară de SF, ai o pasiune și pentru Fantasy – nuvela „Cântecul zorilor” fiind edificatoare în acest sens. Pe când un roman fantasy scris de Ana Maria Negrilă?
Prezintă-ne mai pe larg această nuvelă, “Cântecul zorilor”.
Ana-Maria Negrilă: Am scris deja un astfel de roman fantasy, dar acum mă concentrez asupra ultimului volum al seriei Stelarium, care ar trebui să apară la sfârșitul anului 2018 sau începutul lui 2019. Nuvela Cântecul zorilor a fost scrisă înainte de 2000 și a apărut pentru prima dată în antologia Cronicile sângelui, editată de grupul Kult, din care am făcut și eu parte. Apoi a fost republicată și în prezent se găsește în format ebook pe Google Play. Acțiunea se desfășoară în perioada interbelică, în București, zona Vitan-Dudești, iar personajul principal este o tânără care a fost transformată în vampir, dar care reușește, ajutată de mentorul ei, Anton, să țină un echilibru între firea ei demonică și cea umană. Astfel, alege să îi protejeze pe oameni, iar, când o serie de crime au loc în vecinătate, pornește să investigheze, bănuind apariția unui cuib de vampiri în apropiere. Lucrurile se complică, iar surpriza va veni de la un personaj pe pe care-l credea aliat și în care avea încredere.
Ai fost de curând într-o emisiune televizată care, dacă nu mă înșel, a fost redifuzată și pe internet. Vorbește-ne puțin despre tematica emisiunii și despre subiectele pe care le-ai dezbătut în cadrul emisiunii – care – după opinia mea – vi s-a potrivit mănușă și mai mult, sunteți, volens-nolens, un exemplu încurajator pentru ceilalți autori, dar și pentru realizatorii emisiunilor de divertisment, dovedind că se pot difuza și informații culturale pe micile ecrane, se pot promova cărți și se pot susține autori fără să piardă cineva audiență pe motiv că „publicul nu vrea”.
Ana-Maria Negrilă: Am răspuns invitației Mihaelei Muraru-Mândrea, o persoană deosebită, fondatoarea cenaclului String, și care este gazda unei emisiuni la 6TV, Umanismul transformării. Am discutat împreună despre organizarea unor emisiuni pe teme literare, iar prima a fost alături de prof.univ.dr. Ramona Mihăilă, prorector la Universitatea Dimitrie Cantemir, cu care am discutat despre literatura feminină și despre scriitoarele românce, unele dintre ele deja uitate. Apoi, l-am invitat și pe scriitorul Oliviu Crâznic și am realizat o serie de trei emisiuni (deocamdată, doar prima a fost difuzată), în care am vorbit despre literatura fantastică, de la primele manifestări, până în prezent. Nu cred că publicul nu ar accepta și emisiuni în care partea de divertisment să meargă mână în mână cu cea culturală, însă, din păcate, în goana după rating, s-a produs o depreciere a ceea ce înseamnă divertisment cu rezultatele pe care le vedem astăzi. Este foarte posibil ca pe termen lung această exagerare să nu aibă un rezultat pozitiv chiar și din punctul de vedere al ratingului.
Romanul a fost lansat de curând la Târgul de Carte Final Frontier. Cum au decurs lucrurile? Ce au spus cei care te-au văzut prezentă? S-au bucurat?
Ana-Maria Negrilă: Prefer lansările liniștite celor de la Gaudeamus sau Bookfest. Lansarea a avut loc într-una dintre sălile puse la dispoziție de Universitatea Dimitrie Cantemir. Am întâlnit prieteni vechi, ne-am bucurat să ne vedem, mai ales că ne întâlnim atât de rar, am vorbit cu cititorii, am dat autografe, am discutat despre cărți – într-un cuvânt partea plăcută a meseriei de scriitor.
Ana-Maria Negrilă nu mai are nevoie de foarte multe prezentări, domnia sa devenind familiară pentru cititorii publicațiilor Vox Authors și Bibliocarti, noutățile sale literare fiind nelipsit prezentate și de către noi. Iar acest fapt este îmbucurător, o situație câștigătoare pentru toată lumea, dar în special pentru cititorii care primesc un buletin informativ despre autorii care deja le-au cucerit inimile cu valorile și calitatea pe care ne-o oferă cărțile.
Astfel că putem intra direct în miezul pâinii și să dăm vestea: seria Stelarium este completă! Ana-Maria Negrilă este cu certitudine o voce importantă a literaturii române, iar proiectele sale sunt pe măsura așteptărilor. Amplul proiect Stelarium s-a dovedit a fi unul de succes, împărțit pe trei etape, după cum urmează: “Regatul sufletelor pierdute”, “Ascensiunea stelară” și „Agenții haosului”, volumele formând o space opera complexă, scheletul seriei întinzându-se pe foarte multe planuri, atât actuale pe alocuri, cât și post-umane. Și nu știu în ce măsură mă hazardez dacă spun că avem de-a face cu un SF pe măsura operelor care stau la baza ascensiunii genului literar.
Dacă în primele două volume ați intrat într-o adevărată cursă care se întinde pe o perioadă îndelungată de timp, ei bine, în ultimul și cel de-al treilea volum, ajungem din nou pe Galene, de unde s-a dat startul, unde se întâlnesc și împletesc toate firele narative.
Dar, despre Agenții haosului, avem onoarea de a o invita pe autoarea seriei, Ana-Maria Negrilă să ne dezvăluie mai multe.
Așa cum spuneam la început, avem în fața ochilor o serie completă! Cum te face să te simți faptul că ai reușit să implementezi un proiect de o asemenea amploare?
Ana-Maria Negrilă: Când m-am apucat de proiectul Stelarium, în 2015, m-am gândit că am destulă experiență, având în vedere miile de pagini deja scrise și publicate, ca să depășesc orice obstacol. Primele două volume ale seriei au mers relativ ușor, dar, spre surprinderea mea, am descoperit că o serie poate pune destule probleme de tehnică literară, așa că am făcut o pauză înaintea celui de-al treilea volum, pentru a avea timp să mă documentez. O serie nu se scrie la fel ca un roman, mai ales dacă există legătură între volume, pentru că fiecare carte trebuie să fie relativ independentă, să aibă propriul punct culminant, dar, în același timp, să se raporteze și la celelalte. Ultimul volum trebuia, deci, să poarte o încărcătură dramatică, care să susțină și primele romane și să dea sens seriei în ansamblu. Prin urmare, mă simt ușurată, dar și mândră, pentru că am ajuns în cele din urmă la final.
Romanul va fi lansat pe data de 13 aprilie în cadrul unui târg bine ales – de profil – Final Frontier #8. Îl vom avea ca invitat special pe criticul literar, Oliviu Crâznic, dar nu greșesc să spun că va fi alături și echipa editorială Crux Publishing. Dacă vor fi pregătite niște surprize sau oferte pentru cititori, nu vom întreba, rezumându-ne doar la a ști cum se va desfășura evenimentul și cine te/vă va mai susține chiar și cu prezența.
Ana-Maria Negrilă: La prezidiu voi fi alături de Oliviu Crâznic și Deea Sterea, editoarea mea de la Crux Publishing, dar sper să mă întâlnesc cu cât mai mulți prieteni, cunoscuți, cititori, pentru că de data aceasta, vom avea suficient timp să discutăm, având o oră la dispoziție, oferită de către organizatori. Personal, vreau să vorbesc despre cum a luat naștere seria, despre modul în care văd viitorul și despre proiectele la care lucrez, și, desigur, voi răspunde cu plăcere și la întrebări. Pregătim și o surpriză legată de prezentarea seriei Stelarium în ansamblu, dar nu spun nimic mai mult, cei care vor ajunge la târg vor vedea cu ochii lor.
Cea de-a VIII-a ediție a târgului Final Frontier nu se limitează doar la lansarea oficială a ultimului volum al seriei Stelarium, ea, ediția, reprezintă douăzeci și cinci de ani – da, ați citit bine – de activitate literară și cel de-al cincilea an consecutiv de participare în cadrul acestui târg și, de această dată, fiind un invitat special. Spune-ne, te rog, și câteva amănunte în acest sens.
Ana-Maria Negrilă: Târgul Final Frontier mi-a plăcut întotdeauna, spre deosebire de Gaudeamus sau Bookfest, de aceea am și ales să lansez cartea aici. Prima participare a fost în 2015, Final Frontier se desfășura într-un bar din centrul capitalei, Nexus Pub, țin minte că afară ploua torențial, locul era destul de strâmt, la parter lumea discuta la un pahar, la etaj erau standurile cu cărți, dar atmosfera mi-a amintit de întâlnirile de cenaclu din anii ’90, când am debutat în Jurnalul SF. A fost ca și când cineva m-ar fi scuturat de umăr și m-ar fi întrebat cu ce mă mai ocup și de ce nu prea mai scriu. Cum am ascultat de acest reproș mut, anul următor am lansat tot la Final Frontier, de data asta pe o vreme superbă, primul volum al seriei Stelarium, Regatul sufletelor pierdute. În 2016, Final Frontier a fost organizat la Connect Hub, un spațiu minunat, la ultimul etaj al unei clădiri istorice de pe bulevardul Dacia, care a adăpostit la un moment dat Palatul Centralei a II-a Telefonică (1925). Pot spune că mi-a rămas inima la spațiul acela! În 2017, pe o altă vreme superbă, am fost la Casa Artelor, o altă locație fascinantă, aflată într-un loc încărcat de istorie, Casa Eliad (sec. al XVIII-lea). În 2018, Final Frontier a fost organizat prima dată în parteneriat cu Universitatea Dimitrie Cantemir, iar eu am lansat ediția a doua a Împăratului ghețurilor, prima ediție apăruse în 2005, la un an după debutul în volum cu Orașul ascuns (2004). Vremea? Așa cum era normal pentru un astfel de volum, fiindcă a nins din abundență ca pentru a se răzbuna pe edițiile anterioare. În concluzie, de Final Frontier mă leagă o mulțime de amintiri plăcute și, cu atât mai mult, mă bucur să fiu invitata specială al ediției a VIII-a.
Fiindu-ne cunoscută activitatea pe care o întreprinzi, voiam să subliniem faptul că ești destul de implicată în mai multe evenimente pe care, cu ajutorul tău, aș dori să le reamintim și să le notăm.
Ana-Maria Negrilă: Încerc să-mi împart programul zilnic cât mai bine cu putință, pentru că vreau să realizez cât mai multe lucruri, să citesc, să scriu literatură, să scriu pe blog sau în reviste literare, dar să fiu și cu familia. Deși nu am decât foarte puțin timp liber, îmi place să mă implic și în alte activități. De exemplu, în 2018 și 2019 am fost, împreună cu Oliviu Crâznic, în juriul concursului de proză scurtă, organizat de Universitatea Dimitrie Cantemir. Tot în 2018, am alcătuit împreună cu dna. Mihaela Muraru-Mândrea, antologia Centenarium String, pe care am lansat-o la Gaudeamus. Am participat la mai multe emisiuni de radio și tv și am ținut mai multe prelegeri pe teme literare, cum ar fi cea de la Bookland, Universitatea București. Cum spuneam mai sus, am publicat și ediția a doua a Împăratului ghețurilor. Am participat la mai multe târguri de carte, la lansări, ultima fiind cea a cărții lui Ștefan Bolea, Jurnalul Roxanei, o lucrare extraordinară, despre care am și vorbit cu acea ocazie.
A trecut ceva vreme de la apariția cărții Împăratul ghețurilor. Ce feedback notabil ai cules despre ea?
Ana-Maria Negrilă: Împăratul ghețurilor se adresează unui public mai larg decât Stelarium, pentru că este o distopie și o poveste despre maturizare într-o societate opresivă. Este o carte foarte diferită de Stelarium, atât prin mod de abordare, cât și prin ton narativ. Cei care au citit Stelarium întâi o găsesc foarte diferită de ce scriu acum, iar impactul cel mai mare vine din partea cititorilor, mai degrabă decât a cititoarelor, probabil prin influența eroinei romanului. Este un roman care, deși publicat prima dată în 2005, se vinde la fel de bine ca oricare dintre cărți, contrazicând prejudecata că o carte republicată va înregistra vânzări mai slabe decât una nouă. Probabil, depinde și de la caz la caz, iar Împăratul ghețurilor este excepția care confirmă regula!
Se zvonește că ar putea apărea o nouă carte fantasy. Ne dai câteva detalii din casă?
Ana-Maria Negrilă: Când am pus punct seriei Stelarium, m-am decis să fac curățenie printre proiectele mai vechi, așa că am reactivat două dintre ele, unul fiind o carte fantasy în două volume. Primul volum este destul de avansat, tot pe mai multe planuri, așa cum mi-am obișnuit deja cititorii. Unul dintre planuri urmărește doi ucenici vrăjitori, Garren și Talen, a căror școală a fost distrusă, iar ei aruncați de soartă în locuri diferite, alt plan spune povestea unei tinere cu puteri speciale, crescută pe o insulă îndepărtată, iar al treilea se concentrează asupra lui Neelen, un tânăr cu trecut misterios, care ajunge să fie urmărit de o ellore, duhul unei fete înecate. Deocamdată atât, mai am ceva de lucru la planul cu Neelen și ellore, dar este posibil să vedem primul volum publicat în 2020.
Cărțile vor putea fi găsite pentru achiziție la târg, dar și online, de pe site-ul editurii Crux Publishing sau din librării, iar cu autoarea puteți ține legătura pe pagina de Facebook sau pe blog-ul acesteia. Te afli în plină ascensiune a carierei, un punct remarcabil. Transmite-i un mesaj autoarei Ana-Maria Negrilă, cea care îl va putea vedea peste doi ani de zile:
Ana-Maria Negrilă: Ana-Maria din viitor are lucruri de rezolvat. Deci, sper că ai terminat proiectul fantasy și l-ai definitivat și pe cel istoric, de care eu nu m-am învrednicit să mă apuc. Știu că ai avut mult de citit și că un roman istoric pune alte probleme, dar bănuiesc că nu te-ai lăsat pe tânjeală. A, și nu uita de SF. Amândouă avem în plan și un SF! Bănuiesc că te-ai apucat deja de el!
Mă bucur enorm de mult pentru că am reușit să asistăm alături de tine până în acest punct și îți mulțumim pentru că ne-ai ajutat să schițăm portretul unei personalități complexe în care credem cu tărie, dar și al unor evenimente considerabile.
