Interviu cu Cosmin Neidoni, scriitor, publicist și eseist stabilit la Timișoara, cu studii de filosofie la Universitatea de Vest și un master la Köln. Vorbim despre pasiunea pentru filosofie și fotografie, despre traduceri și predat, și despre cartea care caută răspunsuri la întrebările fundamentale.
Interviu cu Cosmin Neidoni
Cosmin Neidoni a reușit să fie însăși bucuria mamei, a femeii, încă din primul său moment de viață. S-a născut în minunata Zi Internațională a Femeii, 8 martie, în anul 1975.
Locuiește în Timișoara – oraș de suflet pentru el – unde a studiat filozofia la Universitatea de Vest, iar după aceea, a intrat cu bursă la Universitatea din Köln. Master în Studii politice europene în cadrul școlii Jean Monet cu o disertație scrisă în limba germană despre problematica războiului rece.
Pasiunea sa pentru filosofie s-a mulat foarte bine pe caracterul său și o alimentează cu drag prin intermediul cărților de profil, dar și prin studiile sale constante.
În paralel, o altă pasiune căreia îi dedică timpul rămas din cel dedicat celor doi copii ai săi (Antonia și Radmin) este fotografia.
În prezent, predă cursuri de limba germană la centrele de limbi străine din Timișoara și efectuează traduceri.
Cosmin Neidoni este scriitor, publicist și eseist. A semnat frecvent mai multe texte în publicații on-line precum „Catchy”, „Webcultura” și „Republica”. Este prezent cu eseuri în antologia germană de eseuri și aforisme „Deutsche Essays und Aphorismen”. Debutul său editorial a fost făcut în 1994, având în acest sens două volume de poezie în limba română și o antologie de fragmente și poezie în limba germană, urmând ca în anul 2014 să publice Scrisoare către fiul meu. Viața la 40 de ani a fost publicată în anul 2017 la editura Libris Editorial și este cartea cu care și-a anunțat promițătoarea carieră literară de eseist. Cu un concept smerit despre viață, cu pagini alese, atent îngrijite și cu o stilistică aparte, dar și cu o eseistică destul de convingătoare, autorul cărții a demonstrat că își merită locul printre scriitorii preferați de cititori, de ce nu, care dezbat mai multe aspecte sociale, filozofice, umane.
Despre cartea acestuia, „Viata la 40 de ani”, feedback-ul este unul elogiator.
„Felul în care este decupată realitatea, principiile de viață estetizate până la sublim, fac din cartea de față un argument în plus în favoarea afirmației lui Jung.” Gabriela Enescu
„Scrisul lui este restaurator de încredere.” – Mihaela Carlan
Iar dacă v-a inițiat în universul său literar și v-a răsfățat cu adevăruri, cu echilibru, cu iubire matură, cu eleganța sa, ei bine, în 2018, prin intermediul aceleiași edituri, aduce în atenția dumneavoastră lucrări interesante dintr-un decor interior fascinant, din Regatul celor mai frumoase depărtări pe care să le admirați. Decorul universului său vă întâmpină cu pictură, cu muzică, cu scriitori și filozofiile lor, cu lucruri admirative, arătându-vă totodată opinii îndrăznețe care trasează o linie subțire și galantă între sensurile vieții apreciate de mai marii filozofi (menționez aici pe Socrate, Cioran etc.) definindu-le, şi având la baza caracterului său… ceea ce-l definește cel mai bine. Astfel că, această carte devine o inițiere a cititorilor în filozofia artelor și culturilor, încurajând aprofundarea cunoștințelor în materie de pictori, muzicieni, scriitori și gânditori ai lumii.
Activitatea sa literară și calitatea (ele fiind, până la urmă cele mai importante) livrate consumatorilor îl îndreptățesc și îl girează să continue, iar bucuria este cu atât mai mare cu cât ne demonstrează că demersul său are continuitatea promisă. Putem afirma că România găzduiește un autor de eseuri aparte, speciale și pentru asta trebuie să fie mândră. Succesul, indiferent de cum și-l interpretează, îl merită din plin.
Pentru a-i percepe mai bine scriitura, vă propun pentru început o incursiune în Regatul celor mai frumoase depărtări.
Cu un titlu poetic, autorul Cosmin Neidoni propune pe piața de carte românească cel de-al doilea volum de eseuri – „Regatul celor mai frumoase depărtări„. În eseistică, scriitorul a debutat într-un mod elegant cu „Viața la 40 de ani” și a obișnuit cititorii cu stilul său elocvent și edificator, dar în acelaşi timp subiectiv, pentru a accentua nota sa personală și pentru a genera emoții mai puternice. În aceeași manieră galantă, Cosmin Neidoni aduce în atenția dumneavoastră câteva teme pretențioase de artă și cultură, precum muzica, filozofia, pictura, cartea și personajele care au străbătut spațiul și timpul, dezvăluind informații proaspete pentru unii și opinii inedite, frumos argumentate, pentru alții.
Astfel că, per ansamblu, cartea de eseuri se dovedește mai mult decât o bază considerabilă de inițiere în lumea artiștilor și a oamenilor de cultură, fiind totodată o bază solidă pe care se pot consolida opinii de-a dreptul impresionante. Citind eseurile, aveți impresia că purtați o discuție deschisă cu autorul și vă împărtășiți ideile.
Cartea, livrată cu un design impecabil, demn de primele rafturi din față ale bibliotecii, își face deschiderea cu o prefață atent îngrijită de eseistul Cosmin Neidoni, în care explică diverse perspective și motive pentru o înțelegere mai bună a lucrărilor sale, îndemnând la cugetări care vă fac să îndrăgiți scrierile sale.
Iată și două exemple din prefață: „Prin actul lecturii devenim candidați la bucuria unui dialog cu autori al căror chip, situat la depărtare, nu îl întâlnim, poate, niciodată. Și toți cei pe care îi citim, aducându-i din panteonul auroral al ideilor, formează regatul celor mai frumoase depărtări.”
„Menirea noastră nu este doar a ne cultiva pe noi înșine, ci a-i inspira pe alții, devenindu-le un mic reazem, o mică formă a regăsirii.”
Sejurul prin regatul construit de Cosmin Neidoni promite să ne poarte printr-o sumedenie de domenii și povești.
Cartea debutează cu – „Cel mai înduioşător personaj din literatura universală”- o analiză a personajului creat de Antoine de Saint-Exupéry, personaj ce reuşeşte, într-un mod înduioşător conform opiniei autorului, să ne vorbească despre virtuţi, despre prietenie, despre păcate sau despre păstrarea nealterată a sufletului de copil. Privind „Micul prinţ” prin ochii şi filozofia lui Cosmin Neidoni, realizăm că unele cărţi nu au vârstă, că „prospeţimea mesajului” nu se pierde în negura timpului, iar uneori, putem primi adevărate lecţii de viaţă şi înţelepciune de la copii sau, de ce nu, din cărţile pentru copii. Unele adevăruri nu se spun ci se simt, unele banalităţi pot aduce fericire, iar unele valori sunt mai importante decât am crede iniţial şi se transformă în virtuţi. „Micul Prinţ” are grijă să condenseze mari adevăruri, filozofii de viaţă, îndemnuri – toate codificate cumva într-un mesaj care să poată fi accesat deopotrivă de adulţi şi copii. Cosmin Neidoni a descoperit acest mesaj, după ce, în primă fază, s-a întrebat la rândul său, în ce constă celebritatea cărţii lui Saint-Exupéry.
„Dintre toate cărţile de literatură universală citite până acum nu am întâlnit un personaj mai gentil şi mai înduioşător decât Micul Prinţ din cartea lui Saint-Exupéry. Mă întrebam în ce constă succesul unei asemenea cărţi care a făcut până azi înconjurul soarelui de 75 de ori şi de nenumărate ori înconjurul lumii, fiind tradusă în peste 200 de limbi.”
Un alt eseu care ne-a captat atenţia este „Moartea lui Ivan Ilici şi viaţa noastră”. Ştim că literatura rusă a dat literaturii universale opere valoroase, moralizatoare, pline de înţelesuri multiple. De data aceasta, autorul pune sub lupă o nuvelă rusească a lui Tolstoi, a cărei personaj central, Ivan Ilici, ilustrează cât se poate de bine neputinţa omului în faţa morţii şi schimbările comportamentale suferite în faţa a ceva de ce se teme. Deşi aparent are totul, magistratul nu a reuşit să trăiască autentic, intens, fără regrete. Experienţele lui de viaţă sunt fade, limitate, iar atunci când moartea îi va ciocăni la uşă, într-un prea târziu, va încerca să repare, să realizeze cu un ultim efort disperat ceea ce amânase mereu. Autorul ne explică detaliat cum percepţia personajului asupra vieţii se schimbă aproape radical, iar povestea lui Ivan Ilici pare să întărească spusele lui Paler – „Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.” – şi să devină o lecţie de viaţă pentru fiecare dintre noi.
Autorul Cosmin Neidoni„O viaţă uluitor de conformă cu toate normele sociale nu este, însă, o viaţă autentică, ci una care se anulează pe sine tocmai prin faptul că exclude din orizontul ei precaritatea şi, implicit, sentimentul morţii.”
„Scrisoare către Socrate” este o altă scriere pe care cu siguranţă o veţi găsi foarte interesantă prin tot ceea ce Neidoni subliniază referitor la filozofie, la diferenţele dintre atunci şi acum, la grandoarea marilor gânditori. „Vacanţa îngerilor” are de asemenea o viziune interesantă asupra vieţii umane încorsetate şi asupra aşteptărilor pe care le avem în mod inevitabil, iar „Bucuria de a gândi ca un rege” reliefează foarte bine proverbul „Cine se aseamănă se adună.” însă cu exemple… regale şi filozofice.
Eseurile lui Cosmin Neidoni scot cumva cititorul din sfera gândirii plate, provocând la analiza unor alte puncte de vedere argumentate cu un limbaj lejer şi totodată elevat, demonstrând documentarea anterioară. Ideile, opiniile proprii, studiul amănunţit, viziunea pe alocuri plastică, asociaţiile diverse fac din cele 19 eseuri ce compun „Regatul celor mai frumoase depărtări” o lectură interesantă, antrenantă, uşor de supus dezbaterilor.
Vă invităm aşadar la o lectură de calitate care provoacă cititorul la o documentare suplimentară şi care poate genera multiple discuţii pe diverse teme de viaţă, filozofie, literatură, muzică etc.
Iată și Viața la 40 de ani explicată pe îndelete de Cosmin Neidoni
Cei care au mai schimbat câte-o vorbă cu mine știu că sunt o persoană deschisă în ceea ce privește noul și referindu-mă la literatură, e iarăși știut lucrul, nu resping ceea ce e contemporan, ce e pe suport electronic sau valorile transmise prin buricele degetelor românilor dar, din experiența mea de promoter cultural, pot spune cu regret, că am avut nenorocul de a fi supus nevoii de a consuma și literatură ieftină, pe suporturi moderne care… m-au pus la zid.
România duce lipsă de valori promovate așa cum se cuvine și e reprezentată de indivizi a căror pensie ne cam bagă în buzunar. Altfel spus, ne reduce la tăcere amară, ne lasă fără cuvinte.
Și e nițel trist să aflăm că un om, asemeni domnului Cosmin Neidoni încearcă a ne vorbi despre „Viața la 40 de ani” cu un talent aparte, iar urechile, ochii, inima – toate acestea, vorbind la modul general, au fost instruite, fără un filtru propriu de selecție, să savureze, conform cifrelor, cărți despre gay și lesbiene, despre nimfomane, despre erotism, despre infidelități și regăsirea sinelui în cluburi, despre… despre… etc.
Nu neg că literatura nouă nu e capabilă să vină la pachet cu ceva demn de pus pe rafturile bibliotecilor, dar propunerea mea este să dăm șanse egale și altor valori prin care ne descoperim „Curajul de a fi fericiți” cu adevărat, descoperim „Partea însorită a singurătăților noastre”, sau prin care să aflăm care sunt „Lecțiile vârstei de 40 de ani!” – explicate de Cosmin Neidoni. Autorul cărții ne mai explică de ce “Văicăreala nu este o atitudine de gentleman”, ori de ce „Oamenii cu adevãrat fericiți nu sunt online” propunând o deconectare de la viața socială online cu ajutorul a ceea „Ce am învățat din concediul petrecut cu copiii?”.
Aceste eseuri pe care vi le-am prezentat sunt doar câteva dintre sumedenia de subiecte care reliefează titlul cărții – făcându-ne să ne-amintim de felul în care eram noi ca oameni la anumite vârste, de felul în care caracterul nostru s-a șlefuit odată cu trecerea timpului sau de modul în care personalitatea noastră a avut de suferit schimbări și adaptări. În cazul în care cititorul nu este trecut prin viață, cartea se dovedește a fi utilă pentru a vedea și a înțelege o perspectivă nouă despre această lume – astfel încât răspunsurile neînţelese sau lipsa acestora, pentru întrebările fundamentale, argumentate de autor să ne deschidă ochii, să ofere individului stropul de înţelepciune necesar unui trai echilibrat.
Lumea, atât timp cât nu ai nicio opțiune, nicio direcție, este un loc fără sens. Dă-i tu unul! – ne îndeamnă autorul colecției de însemnări despre viață și despre sensul acesteia, despre iubirea față de semeni, față de părinți și față de partenerul de viață – având ca fond propriile trăiri și propriul filtru de analiză a ceea ce vede el în jurul societății din care face parte.
Abordările multiple într-un mod subiectiv, așa cum admite și scriitorul, încercarea de a impune un stil cât mai elogiat, raționamentul cu care prezintă avantajele vârstei de peste 40 de ani, dar și eleganța prin care au fost așezate cuvintele în fiecare frază – caracterizează volumul „Viața la 40 de ani”.
O carte pentru minte și suflet! O carte care te ajută să te (re)cunoști sau să te descoperi, o carte din care merită să te hrănești cu lectură și să te dezvolți personal!
Scurt extras din Și cel mai neînsemnat bărbat, când este iubit, devine important
Orice femeie, privită din interiorul ei, este incomparabil mai vastă decât acea femeie care ți se dezvăluie atunci când te limitezi la a-i privi înfățișarea fizică. Din această perspectivă, a iubi devine, de la un anume punct încolo, un fermecător exercițiu de imaginație pe care îl dezvolți pornind, cel mai adesea, de la o realitate nespectaculoasă. Când iubești, femeia îți asigură saltul într-o realitate complexă, este ca şi cum ai plonja sub lumina difuză a cerului înstelat într-o mare al cărei luciu de apă te-ar menține mereu la suprafaţă, având senzaţia uşoară de plutire lentă. – Cosmin Neidoni – Viața la 40 de ani.
Iar în continuare să discutăm cu însuși Cosmin Neidoni despre scrierile sale!
Vorbește-ne despre cartea ta, Regatul celor mai frumoase depărtări.
Cosmin Neidoni: La această carte am visat încă de anul trecut pe când scriam „Viața la 40 de ani”. Pe atunci începusem să-mi notez câteva idei pe care ulterior le-am dezvoltat. Am început să scriu de la începutul lui Februarie, reușind să o trimit la editor spre sfârșitul lunii Iulie.
Eu cred că în viața noastră sunt esențiale întâlnirile pe care le avem, cărțile pe care le citim și călătoriile pe care le facem. Plecând de la această premisă am scris Viața la 40 de ani şi Regatul celor mai frumoase depărtări.
Din câte am înțeles, cartea ta se află în prezent, în Top 10 cele mai vândute cărți din librăria Editurii Libris Editorial. Ce înseamnă acest lucru pentru tine?
C.N.: Înseamnă, fără îndoială, bucurie pentru mine, dar este și un mic semn al faptului că cititul, chiar și în vremuri în care se citește atât de puțin, reușește să aducă satisfacție celor care nu și-au alterat apetența pentru idei și cultură. În altă ordine vorbind, a ști că ceea ce scriu captează atenția cititorilor mă face să nu mă opresc din drum atunci când, inevitabil, apar piedici descurajante.
Cum ai reușit să dobândești acest loc în top?
C.N.: Nu am aplicat o strategie anume. Îmi respect cititorii, scriind cât mai elegant cu putință, raportându-mă la carte ca la o oglindă, pe care scriind-o, o așez apoi înaintea cititorilor mei. Dacă ei se regăsesc, reflectându-și chipul, în alcătuirea cărții, atunci isprava mea este bună. Deși cartea a apărut pe piață în urmă cu doar trei săptămâni, interesul pentru achiziția ei este dat – cred – de faptul că am reușit să formez un nucleu de cititori fideli care îmi urmăresc cu atenție toate aparițiile. Mă refer la cei care au cumpărat cartea mea de anul trecut – „Viața la 40 de ani” – care a fost în Top 3 al celor mai vândute cărți ale Editurii Libris Editorial pe anul 2017.
Aș vrea să reamintim puțin și de cartea Viața la 40 de ani! De aceea, am să te rog să îi faci o scurtă prezentare.
C.N.: Debutul meu editorial a avut loc în urmă cu 24 de ani. Eram în ultimul an de liceu când am publicat un mic volum de versuri. Apoi, au urmat alte 3 cărţi, dintre care una scrisă în germană, în 2004. „Viața la 40 de ani” este însă prima carte care s-a bucurat de o atenție mai deosebită din partea publicului, a criticilor și a bloggerilor de carte.
Cartea aceasta am scris-o din dorința de a face un stop cadru pe realitatea unei vârste fascinante, încercând să-i înțeleg palpitul și să-i adulmec toate miresmele, voind, în același timp, să fac un exercițiu de admirație, adresat acelor oameni, prin intermediul cărora a intrat în orizontul meu de viață grația Majestății Divine. Spuneam, undeva pe parcursul eseurilor că, în calitate de bărbat, sunt suma femeilor pe care le-am întâlnit. În jurul eternului feminin gravitează o bună parte din conținutul acestei cărți.
Care sunt obiectivele pe care le-ai atins până acum datorită acestei cărți?
C.N.: Nu pot spune că mi-am stabilit în mod pragmatic anumite obiective, dar cert este că am câștigat o mai mare vizibilitate în rândul cititorilor, că am atins o audiență mai mare decât până acum.
Poți descrie succesul de care s-a bucurat această carte?
C.N.: Nu știu dacă noțiunea de succes definește cel mai bine isprava acestei cărți. Am fost de fiecare dată încântat să primesc feedback de la cititorii mei fideli și am constatat spiritul lor fin de observație, fibra lor de sensibilitate pe care, poate, am atins-o, iar asta m-a făcut să înțeleg setea de eleganță și frumos pe care o au cititorii în general. Stând de vorbă cu cei care mi-au citit cartea, la târguri sau în cadrul lansărilor, am devenit conștient de angajamentul mutual pe care orice autor și-l asumă în raport cu proprii cititori. Nu avem voie să ne dezamăgim cititorii, ci să fim mereu, prin intermediul scrisului, la înălțimea demnității exigențelor lor. Validarea calității cărților vine nu de la criticii de specialitate, ci se câștigă pe termen lung de la cititori. Orice carte scrisă își atinge menirea doar în măsura în care se poate adresa și sensibilității acelui cititor încă nenăscut la momentul apariției ei. Miza este să cucerești prin magia cuvintelor și suplețea gândirii tale nu doar pe cel care, proxim fiind, se numeşte aproapele tău, ci și pe acela care, încă neștiut sau nenăscut, este departele tău. A scrie înseamnă, printre altele, a practica un act de seducție.
În altă ordine de idei, cartea a ajuns, mulțumită editorului meu, la târguri de carte din Leipzig și Paris, iar asta m-a bucurat foarte mult.
Consider că a fost de cuviință să vorbim puțin și despre cartea ta de anul trecut, deoarece – pentru mine – a fost un ușor șoc văzând evoluția ta, în calitate de scriitor, de la o carte la alta. Ceea ce e foarte bine. Și ne-am fi așteptat la orice altceva, dar mai puțin la eseuri despre scriitori, despre oameni care au contribuit considerabil la unul dintre stâlpii pe care se sprijină lumea, numit cultură! Care au fost motivațiile tale pentru care ai scris aceste eseuri?
C.N.: Dacă scriind „Viața la 40 de ani” am vrut să observ cum am fost modelat de oamenii pe care i-am cunoscut, admirat și iubit, scriind această carte am vrut să văd cum sunt format de cărțile pe care le-am citit. Fiecare om se situează la întretăierea dintre fatalitatea genetică și educație. Vorbind în termenii psihologiei contemporane, suntem rezultanta între dat și dobândit. Îmi este foarte limpede, așadar, că, în calitate de om al spiritului, sunt o sumă distilată a cărților pe care le-am citit. Scriind cartea, am încercat să răspund subiacent la întrebarea: Cum, citind, ascultând muzică sau admirând tablourile marilor pictori, metabolizăm acele valori eterne care definesc, în cel mai înalt grad, ființa umană? Cum intră, altfel spus, spiritul în lume? Răspunsul meu este următorul: condiția prealabilă a prezenței spiritului în orizontul nostru de viață este dată de capacitatea noastră de a admira cu onestitate tot ceea ce este mai înalt decât noi. Prin actul admirației se strecoară în viața noastră magia salutară a frumosului.
Observând că publicațiile duc oarecum lipsă de materiale care fac referire la eseuri și eseiști, mă gândeam că este o oportunitate irefuzabilă de a discuta despre asta, permițându-le cititorilor acestui interviu să îți descopere și alte puncte de vedere interesante. Așadar, ce este pentru tine eseul și ce importanță consideri că are acesta?
C.N.: Paternitatea auctorială a speciei literare numită eseu îi este atribuită lui Michel de Montaigne. Eseul are, aşadar, o vechime de peste 400 de ani. Moralistul francez de care vă spun a dat o frumoasă definiție a eseului, spunând că este o promenadă a gândirii pe marginea marilor teme ale umanității. Eseul este situat, stilistic și structural, la granița dintre filosofie și literatură, iar autorii de eseuri se recrutează, predominant, din zona filosofiei. A scrie eseu presupune a avea un Weltanschauung (n. red. concepție despre lume) conturat și, făcând uz de toate stilurile funcționale din zona literaturii, a fi apt să gravitezi speculativ pe orbita celor mai tentante întrebări despre rostul şi ființa omului în lume și tot ce derivă din această interogație.
Poți să ne spui câteva exemple de eseuri, dar în special eseiști care au contribuit la formarea ta? Dar eseiști care consideri că au clacat?
C.N.: Îmi vine în minte eseul lui Andrei Pleșu – Minima Moralia – sau cel al lui Constantin Noica – Mathesis sau bucuriile simple – ori eseurile lui Cioran, printre care, cel mai cunoscut, scris în limba română, este însăși cartea lui de debut – Pe culmile disperării. Am fost și sunt modelat de eseurile lui Andrei Pleșu, ale cărui acrobații stilistice mă fascinează de fiecare dată, dar amintesc cu încântare şi de Mihai Șora, HR. Patapievici, Gabriel Liiceanu, Octavian Paler și nu în ultimul rând, concitadinul meu, Adrian Dinu Rachieru, alături de care am avut onoarea să fiu în cadrul câtorva lansări de carte. Dintre eseiștii de limbă germană, sunt atras de Hans Magnus, Petter Gosse sau formidabilul intelectual P. Rühmkorf. Aceștia din urmă nu sunt traduși în limba română. Nu pot să uit numele lui Alain de Botton, un eseist britanic de origine elvețiană, foarte cunoscut, de altfel, și în spațiul literaturii noastre. Sunt, fără îndoială, mulți alții extrem de valoroși. Cât despre eseiștii care au clacat? Din dorința de a mă păstra elegant, aș prefera să nu dau nume. Sunt și ei un exemplu – prin pedagogie negativă – despre cum nu aș vrea să fiu sau să scriu.
Mulțumim pentru opiniile tale. Revenind la Regatul celor mai frumoase depărtări – lansări a avut, va avea? Unde și cum?
C.N.: Proxima lansare va fi în Brașov pe data de 30 Octombrie, apoi Timișoara în 23 Noiembrie, urmând ca anul viitor să lansez cartea și în București și, probabil, în Cluj.
Ce feedback ai primit de la cititori?
C.N.: Cartea nu a intrat încă foarte bine pe piață, fiind apărută abia de 3 săptămâni, dar am primit, cu toate acestea, câteva feedback-uri de la cititori, iar până acum, toate au fost pozitive, dintre care unul a sunat în felul următor: „citeam și uitam să respir”
Ce așteptări își pot forma viitorii cititori de la această carte?
C.N.:Așteptarea de a întâlni, grație lecturii, idei, forme elegante ale spiritului și de a se plimba, ca într-un regat, în proximitatea calmă și neostentativă a bucuriei, de a capta frumosul în trupul mlădios al cuvintelor!
Îți mulțumim pentru timpul acordat!
C.N.: Mulțumesc și eu pentru atenția acordată.
