Interviu cu M. Camelia, pornind de la fragmentul care deschide cartea și face referire la criza de la 30 de ani. Acela a devenit punctul de plecare pentru destăinuirea gândurilor, sentimentelor și frământărilor cotidiene, într-o poveste de viață relatată cu naturalețe și curaj.
Interviu cu M. Camelia
„Poemele sunt oglinzi între lumi. Ale mele îmi reflectă stările și-mi adună gândurile laolaltă.”
Cartea debutează cu un fragment al autoarei care, reanalizat azi, capătă noi conotații și care face referire la criza de la 30 de ani, aceasta fiindu-i un punct important de pornire spre răstălmăcirea și destăinuirea gândurilor, sentimentelor, dar și acțiunilor cotidiene care o frământaseră ‘ntr-o vreme. Și ne dăm seama din primele rânduri că e vorba despre altceva, despre o poveste de viață relatată curajos, cu bune și cu rele, cu bariere față de societate și deschideri sufletești, dar cel mai important, cu naturalețe și cursivitate, astfel încât credibilitatea autoarei nici nu poate fi pusă la îndoială, iar experiența sa de viață, culmea, motivează, încurajează și supune cititorul introspecțiilor. Nu știu în ce măsură poate fi destinată publicului larg această carte, dar sunt sigur că domnițele care încep să se descopere, doamnele care-și caută sau explorează identitatea sau chiar și mămicile care au nevoie de o pauză de cafea – un pretext, de fapt – pentru a-și deschide sufletul și a afla o altă poveste de viață, dar cu obstacole și dificultăți similare, spuse parcă de „cea mai bună prietenă”, care din vaste motive nu a reușit în ultima vreme să mai vină la povești… e o carte ideală. Însă, subiectele dezbătute în „Divinul feminin” sunt de o asemenea complexitate și profunzime, încât orice persoană cu o sensibilitate aparte ar putea să câștige, citind cartea, un timp favorabil de a urmări vocea narativă și, de ce nu, de a-și descoperi vocea interioară, căci analizele la care se vor supune cititorii îi vor îndruma să-și asculte acest glas, adesea ignorat. Autoarea cărții, M. Camelia, încearcă să arate, prin experiența sa de viață, că această voce, indiferent cum e numită (unii i-ar spune rațiune, alții instinct ori Dumnezeu, alții glasul sinelui), are un rol demn de prețuit pentru fiecare dintre noi și, oricât de nebunesc ar părea, e recomandat să se comunice cu ea, să i se dea ascultare și să se înțeleagă ce vrea să spună, fără teama pierderii controlului, fără frica întâmpinării posibilelor eșecuri, deoarece această voce, acest răgaz de a petrece timp cu noi înșine ajută la indentificare, la cunoaștere și la înțelegerea rostului și folosului în familie sau în societate. (Dar ce se întâmplă când această voce îți pare străină? Iată ce ne recomandă autoarea: „Cunoaște-te pe tine însuți, înainte de-a cunoaște pe altcineva!”) Deoarece, de la o fată la o femeie e cale lungă și, de la o femeie la o mamă, responsabilitățile față ea și față de cei din jur sunt inegalabile, iar aceste transformări – dezvoltări de fapt – absolut normale și trebuincioase, nu sunt întocmai ușoare, iar adaptarea „în propria piele” nu se face peste noapte, gradul de dificultate părând a fi înfiorător uneori. În genere, istoria cruntă a femeii ne prezintă rolul defavorizat al acesteia în societate, religiile, politicile și mai marii conducători aducându-și adesea contribuția pentru această istorie, astfel încâ,t chiar și în contemporanitate, sunt dificil de temperat anumite principii vis-a-vis de „cum trebuie să fie femeia”. În continuarea cărții, autoarea Mimi Camelia ne face cunoștință cu „Vocea Rațiunii” explicată din perspectiva poveștii sale pe care o veți cunoaște pe îndelete și din care veți afla cum au luat naștere o parte din scrierile sale. Fie-mi cu îngăduință să precizez că pe tot parcursul cărții sunt lansate întrebări menite să îndemne cititorul la reflecție, iar odată cu capitolul „Conștiința”, sunt supuse analizei subiecte deosebite și minuțioase, bine argumentate, astfel încât perspectivele pot suferi o răsturnare de situație. Conștiința a fost „programată” să filtreze lucrurile după cum „trebuie”, lăsându-se pe nicăieri să plutească „plăcerea”, iar acțiunile corecte (discutabil, desigur, ce e, ce nu e și pentru cine e corect) sunt realizate de dragul lumii – în aceste cazuri, ei bine, scriitoarea trage un semnal de alarmă și arată faptul că dacă un individ nu se mulțumește (și) pe el însuși devine o problemă. În momentul în care individul face totul „perfect” pentru cei din jurul său, îi pune totdeauna pe primul loc și totuși este nefericit, iată că apare enigma care, pentru a fi descifrată, are nevoie de răspunsuri. Să fie oare Dumnezeu cel care oferă aceste răspunsuri? Un lucru e cert – autoarea a interpretat Biblia și a concluzionat că unele repere cu referință la conștiință pot fi suficient de severe încât să arate greșelile comportamentului uman. Exemplific cu un argument parțial: „omul se naște păcătos și este păcătos prin natura sa și, orice ar face, va rămâne la cel mai jos nivel al conștiinței, atât timp cât legile biblice îi sunt adevăr absolut.”.
Permiteți-mi să avertizez și în privința cărții de față în cazul în care vor exista cititori cu „teama de Dumnezeu” (de ce teamă când Dumnezeu se presupune că înseamnă iubire?) căci revoltătoare le vor fi unele găselnițe, însă de vă veți afla curajul de a primi în dar și un alt unghi din care să-l priviți pe Dumnezeu, o altă lumină în care să puneți cuvântul biblic, chit că vă veți îndepărta sau vă veți apropia de acest divin, vă mărturisesc că autoarea nu face altceva decât să prezinte prin prisma experiențelor sale personale, neconstrânsă de reguli, legi sau porunci, calea prin care ea a ajuns la Divinul Feminin și, drept urmare, la împlinire. În altă ordine de idei, veți avea ocazia să descoperiți opinii interesante cu privire la omul credincios și cel ateu, făcându-se pe alocuri câteva paralele și evidențiind erorile comise de oameni care merg la biserică din motive rău-voitoare „Oamenii merg la biserică, pun acatiste să moară capra vecinului, în loc să-și vadă de capra din bătătura lor.” insinuându-se astfel că „religia a fost și prost înțeleasă și prost transmisă sau rău intenționat transmisă mai bine zis.” Și dacă e să vă uitați la ceea ce înseamnă biserica contemporană, la ce fac o bună parte din reprezentanții acesteia, parcă nu mai e atât de șocantă părerea autoarei, dimpotrivă – devine cutremurător ceea dibuiți că se întâmplă sub acoperișul religiilor. Legile sunt făcute pentru a fi respectate sau încălcate, însă un lucru e cert: alegerea trebuie să fie a voastră, fie că veți alege să urmați Legea lui Moise, Legea Atracției, Legea Recunoștinței sau chiar Legea Bisericii. Rămâne de aflat dacă aceste legi, aceste reguli, aceste credințe sau, din contră, propriile trăiri sunt cele care vă vor releva sensul și scopul vieții, care vă vor destăinui fericirea.
Este Dumnezeul biblic femeie? Aceasta este o întrebare pentru al cărei răspuns autoarea aduce argumente atât din Sfânta Scriptură cât și din experiențe umane, lansându-ne provocarea de a răspunde, la rândul nostru, după o analiză atentă a multiple exemplificări, citate, trăiri și gânduri.
Ce femeie ai fost și ce înseamnă să fii femeie? Cine ai fost și cine ești? Sunt alte întrebări pe care Mimi Camelia le supune analizei și la care sper că veți reuși să găsiți răspunsurile de care aveți nevoie.
„Suflet de femeie” – M. Camelia
Avem de-a face cu o frescă metaforizată din toate culorile anotimpurilor iubirii a cărei esență este destăinuită de-un suflet de femeie, înțelegându-se astfel sensibilitatea și rafinamentul cu care sunt exteriorizate trăirile și gândurile. Astfel, nu e de mirare că debutul cărții se prezintă cu invitația atât de tandră și de profundă de a tălmăci creația, simțind ceea ce creatoarea transmite printre rânduri: „Când degetele-ți nerăbdătoare vor răsfoi paginile una câte una, inima mea va bate în pieptul tău și vei simți ce eu simt, vei zâmbi și vei iubi ce eu iubesc, voi ști c-ai reușit să citești printre rânduri.”
Măiestria de care dă dovadă autoarea volumului prezent este una angelică, cuvintele așternute de către domnia sa sunt atinse de divin, aripile poemelor sale – cutreierând lumea – au absorbit din frumos, puritate și dragoste, le-au împletit în harul poetei și sunt destăinuie cititorilor.
Prin volumul de față, la care mi-am adus aportul în procesul editării, vă veți mai domoli din setea de dorințe, de cunoaștere, de intensitate a vieții, gustând din aromele persistente ale acestora, ori – unde e cazul – din realitatea relevată de scriitoare, uneori cruntă, alteori mai puțin dură, cu demonii ei, cu privările de libertate, cu umbrele reci și câte și mai câte – toate acestea combătute într-o manieră galantă: „Îmi place să-mi duc demonii la intersecțiile aglomerate de-ntrebări, să ne putem cunoaște mai bine.”
Primiți „sufletul” în acompaniere, îmbrăcați haina simplității și poposiți pe meleagurile societății, cunoașteți natura (inclusiv cea umană), bucurați-vă de romantism, de artă și de referințe culturale presărate cu tact de către eul liric.
În „Suflet de femeie” M. Camelia surprinde cititorul, creditând în special versul alb, cu un limbaj colocvial care avantajează muzicalitatea. Structura cărții – un ușor mix de accente dintre neomodernism, romantism și postmodernism – oglindește femeia puternică, dar rafinată, care îşi defineşte independența și identitatea.
Să discutăm cu M. Camelia despre sufletul de femeie…
Există momente în viață, în care, după atâta alergat de la răsărit la apus, de la atâta stat en garde, se simte nevoia unui repaus, un repaus în care măștile se dau jos și, în fața oglinzii, sufletul este privit cu inocență și – posibil – cu durere. Se observă în reflexie persoana familiară, cu lumină pe chipul minunat, persoana după care se tânjește apelând la felurite trucuri protectoare – am spune – de teama că străinii ar putea oricând să o rănească, din cauza sensibilității, din cauza adevărului, datorită sufletului care ar putea fi citit ca pe o carte. Însă, reflectând asupra persoanei din oglindă, se poate conștientiza cum singurele răni existente sunt provocate de către noi, încercând să o protejăm cumva, adăpostind-o în tenebre.
Există oameni care au realizat că nu au nimic de pierdut dacă sunt deschiși la suflet, iar slăbiciunile – ascunse sau nu – vin la pachet cu puncte forte prin care oricum se pot proteja, însă până se vor ivi inevitabilele situații nedorite, sunt preocupați cu a fi prezenți în viața lor și a celor din jur, cu a-și întări caracterul, cu a-și trăi clipele de fericire.
Sufletul acela, fie că ni-l închipuim ca pe o metaforă, o esență imaterială sau ca pe o entitate independentă, face parte din noi și trebuie să învățăm să-i oferim protecția cuvenită, însă cum am putea realiza asta când noi suntem cel mai mare dușman al lui? Se crede despre femei (comparativ cu bărbații) că au un suflet mult mai sensibil, mult mai vulnerabil, dar până la urmă, fiecare ființă e diferită în felul ei, altminteri sufletul de ce n-ar fi?
„Suflet de femeie” este un volum de versuri pe care merită să-l citești de ți-e inima „plină de gânduri ruginite” ori de te simți „rătăcit printre norii pătrați ai minții”. Această carte este despre femeia ce nu se mulțumește cu „lucruri și visuri mărunte”, care nu-și acceptă „umilă și resemnată” destinul, ci încearcă să schimbe regulile jocului dintre ea și soartă, croind altă carne și alt zbor sufletului „deșirat pe trei sferturi”, obosit de monotonie și comun.
Autoarea M. Camelia nu face din poeziile sale un simplu monolog cu rimă sau fără rimă, ci pune în prim plan legătura dintre ea și cititor, îndemnându-l pe acesta să-și descopere sinele, să-și prețuiască trăirile, timpul și viața. În paginile acestei cărți, așteaptă să fie descoperit un vers conținând intensitate emoțională și iubire – plastica autentică a liricii sufletului de femeie.
În cele ce urmează, vă va fi relatat un interviu cu poeta M. Camelia, autoare a volumului de versuri „Suflet de femeie”, volum prin care am reușit să empatizăm cu sufletul autoarei, să-l descoperim și să vă prezentăm încă o confirmare a faptului că există și suflete de femei puternice care nu se sfiesc să-și înfrunte “demonii”.
Pentru început, am să te rog să te prezinți cititorilor – cum știi tu mai bine – astfel încât aceștia să descopere cine ești, de unde vii, cu ce te ocupi și așa mai departe.
M. Camelia: Sunt o femeie ca oricare alta, o femeie care-și cultivă cu drag pasiunea pentru cuvintele frumoase și-ncearcă să le transmită mai departe, oricui e dispus să le citească.
Nu obișnuim să promovăm „modele” – chit că uitându-ne în jur avem ocazia să vedem o mulțime de fete căutându-le acut – însă e de apreciat să reușim să evidențiem sfaturi și modalități prin care fiecare își va putea găsi calea către propriul său model. Experiența de viață cred că ar fi cea mai bună lecție, cu toate acestea, tu cum ai reușit să stabilești „regulile jocului” dintre tine și soartă?
M.C.: În 2017 am avut norocul să experimentez un episod de depresie venit la pachet cu criza existențială. Atunci mi-am conștientizat sinele dincolo de materie și m-am trezit. Am realizat că singurul lucru care contează cu adevărat este ceea ce ignorăm cel mai des: suflarea din noi și de ea trebuie să avem grijă, cu orice preț. Ca să pot avea grijă de sufletul meu, a trebuit „să schimb regulile jocului dintre mine și soartă” și-am decis că ceea ce ține de mine și pot schimba, voi schimba, ce nu, voi încerca să schimb până voi reuși, iar de nu voi reuși, măcar voi avea satisfacția de-a fi înotat contra valurilor.
Printre rânduri, se găsesc în carte multe sfaturi și îndemnuri pentru femei. În opinia ta, care dintre acestea crezi ar merita să fie universal valabile?
M.C.: Cred că fiecare femeie trebuie să se bucure de faptul că e unică și specială. Greșim când ne ascundem defectele sub diferite măști și nu avem suficientă încredere în noi. Singurul îndemn ar fi ca femeile să se bucure de unicitatea lor și să nu mai alerge după perfecțiune. Așa cum bine ați subliniat la începutul acestui interviu, exteriorizarea sentimentelor, expunerea fără măști în fața celorlalți nu înseamnă slăbiciune, înseamnă încredere în noi și această încredere chiar ne face mai puternici/ puternice.
Este evident că poemele cărții „Suflet de femeie” te definesc, iar acestea îndeamnă, volens – nolens, la asumarea propriei ființe și la obținerea lucrurilor de care fiecare are nevoie, fără a se complăcea cu puținul pe care-l oferă viața la suprapreț. Vorbește-ne te rog mai multe și despre poemele tale.
M.C.: Poemele sunt oglinzi între lumi. Ale mele îmi reflectă stările și-mi adună gândurile laolaltă. M-ajută să comunic cu mine însămi, să mă cunosc și-mi dau o stare de bine, de împlinire. Uneori îmi diluează sângele prea plin de malițiozitatea lumii, alteori îmi sunt liant între minte și suflet sau între mine și oameni.
Care au fost începuturile? Îți mai amintești? Ce te-a determinat să scrii și cum ai ajuns la poezie?
M.C.: Am învățat să citesc la 5 ani și-am fost fascinată de poezie întotdeauna. Primele încercări poetice, însă, au fost în jurul vârstei de 26, 27 de ani – relativ târziu – și erau un amalgam de trăiri, mai mult străine decât personale. Am fost descurajată să scriu la un moment dat, când mi s-a spus: „nu merită să scrii dacă nu ești mai bun decât Eminescu”. Numai că eu nu-mi doream să fiu Eminescu… îmi descoperisem ușurința de-a scrie, întâmplător și mă delectam cu versul timid așternut pe foaie fără a-mi propune să excelez în ceea ce fac.
În 2013 am avut șansa să cunosc pe cineva care mi-a redat încrederea în mine, m-a susținut, m-a îndrumat să evoluez și să-mi urmez pasiunea. Această persoană este poetul și criticul literar Ignazio Gaudiosi, căruia îi voi fi mereu recunoscătoare.
Ce alte cărți ai mai scris?
M.C.: Am scris trei plachete de versuri: două în limba română „Eterna secundă” – 2009, „De ce plâng îngerii” – 2011 și una în limba italiană „Donna di cuori” – 2013. Pe lângă acestea, am publicat în 2017 e-book-ul „Dumnezeu este Femeia” – carte de dezvoltare personală.
De ce „Suflet de femeie”?
M.C.: Poezia „Suflet de femeie” reprezintă foarte bine perioada în care mă aflu, iar titlul sunt eu, cea care rămân atunci când mă dezbrac de mine și de lume.
Din poeziile care alcătuiesc acest volum este vreuna care te reprezintă cel mai bine?
M.C.: Fiecare poem în parte conține un dram din sufletul meu, însă „Suflet de femeie” și „Pictor de noiembrie” cred că mă reprezintă cel mai bine.
Ce feedback ai primit din partea cititorilor?
M.C.: Am fost uimită să constat că ceea ce scriu rezonează cu cititorul. Acest lucru mă determină să perseverez în arta poetică.
Unde vor putea interacționa noii cititori cu tine?
M.C.: Pe pagina mea de Facebook „Mimi Camelia”.
Suflet de femeie este proaspăt ieșită de la tipar. Ce planuri ai pentru această carte?
M.C.: Mi-ar plăcea să-mbrățișeze sufletele câtor mai mulți oameni pentru că știu câtă nevoie are un om de-mbrățișare, de sprijin, de susținere în această eră a tehnologiei. Mi-ar plăcea ca aceia care vor citi să reflecteze asupra propriilor persoane mai mult, să-și ofere mai multă încredere în forțele proprii, în talente, în pasiuni.
Ce mai urmează pe plan literar? Se pot aștepta cititorii și la o nouă carte?
M.C.: În momentul acesta pregătesc altă carte, doar că nu pot da detalii.
Un mesaj pentru cititori?
M.C.: Îi felicit! Oamenii pasionați de cărți și care citesc cărți – mai ales în ziua de azi –sunt demni de toată stima.
Îți mulțumim!
