Marina Costa vorbește despre debutul literar și despre continuitatea păstrată de atunci pe piața de carte. Trecem prin „Pribegii mărilor”, prin seria „Vieți în vâltoare” și prin cel mai recent roman, „Prietenii dreptății”, într-o discuție despre cărțile scrise pentru un public tânăr, dar nu numai.
Marina Costa este o autoare a câtorva romane care vizează un public țintă tânăr (dar nu neapărat) din România.
De-a lungul timpului a publicat Pribegii mărilor, seria Vieți în vâltoare: volumul I – Ținuturi însângerate și volumul II – Lumea nouă și cel mai recent roman, dar sperăm că nu și ultimul, Prietenii dreptății.
A debutat în 2016 și iată că de atunci scriitoarea Marina Costa păstrează o continuitate pe piața literară.
Vă invităm să asistați la polemicile noastre și să o cunoașteți pe doamna Marina Costa.
De vorbă cu autoarea Marina Costa despre cărți altfelCum v-ați simțit la debutul dumneavoastră? Știați că vor urma și alte cărți?
Marina Costa: La debut am fost fericită că mi s-a împlinit visul de a oferi mai multor cititori ocazia de a-mi cunoaște povestirile, fiindcă scriu demult, din vremea când înnegream caiete de dictando și acestea circulau în manuscris pe la prietene și rude. Știam că vor urma și alte cărți, deoarece tot ce am publicat până acum exista deja scris demult (într-o versiune sau alta), transcris ulterior pe calculator cu corecturi majore… și, bineînțeles, au fost șlefuite din nou acum, în vederea publicării. Prima versiune manuscris a „Pribegilor mării” a fost scrisă în anul I de facultate, iar „Prietenii dreptății”, în clasele a unsprezecea și a douăsprezecea. Acestea au fost corectate și completate, ulterior, pe tot cuprinsul, spre deosebire de „Vieți în vâltoare”, a cărui versiune inițială, scrisă în vacanța dintre clasele a zecea și a unsprezecea, cuprindea numai primele 12 capitole din romanul actual.
Iată că de-a lungul timpului s-a creionat o biografie consistentă datorită activității literare. Ce urmează mai departe?
Marina Costa: Anul acesta cred că vor mai urma 3 noi volume, iar la anul încă vreo 2-3. Cele de anul acesta vor fi (cu marja de eroare că vreunul ar putea fi finalizat de mine anul acesta, dat în lucru, dar să apară anul următor): „Echipajul”, un roman pentru tineret care va apărea, mai prin toamnă, la Editura Amanda Edit, un al treilea volum (și ultimul) din seria „Vieți în vâltoare”, intitulat „Alte vâltori ale vieții”, care va apărea spre sfârșitul anului la Editura Betta, și un volum de proză scurtă, intitulat „Soarta mercenarului și alte destine”, care va apărea tot spre sfârșitul anului, la Editura Astralis.
Pentru 2019 am în vedere un nou volum de proză scurtă, intitulat „Poveștile bătrânului anticar”, și primul volum dintr-o nouă serie, intitulată „Prețul libertății”, despre pirații din Caraibe. Vor exista personaje istorice, ca Sir Woodes Rogers, guvernatorul insulelor Bahamas, menționate în treacăt, însă nu m-am inspirat deloc din cele mai populare două serii de filme contemporane cu această tematică.
Marina CostaScrieți din pasiune. Ce intenționați să transmiteți cititorilor prin intermediul scriiturilor dumneavoastră?
Marina Costa: Doresc să-i transport într-un alt timp și pe alte țărmuri, personajele mele călăuzindu-i în drumul prin istorie și dezvăluindu-le crâmpeie deosebite din lumea lor.
Vorbiți-ne câte puțin despre cărțile publicate.
Marina Costa: „Pribegii mării” este un roman istoric, de aventuri, pentru tineret, care se petrece cam în anii 1050, purtând cititorul din Imperiul Bizantin spre Veneția, apoi în fiordurile Norvegiei, printre vikingi, pentru a sfârși pe țărmul Mexicului precolumbian. Se bazează pe teoria istoricilor din anii 1950-1970 că zeul aztec Quetzalcoatl, Șarpele cu Pene, descris ca fiind blond și bărbos, pe care localnicii îl așteptau să se întoarcă în case plutitoare, atunci când au venit conquistadorii, ar fi fost, de fapt, viking.
„Vieți în vâltoare„, de asemenea un roman istoric, de aventuri, pentru tineret, începe în anul 1794, în timpul revoltelor iacobine din republicile italiene, pentru a continua să privească evoluția perioadei napoleoniene prin prisma unei genoveze idealiste. Când idealurile iacobine li se sfărâmă odată cu transformarea lui Napoleon în dictator, personajele mele aleg emigrarea în Statele Unite, stabilindu-se pe malul fluviului Mississippi, aproape de Saint Louis. Acolo sunt martore la cumpărarea Louisianei și își fac un nou rost în satul de pe malul fluviului. Nu lipsesc din aventurile americane indienii, mirese răpite și alte elemente clasice ale genului.
„Prietenii dreptății” este un roman pentru tineret, care se petrece la granița dintre Statele Unite și Mexic, în două orașe gemene. Acesta abordează teme universale ale vârstei, precum prima iubire, gelozie, prietenie, onoare, alegeri bune și rele, dragoste interzisă, războaie de cartier, prețul scump al faimei și succesului juniorilor, în sport sau muzică, în balanță cu presiunea și așteptările unei performanțe înalte, la care unii pot rezista, iar alții nu. Dilemele legate de alegerea unei cariere, sinuciderea și cei lăsați în urmă sunt alte teme importante, însă, pe lângă acestea, cititorul este introdus în lumea – nu întotdeauna romantică – a toreadorilor și formațiilor de mariachis…
Care este mediul în care vă aflați cel mai ușor inspirația pentru a scrie?
Marina Costa: Se spune că am o gândire asociativă, analitică. Găsesc inspirație în cele mai diverse medii: cărți citite, filme văzute, muzică, firimituri de discuții auzite întâmplător în mulțime și chipuri remarcate pe stradă, povești reale de viață care mi-au fost spuse la un moment dat.
Unde au avut loc lansări ale volumelor dumneavoastră și cum s-au desfășurat evenimentele?
Marina Costa: „Pribegii mării” a fost lansat la Centrul Cultural Jean-Louis Calderon, redenumit de curând Centrul Mihail Eminescu, la data de 23.06.2016. Despre carte au vorbit criticii literari Aureliu Goci, Emil Lungeanu, Eliza Roha, Florentin Popescu, Geo Călugăru. Au urmat evenimente de prezentare a cărții la Târgurile Internaționale de Carte Bookfest 2016 (semnal editorial) și Gaudeamus 2016, la Salonul de carte juridică, polițistă și civică din noiembrie 2016, la Uniunea Ellenă din România, și altele.Marina Costa Pribegii mării
„Vieți în vâltoare” a fost lansat la Centrul Cultural Jean-Louis Calderon, redenumit de curând Centrul Mihail Eminescu, la data de 23.03.2017. Despre carte au vorbit criticii literari Aureliu Goci, Emil Lungeanu, Eliza Roha, Florentin Popescu, Geo Călugăru. Au urmat evenimente de prezentare a cărții la Târgurile Internaționale de Carte Bookfest și Gaudeamus 2017.
„Prietenii dreptății” a fost lansat la Casa de Cultură Friedrich Schiller, la data de 20.04.2018. Despre carte au vorbit scriitorii și criticii literari Lucian Gruia, Ana Calina Garaș, Gabriela Banu, Gabriela Drăghici, Geo Călugăru.
„Prietenii dreptății” va fi prezent și la Bookfest. Ce surprize le pregătiți cititorilor?
Romanul „Prietenii dreptății” va fi prezentat de Editura Astralis în data de 2 iunie 2018, între orele 16-18, la Bookfest – Cafeneaua Iulius Meinl. Cine dorește să îl achiziționeze, să primească autograf și să pună întrebări, voi fi acolo!
Scriitorii sunt și ei oameni și e absolut normal ca aceștia să aibă diverse tabieturi. Ale scriitoarei Marina Costa care sunt?
Nu am tabieturi, dar îmi place, când pot, să îmi scot laptopul la aer și să scriu în parc. Dacă vedeți o femeie cu un laptop care are steagul piraților pe capac, scriind la Buturugă, în Cișmigiu, într-o după amiază, aceea sunt eu.
În ce loc ați călători pentru a scrie o nouă carte?
Aș călători în multe locuri. Deja cărțile mele se întâmplă în tot felul de zone exotice, de la fiordurile Norvegiei la soarele Veneției și al Greciei, la Mexic, Antile, Vestul Mijlociu al Statelor Unite, chiar și pe râul Zambezi din Africa. Însă în lipsa posibilității de a călători acolo, mă documentez din toate sursele posibile: cărți, enciclopedii, albume de fotografii, plus resursele oferite de internet, inclusiv Youtube și Google Maps.
Recomandă-ne câțiva autori români contemporani pe care i-ai citit cu drag.
În primul rând, toate romanele Catiei Maxim și ale Elizei Roha, apoi „Cometa din odaie” a Gabrielei Banu. Din cu totul altă perspectivă (a genului de romane urban fantasy, care de obicei nu îmi plac, dar al ei îmi place), seria „Nemuritor” a Oanei Arion.
Ce feedback ați primit de la cititori vis-a-vis de cărțile dumneavoastră?
În general, le-a plăcut faptul că am reușit să-i introduc în atmosfera perioadei și a locurilor despre care scriam, și că au învățat lucruri despre care nu aveau idee. Că am note de subsol explicative, ca cei care nu știau dinainte despre perioada și locurile respective, să știe la fel de mult ca cei care mai citiseră în domeniu.
Prietenii dreptății – Marina CostaPreiau două comentarii de pe pagina mea de Facebook:
„Prietenii dreptății” este un roman captivant și educativ, al cărui fir narativ este presărat cu informații complete, bine documentate din diferite domenii: literatură, istorie, luptele cu tauri și muzica interpretată de mariachi. Tema aleasă de autoare, întâmplările prezentate, limbajul și trăsăturile pozitive cu care este înzestrată protagonista fac deliciul lecturii. (M.N., Ploiești)
Recomand cu cea mai mare plăcere o lectură captivantă, care vă va face să zâmbiți, să suspinați, să trăiți la maxim alături de personaje captivante! Am terminat ultimul roman și am decis că este preferatul meu. Mi-a facut inima să-mi bată în ritmul cuvintelor și să mă visez și eu pe acolo… Mulțumesc, Marina Costa, și felicitări pentru un roman incredibil. Spun asta cu toata sinceritatea, mai ales ținând cont că stilul meu preferat de lectură este la colțul opus. (A.M., București)
În încheiere, pentru cei care tocmai au aflat despre cărți, am să vă rog să le transmiteți un mesaj.
De fapt, două într-unul: în primul rând, chiar dacă în general nu vă omorâți după un anumit gen literar, mai dați o șansă unei cărți sau alteia din acel gen. S-ar putea să găsiți excepția care să vă placă!
Apoi, îi invit pe toți cititorii să caute pagina de Facebook pentru Marina Costa, scriitoare, și să își spună părerea sau să mă întrebe lucruri referitoare la cărțile mele, la scris în general sau la concursul National Novel Writing Month, la care am participat de câțiva ani. Pagina conține detalii despre toate cărțile, inclusiv recenzii și scene extra care nu se mai regăsesc în versiunea finală a volumelor publicate.





