Volumul „Să înceapă circul” al lui George Marius Dinu surprinde o lume în care online-ul acaparează și mediul offline, iar omul se dezumanizează treptat. Cronica urmărește digitalizarea sentimentelor din poezia autorului și felul în care neologismele și împrumuturile se împletesc cu vocabularul fundamental.
„Să înceapă circul” – George Marius Dinu
Într-o lume modernă, în care online-ul acaparează în mod evident şi mediul off line, omul se dezumanizează puţin câte puţin ajungând să se raporteze tot mai mult la noutăţile din lumea virtuală, la noile trend-uri, la reţelele de socializare sau la canalele media. Acest fapt implică şi o digitalizare a sentimentelor, dacă poate fi numită aşa, fiinţele umane devenind cumva robotizate şi agăţându-se totuşi de urme de sentimente. Observăm acestea în poezia autorului că evidenţiate foarte bine. Neologisme şi împrumuturi se împletesc cu vocabularul fundamental, li se dau sensuri şi sunt puse în figuri de stil, devin simboluri şi înfăţişează universul prezent – un univers deopotrivă modern, hipnotic şi distrugător dacă este lăsat să pătrundă în fondul sufletesc uman.
„Iubirea este doar un status pe Facebook, / sentimentele sunt doar poze cu pisici și citate celebre”
Emoţiile nu lipsesc din versuri deşi ele vin precum supradoze sau shot-uri intense de viaţă menite atât să trezească la realitate, cât şi să aducă durere sau să avertizeze asupra colapsului în care fiinţa umană e pe cale să intre.
„Reanimare / ți-am căutat viața într-o pastilă, / dar farmaciile erau închise”
Adesea viaţa se decide să lovească omul pentru a-l trezi la realitate. Adesea omul se trezeşte prea târziu. Şi inclusiv în zilele noastre când tindem spre robotizarea interiorului, când păstrăm uman doar exteriorul, mâna unui demiurg care nu va lăsa omul să îşi schimbe natura îi va da prezentului emoţii suficient de puternice încât să reanimeze creier şi suflet… cu precizarea că emoţiile nu sunt mereu pozitive.
„stop / pauză / ceață / extraveral / cimitir / Pomană / TE IUBESC!”
Vrem să putem ieşi din sfera durerilor, să ne anulăm conştiinţa şi să ne vindem sufletul în diverse statusuri. Ne dorim ca măştile să fie reale, să ne alegem rolurile în filmul vieţii, să decidem, să ne fim propriii suverani. Ne trezim însă într-o luptă cu noi înşine, cu viaţa, cu sentimentele, cu societatea, cu însăşi o divinitate care nu permite omului să muşte încă odată dintr-un măr interzis. Şi ajungem să preţuim momentul prezent, să ne bucurăm iluzoriu de clipă, să ne avântăm spre înalt… oricând cu riscul de a ne prăbuşi.
„Hai să dăm din aripi ținându-ne de mână / chiar dacă picăm în gol.”
Tema iubirii este abordată aici într-un mod cu totul inedit. Iubirea înseamnă încă o bătălie cu viaţa. Iubirea este drogul, speranţa care încă furnizează oxigen, cea capabilă să înşele dureri, să anuleze tăceri, să scoată sufletul din transă. E aparatul care bagă volţi în corp şi care pune inima în funcţiune chiar în secunda în care a renunţat la a mai pulsa.
„Ea azi e bună / mâine e rea… / Nu am final, / nu pentru ea!”
„Luptăm, iubito! / Luptăm în continuare? / Luptăm, / dar doare.”
Avem aici un univers liric divers, caracterizat prin cugetări şi trăiri transpuse în versuri încărcate de vitalitate. Nu lipsesc întrebările existenţiale şi totodată tulburătoare, muza care de cele mai multe ori pare să nu ţină cu poetul şi, în loc să îl inspire în crearea unui univers frumos, mai degrabă îl ajută să vadă cruzimea planului real la intensitate maximă.
„Mi-am pierdut muza, s-a dus spre pieire. / A plecat… nu mai e tristețe… acum e fericire”
Se pare că în zilele noastre, poezia se revoltă. Nu seamănă deloc cu cea tradiţională, teme precum iubirea, natura, timpul, moartea, viaţa etc. sunt abordate din perspectiva omului modern, înghiţit parcă tot mai mult de un ideal social cu care, clar, nu rezonează. Intensitatea stărilor şi a gândurilor este dusă uneori la extrem şi nu ştii dacă mai poate fi posibilă o resuscitare.
În acest volum, observăm cum poezia depăşeşte formulele predecesoare, tiparele clasice, devenind oarecum rebelă, generatoare a unui tablou pe cât de real, pe atât de rupt dintr-o lume parcă nedorită. Viziunea poetică este una originală, iar tensiunea existenţială este abordată inedit. În mod cert, ceva nou, o lectură ce ridică semne de întrebare şi invită la interpretare şi analiză.
Pentru volumul de față – a cărui sprijin în procesul editării cărții mi l-am oferit – ceea ce m-a acaparat cu adevărat a fost gestul autorului de a-și cere iubita în căsătorie într-un mod cu totul și cu totul inedit: „Iubito, vrei să-mi fii soție?” – adresându-i-se acesteia pe o filă de la mijlocul cărții de debut. Am fost părtaș la această ispravă lăudabilă și desigur că dânsa a acceptat.
