Politica de retur și restituirea contravalorii

În prezenta pagină este comunicată politica RK Evolution, brand al Roberto Media Evolution SRL, privind returul produselor și restituirea contravalorilor.

Compania noastră comercializează mai multe tipuri de produse, precum produse digitale (ex.: cărți electronice, cursuri online etc.) și produse fizice (ex.: cărți tipărite, agende etc.). De asemenea, compania mai comercializează și servicii de tip abonament digital, respectiv prestare de servicii.

Datorită acestei diversități, Roberto Media Evolution SRL recomandă să citiți cu atenție prezentările produselor și serviciilor pe care urmează să le comandați. Astfel, veți înțelege în ce condiții puteți face un retur și / sau să vă fie restituită contravaloarea unor produse.

Compania noastră își dorește să trateze cu respect toți clienții RK Evolution și să se asigure că aceștia vor fi mulțumiți chiar și în situații în care își doresc banii înapoi.

Astfel că, pentru a stabili care dintre produse / servicii pot fi returnate și / sau când va putea fi făcută restituirea contravalorii unei comenzi, politicile companiei se vor a fi conform legilor și normelor de pe teritoriul României, respectiv Uniunii Europene.

Produsele digitale

Restituirea contravalorii pentru produsele și abonamentele digitale:

*produsele și abonamentele digitale se referă la acțiunile de punere la dispoziție contra cost a unor cursuri, cărți sau reviste online pe o perioadă de timp convenită cu consumatorul.

Dacă beneficiarul a achitat prețul de înscriere / participare / abonare și prestarea serviciilor a început prin deschiderea contului de cursant, iar furnizarea conținutului a început (orice conținut de la cursuri / cărți / reviste etc.), conform legii privind contractele la distanță se aplică art. 16 pentru furnizarea de conținut digital care stipulează că în cazul contractelor în care s-a început executarea serviciului de către furnizor, beneficiarul nu mai poate renunța la contract conform art. 8.4.3.

Momentul începerii cursurilor / abonamentelor reprezintă momentul consumării conținutului digital și prin începerea furnizării produselor consumatorii înțeleg că din acel moment dreptul lor de renunțare încetează.

Doar în cazul în care s-a achitat prețul de înscriere / achiziție și nu a început executarea serviciului prin activarea contului de consumator, atunci beneficiarul poate renunța unilateral și poate cere rambursarea taxei de înscriere.

Serviciile

Prestarea de servicii este de regulă asigurată de către contracte individuale între societăți.

Produsele fizice

Produsele achiziţionate la distanţă se pot returna conform O.U.G. 34/2014.

Consumatorul are dreptul să notifice în scris comerciantul că renunţă la cumpărare, fără penalităţi şi fără invocarea unui motiv, în termen de 14 zile de la primirea produsului sau, în cazul prestărilor de servicii, de la încheierea contractului.

Returnarea produselor se va face pe cheltuiala clientului și recomandăm utilizarea aceluiaşi serviciu de transport utilizat pentru recepţionarea produselor.

ROBERTO MEDIA EVOLUTION S.R.L va înapoia contravaloarea produselor în cel mai scurt timp posibil de la primirea produsului returnat. Suma înapoiată cât şi condiţiile de returnare nu includ cheltuielile de transport.

Definiţia contractului de vânzare: orice contract în temeiul căruia profesionistul transferă sau se angajează să transfere proprietatea asupra unor produse către consumator, iar consumatorul plăteşte sau se angajează să plătească preţul acestora, inclusiv orice contract care are drept obiect atât produse, cât şi servicii.

Încheierea contractului are loc în momentul emiterii facturii fiscale şi nu la lansarea comenzii sau emiterea confirmării automate de primire a acesteia.

Exercitarea dreptului de retragere pune capăt obligaţiilor părţilor contractuale. Produsul returnat trebuie să fie în aceeaşi stare în care a fost livrat (în ambalajul original, cu toate accesoriile, cu etichetele intacte, cu sigiliul intact şi documentele care l-au însoţit).

Nu se acceptă pentru returnare produsele care prezintă modificări fizice, lovituri, ciobiri, zgârieturi, şocuri, urme de folosire, intervenţii neautorizate, lipsa sigiliului, sigiliu deteriorat etc. În cazul foliilor de protecţie a cărților, revistelor sau altor produse, în momentul îndepărtării sigiliului se pierde dreptul la retur.

Produsele ce prezintă deteriorări tehnice în urma transportului (ex: zgârieturi, îndoituri, rupt) se reclamă în maximum 48h de la intrarea în posesia coletului, cu dovezile aferente, depășirea perioadei în reclamarea acestor defecte fiind considerată acceptul clientului cu privire la integritatea produsului primit.

Prevederile OUG 34/2014 se aplică doar consumatorului definit că orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, aşa cum sunt definite la art. 2 pct. 2 OG 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Consumatorul este responsabil doar în ceea ce priveşte diminuarea valorii produselor, rezultată din manipularea acestora, diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor şi funcţionarii produselor.

În conformitate cu Directiva 2011/83/UE, punctul (47) din prezentare: pentru a stabili natura, caracteristicile şi modul de funcţionare ale bunurilor, consumatorul ar trebui să le mânuiască şi să le inspecteze în acelaşi mod în care i s-ar permite să o facă într-un magazin. De exemplu, consumatorul ar trebui să răsfoiască o carte fără a o îndoi sau a-i face colțuri. Astfel, consumatorul își poate forma o idee despre produs fără a-i aduce daune fizice.

Odată ce produsul a fost utilizat, consumatorul este de acord cu produsul achiziționat și îşi asumă responsabilitatea că a citit şi că este de acord cu termenii de folosință a produsului sau serviciului.

EXERCITAREA DREPTULUI DE RETRAGERE

Consumatorul informează ROBERTO MEDIA EVOLUTION S.R.L. cu privire la decizia de retragere din contract prin una din variantele: cerere model sau o declaraţie neechivocă făcută pe un mediu durabil (hârtie, mail sau fax).

Consumatorul are la dispoziţie 14 zile calendaristice de la primirea produselor/serviciilor pentru a anunţa retragerea din contract.

  • Obligaţiile care revin ROBERTO MEDIA EVOLUTION S.R.L.
    Va rambursa contravaloarea produsului în maximum 14 zile calendaristice de la data informării de către consumator asupra deciziei sale de retragere din contract, cu mențiunea că se poate amâna rambursarea până când se primește coletul sau până când clientul trimite o confirmare că a expediat coletul, luându-se în considerare data cea mai apropiată.
    Rambursarea sumelor se va face folosind aceleaşi modalităţi de plată, rezonabil aplicabile (în cazul plăţii numerar la livrare, rambursarea se va face doar prin transfer în cont bancar transmis neechivoc de consumator).
  • Obligaţiile care revin consumatorului
    Produsele sunt înmânate către ROBERTO MEDIA EVOLUTION S.R.L. de către o persoană autorizată (curier desemnat), fără întârziere nejustificată şi în decurs de maximum 14 zile calendaristice de la receptionarea produsului. Consumatorul suportă costurile aferente transportului de returnare. Consumatorul este responsabil doar în ceea ce priveşte diminuarea valorii produselor rezultată din manipularea acestora, diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor şi funcţionarii produselor. ATENTIE. Nu ridicăm colete trimise retur prin curieri care au taxa de transport ramburs sau orice altă taxă solicitată la preluarea de la curier.
  • Menţiune
    În toate cazurile de mai sus, produsele trebuie returnate în exact aceeași stare în care au fost primite, în ambalajul original şi însoţite de toate accesoriile şi documentele originale. Deteriorarea produselor și/sau punerea acestora într-o stare ce face imposibilă revânzarea lor duc la refuzarea returului.

Procedura de returnare a produselor:

În cazul în care doriți să returnați un produs cumpărat de la ROBERTO MEDIA EVOLUTION S.R.L., vă rugăm să realizați o solicitare de retur din contul dumneavoastră sau solicitați informații pe email sau la 0758700165, iar consultanții noștri vă vor oferi suport în procedura de returnare a produsului.

Solicitarea de returnare a unuia sau a mai multor produse se poate face prin accesarea meniului de retur din cont, sau prin cererea de retragere/retur de mai jos, expediat prin email la contact@rkevolution.ro. (Această cerere este doar un model și nu este obligatorie).

Către Roberto Media Evolution SRL, contact@rkevolution.ro, 0758 700 165, în atenția domnului Roberto Kuzmanovic.

Vă informez (completează) prin prezenta cu privire la retragerea mea (completează) din contractul referitor la vânzarea următoarelor produse (completează) / prestarea următoarelor servicii (completează)

Comandate la data (completează)/primite la data (completează)
– Numele consumatorului
– Adresa consumatorului
– Semnătura consumatorului (doar în cazul în care acest formular este notificat pe hârtie)
– Data

Pregătirea coletului pentru returnare:

Vă rugăm să împachetați produsele așa cum le-ați primit, în ambalajul lor original, nedeteriorat, având grijă ca produsul să fie împachetat într-o cutie / pungă, astfel încât în timpul transportului retur ambalajul și produsul să nu se deterioreze. În interiorul coletului vă rugăm să ne atașați o copie a facturii de achiziție sau o mențiune a numărului de comandă ce se returnează pentru a putea ști cui vom procesa returul.

În cazul în care doriți să trimiteți comanda prin curierat propriu, vă rugăm să o expediați la adresa punctului de lucru notată pe factură. Important: NU acceptăm colete trimise prin Poșta-Română (ridicare de la O.P.), nu acceptăm coletele cu RAMBURS, SWAP sau plata transportului printr-o firmă de curierat proprie (alta decât cea cu care am expediat comanda).

Dacă optați pentru restituirea banilor, este necesară furnizarea unui cont bancar în format IBAN (24 caractere) în cerere sau notată pe copia facturii din colet. Dacă optați pentru înlocuirea produsului returnat cu un alt produs, acesta trebuie să fie de minimum aceeași valoare, iar codul său trebuie menționat în cerere / copia facturii din colet)

De reținut:

În cazurile în care produsele returnate prezintă deteriorări sau sunt incomplete, prezintă urme de uzură, zgârieturi, lovituri, accesorii lipsă, certificate de garanție lipsă (dacă există), ne rezervăm dreptul de a opri o sumă din valoarea produsului (valoare cu TVA), sumă ce va fi comunicată după evaluarea prejudiciilor aduse.

De asemenea, ne rezervăm dreptul de a refuza acceptarea returului în situația unor abuzuri (returnări repetate).

Shopping Cart
Scroll to Top