„De ce să strici o știre bună cu adevărul?” – un spectacol de animație inedit, teatru de păpuși care prind viață și transmit mesaje puternice societății!
În cadrul Teatrului Magic Puppet, unde aproape că am dat buzna întâmplător, neștiind până atunci de el, am fost întâmpinat cu brațele deschise de o mână de oameni uimitori și care, înțelegând că nu am nicio idee despre ei, mi-au lansat o invitație de a-i descoperi în plină acțiune!
Era o seară de octombrie ce amintea de „Rue de Rivoli, Paris, Rainy Day”, iar, în stilul meu caracteristic – aerian oarecum –, am acceptat invitația fără să știu ce mă așteaptă, dar cu presimțirea că în acel moment era cea mai bună opțiune pe care mi-o putea oferi Clujul.
Astfel a și fost! Mi-a fost prezentat, în mod spectaculos și cu un titlu bombastic, un hibrid – mi-ar plăcea să spun –, o piesă care îmbină mai multe forme de expresie, printre care și teatrul de păpuși, intitulată „De ce să strici o știre bună cu adevărul?”. A fost o premieră!
În regia lui Cătălin Mardale, în colaborare cu Silviu Ruști, coordonator de păpuși, printre altele, care de altfel a fost și cel care mi-a propus invitația, în mod surprinzător (pe această cale mulțumindu-i și arătându-mi recunoștința), avându-i totodată ca actori-păpușari pe Andreea Bolovan și Dragoș Lupău, nefiind uitați nici ceilalți care și-au adus contribuția în spectacolul de peste o oră, 60 de minute durata piesei, plus momentele de interactivitate cu publicul, spectacolul „De ce să strici o știre bună cu adevărul?” s-a dovedit negreșit a fi un eveniment pe cinste.
Spun acestea deoarece n-am putut să nu sesizez efortul și dedicarea lor pentru a cuceri publicul. Fiind parte din public, dar și observator de fel, pot spune că au reușit, fără dar și poate. Am înțeles, astfel, că ar fi fost strecurate printre organizatori / membrii echipei s-au strecurat emoții copleșitoare, odată cu răspândirea involuntară a veștii că în sală s-ar fi aflat și un scriitor, însă nu pot să confirm cu certitudine asta; doar spun că m-am simțit căutat cu privirea, iar emoția s-a resimțit, generând un impact frumos, bine dozat, pentru toți participanții.
Parte dintr-un proiect civic mai amplu, menit să combată autoritarismul și discriminarea prin idei și referințe colectate din comunitate, devenind ulterior chiar posibil sursă de inspirație în textul colectiv, spectacolul de animație destinat adulților a supus atenției publicului o teză despre felul prin care viața personală a individului poate fi influențată de câteva teme aparent variate, dar care au repercusiuni semnificative în societatea contemporană.
Aspecte precum istoria gravată nemilos în mentalitatea colectivă „ca să dea bine”, raportate la discursul politic orientat meschin spre menținerea intereselor puterii și propovăduite de mass-media aparent dornică de titluri cu potențial de audiență, în pofida umilei sincerități – a marginalizatului adevăr –, reflectă volens-nolens, o infidelitate dansând sub mai multe măști, fie ele parcă venețiene, reliefând teatralitatea și eleganța, fie inspirate din Nō sau Kyōgen, trădând grotescul, gelozia, invidia. Toate acestea toptan dau naștere unor reflecții contemporane demne de filosofat, în compania unor ușoare note fantastice.
Spectacolul se învârte în jurul soției unui om aflat într-o funcție publică, care, prin intermediul mamei sale, a dezvoltat o pasiune pentru păpuși – pasiune ce ulterior justifică, în mod natural, apariția lor în piesă. Acestea, nu puține la număr, având un rol crucial în consolidarea poveștii protagonistei.
Un alt rol de sprijin în dezvoltarea firului narativ îl are un debutant jurnalist care își face apariția în scenă într-un mod comic, controlând doza de dramă livrată de protagonistă. Acesta are ca obiectiv obținerea unui interviu menit să prezinte adevărul – decisiv pentru cariera sa profesională –, soarta acestuia fiind pecetluită, altfel, atât din punct de vedere profesional, cât și personal.
Păpușile, create într-o manieră atipică și simplă, se remarcă prin design-ul inteligent care întărește legătura cu titlul și o parte din tematica spectacolului, făcând referire, desigur, la faptul că în construcția lor s-au folosit ziare/articole de ziar. M-aș mira să aflu că textul aflat pe fiecare păpușă conține chiar povestea personajului pe care-l ilustrează – măcar ca iz simbolic.
Cu ajutorul păpușilor, așadar, actorii care le mânuiesc realistic și concomitent, într-un dans galant, tandru și cu multă atenție la sincron, ori individual, în naturalețea lor parcă explorându-și tendința spre perfecțiune, au dezvăluit o poveste în ramă, reușind să păstreze atenția privitorilor, respectiv să-i surprindă descoperind, aidoma în cazul păpușii Matrioșka, încă o păpușă, încă o narațiune menită să dezvăluie o morală, o stare, un adevăr.
Remarcabilă a fost prezența scenică a Andreei Bolovan, care a reușit să transmită emoții puternice, nu doar prin prisma rolului interpretat, ci prin dedicarea și concentrarea cu care a menținut sub control fiecare moment.
Spațiul scenic nu a fost generos – și nici nu a fost necesar; un lucru e cert: a fost utilizat din plin, focusul fiind pe obiectele decorative, aflate în miniatură, acompaniate de efecte sonore / vizuale, respectiv de lumini și sunet complementar sau destinat stabilirii unei atmosfere prielnice, după caz.
Interacțiunea vie dintre personaje și păpuși s-a dovedit a fi cireașa de pe tort, redată într-un ritm predominant organic, natural, presărat pe alocuri cu o mecanică firească, respectiv pauze vii pentru efectul de tensiune, suspans ș.a.
Pentru a vă face o idee și despre „gramatica” corpului animat, pot mărturisi despre calitatea mișcării că a fost una fluidă, păpușarii acordând atenție specială acestui aspect. Intențiile mișcărilor au fost un mix de gesturi dramatice, psihologice, parodice și decorative, iar în ceea ce privește coerența corporală, atât cât permit păpușile, tind să cred că s-a dorit să fie cât mai coerentă.
În cele din urmă, mai spun, dând din casă ceva ce este deja evident: jurnalistul își primește interviul, dar primește oare și adevărul? Vor fi oare relatate obiectiv mărturisirile soției, totodată singura martoră care știe exact cum au decurs o serie de evenimente care au indignat mulțimea?
Ce fel de evenimente cutremurătoare au avut loc, astfel încât toată presa și lumea să stea cu ochii ațintiți asupra lor? Cum reușesc să fie trase semnale de alarmă în privința feminismului, ageismului sau totalitarismului, prin intermediul acestor evenimente care pot fi izbitor de asemănătoare și în viața noastră cotidiană?
Toate acestea le veți putea afla participând la spectacol.
Roberto Kuzmanovic, revista cultural-artistică EVOX
Credit foto: Teatrul Magic Puppet
Distribuie gratuit prietenilor informație interesantă și de interes pentru a-i ajuta și urmărește-ne pe rețelele de socializare ca să rămâi la curent!
