Despre multitasking auzim tot mai des în zilele noastre. Este una dintre cerințele majore ale angajatorilor și provocarea omului modern care dorește să facă o mulțime de lucruri simultan.
Așa se face că ne angajăm într-o varietate de activități concomitent, considerându-ne rivali ai lui Napoleon despre care se spune că era un soi de as în multitasking-ul vremii lui.
Personal, nu l-am cunoscut pe marele strateg francez, dar experiența acumulată în domeniul afacerilor mă determină să spun despre multitasking că este un concept înțeles parțial și aplicat într-o manieră eronată și, implicit, distructivă.
Nu. Soluția nu este să începem o mie de lucruri guvernați de riscul de a nu duce niciunul la bun sfârșit sau a le finaliza la o calitate inferioară.
Ce înseamnă multitasking?
Pe scurt, a face multitasking înseamnă a face mai multe activități în același timp. Și deși sună bine, nu este tocmai un obicei bun. Știi acel moment când ești la o cafea cu prietenii și concomitent savurezi băutura din fața ta, ai o conversație cu persoanele de la masă și scrollezi și pe Facebook?
Ei, acesta este un exemplu de multitasking în care concentrarea creierului tău este divizată în mai multe direcții.
Cu siguranță exemplul meu este unul care te face să crezi că multitasking-ul e „piece of cake” cum ar zice englezul, dar atunci când vorbim despre job, despre business sau despre activități cu un nivel ridicat de importanță, acest mod de acțiune este unul ineficient.
În teorie, multitasking-ul apare ca o alternativă salvatoare menită să amplifice productivitatea. În practică însă… dă cu rest și chiar dăunează productivității.
Studiile efectuate de-a lungul timpului asupra creierului uman ne permit să știm astăzi că acesta se poate concentra, la un moment dat, doar pe un singur lucru, ceea ce înseamnă că atunci când ne angrenăm în două sau mai multe activități în același timp, eficiența creierului nostru scade considerabil și acțiunile pe care le întreprindem nu sunt cele mai calitative sau cele mai inspirate.
Multitasking-ul nu este o abilitate care îți va oferi succesul pe tavă. Te va conduce în schimb către oboseală (care se va transforma rapid în extenuare) și stres.
Soluția inteligentă 1 – managementul timpului
Executarea de multiple sarcini în paralel nu este o alegere fericită de fiecare dată când simți că timpul te presează.
De fapt, problema nu o reprezintă cantitatea de muncă pe care o ai, ci timpul disponibil pentru toate activitățile pe care le ai în plan. Soluția este fix managementul timpului.
Este modalitatea principală prin care poți obține eficiență, productivitate maximă și succes și cea mai bună manieră prin care te poți bucura de timp de calitate. Abilitățile de gestionare a timpului te vor ajuta să obții performanțele dorite, să elimini stresul și să respecți termenele limită.
Managementul timpului este important atât în viața de zi cu zi, cât și la job sau în ceea ce privește o afacere.
Printr-o gestionare optimă a timpului, vei reuși să acorzi prioritatea cuvenită fiecărei sarcini și să-ți atingi scopurile. Totodată, atunci când îți calculezi mai bine timpul, poți să îți asumi noi oportunități și să-ți dezvolți afacerea.
Soluția inteligentă 2 – multitasking „gândit”
Combinația de task-uri este foarte importantă dacă ai optat deja pentru multitasking. Sunt absolut sigur că nu dorești să îți cedeze creierul, să îți scadă performanța sau să te trezești cu lucruri făcute pe jumătate.
Așadar, atenție la ceea ce combini! Mai ții minte exemplul de la cafenea pe care ți l-am oferit? Aceea este o combinație de activități care nu te vor obosi și nu te vor stresa. De ce? Pentru că sunt mixate rutine cu activități conștiente.
Pariez că poți purta o conversație telefonică în timp ce ieși la o plimbare și nici nu vei uita să te oprești la magazin pe drum. De asemenea poți asculta noutăți din domeniul tău de activitate în timp ce faci jogging.
Despre asta e vorba: să combini smart activitățile de pe parcursul zilei, astfel încât creierul să nu se simtă suprasolicitat sau dat pe „repede înainte”. Mai mult, un multitasking bine „gândit” te va ajuta să îți îmbunătățești atenția distributivă.
În concluzie, multitasking-ul haotic, de dragul de a termina rapid ceea ce ai de făcut, nu îți va aduce nimic bun. Din contră, îți va scădea nivelul de productivitate.
Optează pentru gestionarea timpului în funcție de necesitățile tale și realizează-ți o planificare în acest sens sau analizează-ți sarcinile și caută combinațiile care funcționează pentru tine.