Cum explică psihologia vieții interioare relația dintre emoții, cultură și artă
Psihologia vieții interioare oferă repere esențiale pentru înțelegerea anxietății, a oboselii psihice și a căutării sensului în lumea contemporană. În acest interviu, discutăm despre emoții, echilibru interior și felul în care cultura și expresia artistică reflectă realitatea psihică a omului de azi.
Mediul înconjurător ne poate influența zilnic, fie că vorbim de o carte citită pe furiș prin metrou, fie de o reclamă apărută în feed-ul rețelelor de comunicare sau pur și simplu că se ivește o discuție inocentă la supermarket. Și, fiindcă ne dorim ca subiectul să fie abordat dintr-o perspectivă solidă, avem ca invitat un psiholog clinician și psihoterapeut integrativ, Amalia-Maria Dinu, din București, o persoană empatică și analitică în același timp.
Opiniile sale vor putea fi valide, nu doar prin prisma experienței acumulată de-a lungul timpului, ci și prin dedicarea de care dă dovadă, chiar și dincolo de profesie, din dorința de a ajuta oamenii în a conștientiza cum sau de unde izvorăsc anumite provocări ale vieții.
Drept mărturie stă chiar secțiunea de blog al site-ului său, ori ale postărilor din social media, unde publică, într-o frecvență decentă, dar constantă, diferite materiale ce pot deveni, fără dar și poate, referințe psihologice.
Dincolo de prezentarea mea, abordată nu neapărat jurnalistic, îndeosebi amical, dorindu-mi să realizez un cadru ceva mai personal, mai intim pentru toată lumea, simulând relația pe care consider că ar trebui să o dezvolte pacientul cu specialistul, se cuvine să o lăsăm chiar pe Amalia-Maria Dinu să-și facă o introducere, după cum crede că e de cuviință.
Roberto Kuzmanovic: Așadar, cine este Amalia-Maria Dinu, atât ca om, cât și ca specialist?
Amalia-Maria Dinu: Sunt, înainte de orice, un om preocupat să înțeleagă ce se întâmplă în interiorul nostru atunci când, la exterior, lucrurile par în regulă. Adică acele situații în care viața funcționează obiectiv, dar subiectiv apare neliniște, oboseală sau senzația de nepotrivire.
Am ajuns în psihologie mai puțin din dorința de a avea o profesie și mai mult din nevoia de a avea un limbaj pentru experiențe greu de organizat altfel. Ca specialist, lucrez integrativ, ceea ce pentru mine înseamnă să nu tratez omul ca pe o colecție de simptome, ci ca pe o poveste în desfășurare: trecut, relații, sens personal, apărare, speranță. Terapia nu este reparare, ci clarificare. Repararea apare uneori ca efect secundar.
R.K.: Trăim într-o epocă în care expresia culturală coexistă cu fragilitatea emoțională tot mai vizibilă. Cum vedeți această tensiune?
A.M.D.: Nu cred că fragilitatea a crescut, ci că a devenit vizibilă. Mult timp cultura a fost locul unde emoțiile erau exprimate indirect, prin literatură, muzică sau teatru. Astăzi emoția a ieșit din metaforă și a intrat în conversația publică. În schimb, așteptările sociale au rămas orientate spre performanță, comparație și eficiență. Așa apare tensiunea: oamenii simt mai mult, dar lumea continuă să ceară stabilitate. Cultura a permis exprimarea, dar societatea nu a ajustat ritmul.
R.K.: Care sunt temele interioare recurente ale oamenilor de azi, dincolo de diagnostice?
A.M.D.: Apar câteva întrebări repetitive: „am voie să fiu obosit?”, „de ce nu mă simt mulțumit chiar când lucrurile merg bine?”, „trăiesc viața mea sau una așteptată de ceilalți?”, „dacă nu sunt util mai am valoare?”. Observ multă anxietate existențială mascată ca stres cotidian. Nu fiindcă oamenii n-ar mai face față, ci pentru că sensul nu mai vine implicit din roluri sociale.
R.K.: Ce rol joacă arta și/sau cultura în reglarea emoțională? Este creația o formă de terapie sau doar un limbaj al suferinței?
A.M.D.: Arta nu este terapie, dar este reglare psihică naturală. Terapia presupune relație, structură și reflecție ghidată, în timp ce arta presupune simbolizare. Arta transformă emoția în formă, terapia transformă emoția în înțelegere. Când cineva scrie sau creează, nu se vindecă neapărat, dar câștigă distanță față de experiență, iar distanța este primul pas spre integrare.
R.K.: Totuși, aș aprecia că tratamentul făcut „acasă”, utilizând diferite forme terapeutice este cel mult complementar, fără a mai pomeni de soluții magice prezente pe internet, izvorâte din pseudo-psihologie fantomă. De aceea, consider că prezența la un specialist, precum avem în cazul de față, este mai mult decât esențială. Și aș vrea să argumentați dumneavoastră de ce!
A.M.D.: Pentru că omul nu se poate observa pe sine complet. Autoanaliza funcționează până la limita mecanismelor de apărare, exact acolo unde începe terapia. Internetul oferă concepte, terapia oferă confruntarea blândă cu ceea ce evităm. În cabinet apare feedback relațional real și observarea tiparelor în timp real. Majoritatea oamenilor nu suferă pentru că nu înțeleg teoria, ci pentru că repetă relațional aceleași poziții psihice fără să le poată vedea din interior.
R.K.: Ce confundăm cel mai des când vorbim despre anxietate, oboseală psihică sau lipsă de sens?
A.M.D.: Confundăm intensitatea cu patologia. Anxietatea nu înseamnă mereu tulburare, uneori înseamnă decizie amânată. Oboseala nu înseamnă mereu epuizare, uneori înseamnă conflict interior. Lipsa de sens nu înseamnă depresie, uneori înseamnă schimbare de identitate. Simptomul este adesea un semnal de reorganizare, nu un defect.
R.K.: „Ai probleme psihice dacă mergi la psiholog”! De unde vine ideea și care e abordarea corectă în privința supozițiilor?
A.M.D.: Ideea vine din perioada în care psihologia era asociată exclusiv cu psihiatria. Astăzi terapia este mai apropiată de educația emoțională decât de tratamentul bolii. Oamenii ajung frecvent când viața lor funcționează, dar nu li se mai potrivește. Nu suferința este criteriul principal, ci blocajul de evoluție. A merge la psiholog nu înseamnă „sunt defect”, ci „nu vreau să repet automat”.
R.K.: Ce v-a învățat practica despre oameni, dincolo de cărți?
A.M.D.: Că oamenii nu se schimbă prin explicații corecte, ci prin experiențe emoționale trăite diferit. Majoritatea nu au nevoie să li se spună ce să facă, ci să li se permită să nu mai facă ceea ce repetă automat de ani de zile.
R.K.: Dar cu „psihologul” care, în esență, este o inteligență artificială, cum funcționează terapia?
A.M.D.: Inteligența artificială poate organiza informația și poate liniști temporar. Problema este că liniștirea nu este scopul terapiei. În terapie nu urmărim dispariția rapidă a anxietății, ci înțelegerea mecanismului care o produce și modificarea raportării la ea, ceea ce presupune uneori disconfort și confruntare. Un sistem de inteligență artificială răspunde în logica cererii utilizatorului și reduce tensiunea imediat. Persoana poate simți că este înțeleasă, dar rămâne în aceeași organizare psihică. Anxietatea este calmată, nu elaborată.
Există și riscul întăririi credințelor limitative. Dacă cineva vine cu o interpretare rigidă despre sine sau despre ceilalți, validarea constantă poate stabiliza exact acel cadru mental în loc să apară o perspectivă nouă.
Terapia funcționează diferit: nu oferă doar sensuri plauzibile, ci experiențe relaționale noi. Schimbarea apare când persoana trăiește ceva neașteptat în contact cu un alt psihic viu, nu doar când primește răspunsuri logice. Inteligența artificială poate ajuta la reflecție între ședințe, dar nu poate înlocui procesul terapeutic pentru că acesta este relațional.
R.K.: Dacă ar fi să rămânem cu o singură grijă sănătoasă față de noi înșine, care ar fi aceea?
A.M.D.: Să observăm când trăim din obligație interioară și nu din alegere. Majoritatea tensiunilor psihice pornesc de aici.
R.K.: O invitație de a vorbi liber despre o temă importantă…
A.M.D.: Echilibrul emoțional nu este o stare constantă, ci capacitatea de a reveni. Psihicul sănătos nu este liniștit, ci flexibil.
R.K.: Cum ajută în realitate un psiholog și cum îți alegi specialistul potrivit?
A.M.D.: Psihologul nu rezolvă viața clientului, ci îl ajută să-și vadă modul de organizare. Semne că specialistul este potrivit sunt sentimentul de siguranță fără confort permanent, apariția clarității fără dependență și observarea tiparelor și în afara ședințelor. Alegerea este relațională, nu academică.
R.K.: Așadar, dacă e cineva aflat în apropierea Bucureștiului și ar vrea să apeleze la serviciile dumneavoastră, unde îl poate găsi?
A.M.D.: Ofer ședințe de terapie în cabinet în București, sector 4, dar și online, iar informațiile despre programări și activitate se găsesc pe site și pe paginile profesionale online, unde explic modul de lucru și tipurile de dificultăți pentru care intervenția este potrivită.
Ți-a plăcut interviul despre psihologia vieții interioare? Vizitează PsihologAmaliaMariaDinu.ro pentru mai multe detalii!
Distribuie gratuit prietenilor informație interesantă și de interes pentru a-i ajuta și urmărește-ne pe rețelele de socializare ca să rămâi la curent!
