„Geneza lui Adam, adolescentul” – este un text care propune o lectură relaxantă, dar introspectivă asupra unor aspecte sociale și filosofice

Importanta întrebare ce o evităm cu nonșalanță… Este aceea de a fi aflat realmente, de a fi priceput într-un final și de a fi recunoscut necunoscutele în alcătuirile lor cele mai misterioase pentru a ne servi drept îndrumar către un viitor echilibrat și făr’ de final, trecutul stând drept mărturie și judecată. De unde venim?

Un nomad ar răspunde că vine de pe meleaguri străine și se-ndreaptă spre acasă, referindu-se la alte zone numai bune de explorat; o gașcă de bătrâni ce-și poartă pipa-n buzunarul unui sacou afumat ar spune că de la birtul din colț, dându-și câte-un cot reciproc – o manifestare de chicoteală, de parcă-și cunosc drumurile pe de-a-ntregul, iar dacă ar fi să-i trădeze vreo grijă, aceasta ar fi încotro se vor duce, proveniența iscodind-o îndeosebi ca pe o preocupare tipică adolescenților ale căror dorințe ar trebui să fie iubirile, fie ele și de-o vară.

În lipsa unui răspuns acceptat pe îndelete, necontestat în vreo formă sau vreun chip, din toate colțurile lumii, de pe Wall Street – unde principalele polemici sunt de natură economică și până la vitrinele din Amsterdam – a căror recunoaștere stă mândră mai cu seamă, nu în NEMO, Muzeul Van Gogh ori Casa Annei Frank, ci în comercializarea fără scrupule a unor tentații trupești, ne mulțumim drept consolare cu răspunsurile nitam-nisam pe care ni le putem oferi în pustietatea noastră, din găselnița unei tiparnițe prăfuite, ori, în lipsa unor convingeri interioare suficient de firave, acoperim părțile goale cu un șablon prestabilit, oferit de către apartenența la un grup primitor și dornic de a valida social.

Astfel că, în speță, această opțiune reprezintă o metodă prin care golul melancolic este acoperit de către un alt gol șăgalnic, asemeni păpușilor lui Serghei Maliutin, reunite în Matrioșka, rămânând un „cred”, în locul unui „adevăr universal” ce, dacă până mai ieri părea nesemnificativ, astăzi pare să deranjeze, nemaifiind vorba despre „adevărul tău nu trebuie să fie și adevărul meu”, ci adevărul nostru și minciunile voastre.

Credința, domnii mei, promovată aievea ca-n celebrele spoturi publicitare difuzate de-a lungul unor vremuri în care o bună parte din mapamond urma să creadă că începe o nouă Eră, unde apogeul avea să fie monumental, dar de fapt a consolidat bazele unui regretat consumerism, are rolul de a îndeplini o apăsătoare dorință care, la fel de bine, poate zăbovi, alături de politică, în vitrinele pomenite datorită unor prestații și demonstrații carevasăzică… de seamă. Măsura în care ține ea locul unor răspunsuri de esență sau de consistență, ale căror valori și valențe s-ar dovedi a fi incontestabile, dacă nu o determină grupul, cu siguranță o va face individualismul.

Fără a biciui vreo concepție, mai mult sau mai puțin intenabilă, a unor ostași demni de toată lauda ori a unor eretici năstrușnici, se poate observa de către ochi de vultur maiestuos că, în societatea cotidiană, grijile pământene ilustre sunt date uitării sau luate în derâdere.

Iar dacă ținem morțiș să aflăm ce și-ar răspunde și unii, dar și alții, la întrebarea „De unde venim?”, s-ar putea să ne oprim brusc din hohotele haotice auzind răspunsul vreunui adolescent pudic, neademenit prea mult de toate vrerile lumești, încercându-și timid varianta, predictibil considerată „incorectă” de către public, murmurând pe buzele-i încă nesărutate de Afrodita, anume: din iubire!

Pesemne că astăzi, un astfel de răspuns nu mai reprezintă un motiv de exilare ori de a isca niște războaie numai oportune de renegociat niște podoabe regale, dar cu siguranță este greu de acceptat că ar putea reprezenta o teorie emisă de un puști care „n-are cum să știe ce-i iubirea, domn’le, pălăvrăgește despre ceva ce nu există, duceți-l la curve!”.

Dar poate că, după o vreme, ajunge la Amsterdam, unde o întâlnește pe Eva, se îndrăgostește și, pentru el, ea va reprezenta Big Bang-ul ce a format Universul, un amalgam de culori și lumini, forme și energii aidoma cu toptanul. Lumea lui pare să se contureze din acel moment, să capete sens și să ajungă la un consens cu…

IUBIREA – doar un motiv naiv și copilăresc pentru Facerea Lumii.

„Încotro ne ducem” poate reprezenta de asemenea, un paradox pe cinste, mai cu seamă în trainice momente de bătut pasul pe loc, privind spre cărturari sau specialiști preocupați de cercetări sau exploatări de pseudo-elixiruri, toți grămadă, bombardând cu avanpremiere pompoase, mereu „la un pas de nemurire”, totdeauna în neant…

Și noi, restul, mai lingem buricele degetelor, mai răsfoim câte-o pagină, mai aprindem un chiștoc, nădăjduind că povestea asta am cam dibuit-o de mult. Dacă vrei să ai o atitudine cârcotașă pentru o zi, întreabă orice bărbat în prag de despărțire de marea lui consoartă, spre care apus se îndreaptă, și o să descoperi nimic mai nou, că lumea lui se termină la Ea. Lumea toată se termină în lipsa ei. Măcar pentru o clipă.

Aflați doamnelor și domnilor, că din mărturiile celor ce ne înconjoară fiecare merge unde vrea, fiecare-și gândește un final, dar cu toții ne întâlnim într-o similaritate căreia doar mâna divină într-un duel cu Universul îi stabilesc influențele traiectoriei. Nu e vreo noutate să-ți spun că va câștiga energia pe care o hrănești mai mult.

Dar asta este artă și cineva trebuie să-și câștige timpul cu ea. Iar dacă „din iubire” avem parte de procreări, iar în lipsa ei ne (sin)ucidem Soarele, îmi pare acceptabil să căutăm fiece’ sticlă de vin ce-și cară rafinamentul sub câțiva centimetri de praf, să turnăm niscaiva esență într-unul din paharul acela scump – primit cadou – și să avem un moment al nostru. Permite-ți să urli la Lună, blesteamă! Manifestă-te! Simte ceea ce permiți să simți! E în regulă!

Distribuie gratuit prietenilor informație interesantă și de interes pentru a-i ajuta și urmărește-ne pe rețelele de socializare ca să rămâi la curent!