Sale!

Ad Infinitum III – Antologie – ebook

26 lei

Vă prezentăm volumul al treilea al antologiei de proză și poezie, „Ad Infinitum”, realizat de către editorul Roberto Kuzmanovic, sub coordonarea revistei cultural-artistice Vox Authors.

Antologia cuprinde numeroase nume sonore, autori cu biografii consistente, dar și debutanți în domeniu literar care oferă spre o lectură de calitate variate creații.

Cumpără, citește și (re)descoperă scriitori români contemporani cu povești copleșitoare și interesante!

SKU: AI3 Categorie:

Distinse doamne, stimabili domni, aveți prezent în fața dumneavoastră cel de-al treilea volum al seriei Ad Infinitum. Acest volum este în ediție digitală. În 20 noiembrie 2018 am lansat primul volum al acestei antologii și, iată că, odată cu trecerea timpului, am avut parte numai de bucurii. Un an, dragii mei! Un an! Seria de antologii „Ad Infinitum” avea să împlinească un an! Cititorii numerelor anterioare, dacă au citit primele pagini – peste care de obicei se sare, (însă feedback-ul îmi lasă de înțeles că totuşi au fost lecturate) – au înțeles care au fost motivele demarării și continuării acestui proiect, dar, datorită faptului că fiecare carte și-a câștigat cititori noi și fiindcă prin acest număr se completează seria, ei bine, mă simt onorat să fac o mică recapitulare.

„Ad Infinitum” a fost gândit ca o inițiativă de a satisface o nevoie a scriitorilor români contemporani și a debutanților care doresc să împărtășească creațiile lor lumii, dar nu prin antologii făcute la normă, cu autori îngrămădiți printre pagini, antologi deloc selectivi în privința textelor lipsite de conținut, necorectate, neîngrijite din punct de vedere estetic și așa mai departe. E un fapt știut și credem că din această cauză cititorii, în timp, și-au pierdut interesul pentru florilegii, iar pentru noi a fost o adevărată provocare (dar una plăcută) să convingem publicul că „Ad Infinitum” este altceva, că e ceea ce trebuie să fie și că merită o șansă.

Un mix de proceduri clasice și moderne prestabilite pentru a rezulta o carte care-și merită locul de cinste. Începutul a fost anevoios, dar după aproximativ două luni, oamenii au aflat și s-au convins că a fost un proiect mai mult decât interesant. Autorii prezenți în primul număr al crestomației au fost entuziasmați încă din clipa în care le-au sosit cărțile acasă, unii dintre ei insistând să îi ținem aproape în caz că mai întreprindem câte ceva similar.

Pe de altă parte, au fost și scriitori care, aflând vestea, şi-au dorit să publice, astfel că deja aveam material pentru un nou număr la care până atunci nu ne-am gândit. Așa s-a conturat această trilogie, dacă doriți să o numiți astfel. Pentru a nu risca să mă repet, vă invit să lecturați și numerele anterioare, în special dacă veți dori să aflați argumentațiile / poveștile fiecărei cărți în parte, să înțelegeți cum titlul antologiei, împreună cu numele revistei „Vox Authors” formează un mesaj poetic – nu o spunem doar noi, ci au confirmat-o și scriitorii – să citiți și alte poeme, proză scurtă, eseuri – sau pur și simplu să aveți colecția completă.

În altă ordine de idei, revista cultural-artistică „Vox Authors”, fondată în 2016, s-a dezvoltat frumos și s-a păstrat cuminte pe o constantă (nici nu ne-am dorit a face mare vâlvă), dar a stârnit multă curiozitate și interes pentru critici, editori, promoteri ai culturii și alți confrați. Iar platforma culturală nu știu în ce măsură mai are nevoie de prezentare, merită menționat doar că de foarte mult timp își ține cititorii aproape și cunoaște noi scriitori, împărtășește și ajută autorii să-și găsească drumul, fie că vorbim de editare, de promovare a cărților și publicitate a numelor scriitorilor.

Acum, că dibuiți și dumneavoastră expertiza încă de la începuturile entităților cu care ne-am implicat în conceperea acestui proiect, nu mai rămâne decât să facem prezentările autorilor prezenți în florilegiul de față. De la Rhonul lui Van Gogh până la Marea Neagră și de la Ahmatova până la miazănoapte, oricât am cutreiera plaiurile din jurul nostru, nimic, nicio comoară nu pare mai neglijată decât literatura care încă face minuni – în măsura putinței sale – rezistă într-o eră plină de surprize, unde „noul” este omniprezent și se dezvoltă inegalabil, încât suntem depășiți uneori de situație. Dar lucrurile cu adevărat bune, aidoma literaturii, chiar dacă de-a lungul vremii au necesitat să se adapteze și continuă să o facă, apar rar, anevoios și se înrădăcinează puternic, ajutând la evoluția speciei umane și nu numai. Această valoare este conferită de către scriitori și, mulțumită lor, ne putem bucura azi de o binemeritată pauză de lectură – unde ne deconectăm de rutina cotidiană în care suntem bombardați nemilos cu tot soiul de reclame și noutăți, oferte de fel și chip, de stresul societății, haosul orașelor și așa mai departe.

Astfel de scriitori am invitat și noi să ofere spre lectură texte alese de care să vă bucurați și – de ce nu – să găsiți autori ai unor creații cu care rezonați și să le aprofundați opera, să îi cunoașteți, să îi susțineți și să îi recomandați. În prima parte a acestei crestomații vă veți delecta cu prozatori precum distinsa Simona Mihuțiu – pe care o puteți recunoaște după cartea de debut „Fereastră spre mâine” sau cu Amalia-Gabriela Marinescu, de asemenea distinsul domn Gheorghe Urzică care a debutat literar în 1982, având până în prezent mai multe cărți în palmares, antreprenoarea Alina Rădeanu, stimabila doamnă Simona Octavia Veres și tănăra Ioana Ghelțu Bârjan, iar în încheierea primei părți este prezentă și doamna Anda Năstase – deloc lipsită de talent, cu mențiunea că o bună parte din cei prezentați până acum, printre care și cea din urmă, sunt prezenți și în numerele anterioare din această serie.

Iar în cea de-a doua parte a florilegiului sunteți întâmpinați de poeți înzestrați cu har precum onorabilele doamne Paraschiva Săftoiu, Gabriela Ioani – o tânără nemaipomenită, Camelia Monica Cornea – care spune că pregătește până la finele acestui an un volum de poezii și un roman, Elena-Andreea Viziru, Emilia Amariei, premiată la diverse concursuri de profil, Mihaela Huțanu, prezentă în mai multe antologii literare, Agatia Nichitean cu poezii apărute prin diferite publicații, Gina Neagu care se face remarcată din orașul lui Nichita Stănescu, dar și domnii Florin Bogdan Boitan – de asemenea prezent în diverse reviste și antologii, a debutat în 2017 – Alexandru Nelu Huidici, cu o frecvență sporită în antologii din 2017 până în prezent, an în care începe în paralel publicarea mai multor volume de versuri și, nu în ultimul rând, Toma Nicolae care a semnat mai multe articole de investigație, nuvele, povestiri scurte și poezii în numeroase publicații, dar și mai multe cărți începând cu anul 2003.

În deschiderea antologiei de față, sunteți întâmpinați de un eseu literarizat care provoacă la dezbateri despre libov, semnat de Roberto Kuzmanovic.

Scriitori tineri și vârstnici juni, toți afini mișcării intelectuale, din toate părțile României, amprentează curentul literar cu expresionism, neotradiționalism, conceptualism, neomodernism, textualism, parțial minimalism, fracturism chiar, majoritatea recenzați și girați de entități intelectuale, dar și debutanți care promit un drum literar strălucit și… binemeritat.

Acestea fiind comunicate, nu mai rămâne decât să vă invit la o doză de lectură contemporană, să râdeți, să vă emoționați, să cugetați și să filozofați, să antrenați intelectul sau să descifrați sensurile ascunse ale rândurilor și filelor acestei cărți.

Tip publicație

Antologie

An publicare

MMXIX

Serie

Volumul III

Număr pagini

254

Număr autori

19 autori incluși

Conținut

Proză și poezie

Format

eBook, PDF

ISBN

978-973-0-28157-6

S-ar putea să-ți placă și…

Shopping Cart
Ad Infinitum IIIAd Infinitum III – Antologie – ebook
26 lei
Scroll to Top