Interviu cu scriitorul și criticul literar Oliviu Crâznic
Vom omite să invocăm arhiuzualele întrebări generale drept subiecte propuse pentru acest interviu (sunt zeci, poate sute de organe de presă care-și maschează lipsa de inspirație prin modul acesta), dar ne arătăm entuziasmul pentru deosebita ocazie de a onora apariția unor polemici în publicația noastră despre Halloween, cultură, istorie, supranatural și mai vedem noi pe parcurs încotro ne îndreptăm cu polemicile, alături de scriitorul și criticul literar Oliviu Crâznic.
Considerăm cu atât mai importante punctele acestuia de vedere deoarece, după cum bine se știe, în romanul …Și la sfârșit a mai rămas coșmarul a dovedit o bună stăpânire a domeniului supranatural și nu numai. Cu ocazia Halloween-ului, m-am gândit aşadar să aprofundăm o parte din aceste subiecte. Iată ce informații interesante ne împărtășește autorul.
Suntem în 2017 și sărbătorim la finele lunii octombrie Halloween-ul, iar curiozitatea mea este: cum consideri că este așteptată această sărbătoare de către români?
Oliviu Crâznic: Există două principale curente de opinie în acest sens: unul axat asupra respingerii Halloween-ului pentru că este o sărbătoare străină și comercială, altul axat asupra îmbrățișării Halloween-ului tocmai pentru că este o sărbătoare străină și comercială. În subsidiar, unii (creștini) îl resping pentru că este păgân, alții (atei anticreștini, păgâni) îl acceptă tocmai pentru că este păgân.
Aceste curente de opinie sunt rezultatul insuficientei cunoașteri, de către publicul de la noi, a problematicii în cauză.
Tot așa cum Crăciunul de astăzi reprezintă o abordare modernă/mondenă a sărbătorii nașterii Domnului, Halloween-ul este, în fapt, o abordare modernă/mondenă a unui triduum creștin: ajunul Zilei Tuturor Sfinților – 31 octombrie (All Hallows’ Eve[en], de unde a și provenit denumirea de „Halloween”, via „Hallowe’en”), Ziua Tuturor Sfinților – 1 noiembrie (All Saints’ Day/Sollemnitas Omnium Sanctorum) și Ziua Morților – 2 noiembrie (All Souls’ Day – Commemoratio Omnium Fidelium Defunctorum). De altfel, în Transilvania, aflată nu puțină vreme sub influență catolică istorică, 1 noiembrie este Ziua Morților (un Halloween mai solemn).
Așadar, Halloween nu este o sărbătoare străină și comercială, nici o sărbătoare păgână, chiar dacă, evident, influențe comerciale (ale industriei de divertisment) și populare (deci, măcar parțial păgâne, probabil celtice) se simt în modul în care se sărbătorește în prezent ziua de 31 octombrie.
Tu sărbătorești Halloween-ul? Cum întrevezi această sărbătoare?
O.C.: Halloween-ul propriu-zis îl sărbătoresc vizionând filme și ascultând muzică de gen; nu îl iau tocmai în serios, dar îl privesc cu simpatie. Ziua Morților o iau în serios: este o zi în care mă gândesc la cei plecați dintre noi și caut să îi simt aproape.
…Și la sfârșit a mai rămas coșmarul este un roman complex și bun, având o sumedenie de mituri și creaturi mitologice românești. Care dintre personaje sau, mai bine zis, care dintre aceste creaturi supranaturale consideri că are foarte mulți „adepți”?
O.C.: Giulianna Sellini, „Mireasa Nopții”, poate doar o impostoare, ori poate otrăvitoare și necromantă, cea despre care se spune în șoaptă că „i-a sedus deodată pe Dumnezeu și pe diavol”, pare a fi câștigat cei mai mulți fani printre cititori. Într-un vis (simplu vis?) al personajului narator, ea apare într-un dans al ielelor. Este, totodată, implicată direct în modul cum se termină asediul Castelului Ultimelor Turnuri, dar nu aș vrea să dezvălui mai mult.
…Coșmarul mai dedică un important segment (în ultima parte a volumului) zburătorului. De altfel, întreaga tragedie prezentată în carte începe în Transilvania, după cum aflăm la un moment dat.
Vârcolacul aparține mitologiei universale, nu românești, însă îl regăsim și pe plaiurile noastre; personajul-vârcolac din… Coșmar a fost de asemenea privit cu simpatie de către unii cititori, aceștia propunând cu entuziasm interpretarea lui de către Johnny Depp într-o eventuală ecranizare hollywoodiană.
Cât despre romanul care s-a bucurat (și continuă să o facă) de un succes remarcabil, auzim ceva zvonuri cum că se intenționează traducerea acestuia în limba engleză. Ce ne poți spune despre asta?
O.C.: Au existat mai multe demersuri privind traducerea, am fost contactat de agenți literari sau de editori din Franța, Macedonia și Italia, cu doi dintre aceștia am și semnat contracte; din păcate nu s-a putut concretiza nimic până în acest moment. Traducătorii buni sunt dificil de găsit și extrem de scumpi, și pentru orice editură este o aventură să introducă pe piață un autor necunoscut și străin, care nici măcar nu va putea participa la campaniile de promovare, locuind în altă țară. La un moment dat, vom avea o traducere, dar trebuie să am eu timp să mă ocup serios de acest aspect (nu neapărat în sensul de a face personal traducerea, ci în sensul de a îmi canaliza energia în această direcție, a lua legătura cu oamenii potriviți etc.).
Crux Publishing – ce dai din această casă?
O.C.: Procesul editorial care a dat naștere Ceasului fantasmelor s-a desfășurat conform dorințelor și solicitărilor mele, pe care cei doi editori – Șerban Andrei Mazilu și Andreea Sterea – au avut amabilitatea și profesionalismul de a le îndeplini întocmai. Același lucru îl pot spune despre contractul semnat, care este unul remarcabil de avantajos (raportat, desigur, la ce oferă în acest sens piața de carte de gen din România).
Credem că în această breaslă cuvântul tău este unul considerabil pentru ceilalți confrați. Dar ce feedback ai primit din partea acestora, în ceea ce privesc scrierile tale?
O.C.: Unul dintre lucrurile care m-au încurajat în cariera literară a fost tocmai critica pozitivă venită din partea unor oameni pe care îi respect – printre aceștia, nu puțini scriitori, inclusiv unii deținători de titluri academice.
Într-un scurt interviu pe care l-am găzduit tot noi, Șerban Andrei Mazilu, editorul Crux Publishing, părea ușor nemulțumit (asta ca să nu fie „crucificat” în on-line) de literatura română contemporană. Care este punctul tău de vedere despre autorii români contemporani (excepție făcând, desigur, autorii Crux)?
O.C.: România are, în acest moment, mai mulți autori de valoare universală decât avea când am debutat eu, de pildă (2010). Are, totodată, probabil mai mulți autori incapabili să aștearnă măcar o frază care să se poată încadra în categoria Beletristică, decât a avut vreodată.
Și mai are suficienți autori talentați, dar care nu știu cum să își exploateze talentul, și nici nu vor ști vreodată, pentru că ei cred că deja îl exploatează așa cum trebuie.
Dacă tot suntem în problemă, aș vrea să ne concentrăm pe cărțile care abordează supranatural, horror, fantasy și SF. Ce cotă de piață au aceste genuri pe piața de carte din România?
O.C.: Nu sunt în măsură să vorbesc în cote (am avut și am acces la unele studii de piață, dar acestea sunt confidențiale și, totodată, insuficiente pentru un răspuns public tranșant). În orice caz și fără dubiu, literatura supernatural/ fantasy este cea mai citită dintre literaturile extraordinarului (extraordinarul include și literatura realistă, atât timp cât aceasta excedează cotidianul) în România actuală, horror-ul și SF-ul fiind semnificativ mai slab cotate (mai ales acesta din urmă – ceea ce este foarte trist, când ne gândim că avem în zona SF autori ca Ana-Maria Negrilă sau Ciprian Mitoceanu, ca să amintesc doar doi ale căror noi cărți le-am citit recent).
După cum am interpretat noi, până la tine, puțini autori români s-au făcut cunoscuți în beletristică debutând cu un roman gotic, iar textele tale (chiar și cele din publicațiile frecventate) și-au demonstrat de atâtea și atâtea ori potențialul. Cum te face să te simți asta?
Oliviu Crâznic: Sunt mândru de ceea ce am scris și mă bucură ecoul pe care îl produc scrierile mele printre cititori și critici; sper ca respectivul ecou să dăinuiască.
Cititorii ce îți spun? Ce feedback îți transmit?
O.C.: De fiecare dată când cineva îmi scrie, cu entuziasm, referitor la vreuna dintre operele mele, știu că opera respectivă trăiește – le mulțumesc tuturor cititorilor mei, cu această ocazie, pentru faptul că îmi țin scrierile în viață.
De cele mai multe ori, îmi solicită o continuare la …Coșmar ori alte romane gotice, exprimându-și mulțumirea față de universul (cvasi)medieval pe care l-am creat.
E timpul pentru Ceasul fantasmelor! Ce scop ți-ai fixat cu această carte și câte dintre obiective ai bifat până acum?
Oliviu Crâznic: Ceasul fantasmelor a reprezentat un experiment. Mi-am propus mai multe obiective: să le fac o bucurie celor care îmi doreau poveștile cuprinse într-un singur volum, nu risipite prin varii publicații; să îmi public textele în forma pe care am dorit-o eu, nu în aceea pe care le-a conferit-o un editor sau altul; să ajung la un public nou care să se afle în continuă creștere; nu în ultimul rând, să câștig bani din scris.
Toate aceste obiective sunt, în acest moment, îndeplinite.
Literar vorbind, ce este diferit la această operă? Ai numi-o un punct de cotitură în beletristica ta? Dacă da, în ce sens, vis-a-vis de celelalte volume ale tale?
O.C.: Dacă excludem volumele colective în care am publicat sau cele pe care le-am publicat în diferite forme de colaborare, am, practic, astăzi, doar două volume pe piață: romanul gotic …Și la sfârșit a mai rămas coșmarul și culegerea de proză misterioasă Ceasul fantasmelor. Cele două cărți nu sunt atât diferite, cât complementare: Ceasul completează și îmbogățește universul …Coșmarului.
Într-o oarecare măsură, da, aș numi Ceasul un punct de cotitură în cariera mea literară, deoarece încheie etapa dedicată prozei scurte – mai am câteva povestiri neincluse în Ceas pe care le voi republica, probabil, în curând, într-un mic volum, dar, de scris, nu intenționez să mai scriu vreodată texte de ficțiune de mici dimensiuni – decât, poate, în circumstanțe excepționale.
Care ar putea fi modalitățile propuse de tine pentru îmbunătățirea, promovarea și răspândirea culturii românești peste oceane? Dar dacă ne rezumăm doar la literatură – prin tălmăcirea criticului literar Oliviu Crâznic?
Oliviu Crâznic: Înainte de a promova cultura și literatura românești peste oceane, ar trebui să le promovăm în România. Noi nu avem o mass-media culturală – sau, dacă avem, este atât de ineficientă, încât mi-a fost imposibil să o descopăr. Activitatea Institutului Cultural Român, a Bibliotecii Naționale a României și a altor asemenea instituții publice nici nu este cazul să o mai comentăm – „rezultatele” sunt vizibile pentru toată lumea. Interesant este, însă, faptul că nici măcar editurile nu își promovează (decât în rare cazuri) propriii autori, pe care au tot interesul să îi vândă – probabil pentru că este mult mai simplu să te bazezi pe promovarea pe care aceștia sunt nevoiți să o facă singuri ori cu ajutorul prietenilor și al cititorilor, decât să te ocupi tu, editorul, de aspecte atât de complexe cum sunt, de pildă, publicarea de anunțuri, prezentări și reclame pe Facebook ori pe paginile de Internet ale colaboratorilor editurii.
Ca să răspund direct la întrebare, modalitatea este una singură, clasică, arhicunoscută și (mai) deloc practicată la noi: diseminarea informației culturale în cât mai multe medii posibil, constant (să promovezi o operă doar la lansarea acesteia, sau doar la lansare și o scurtă perioadă ulterior, constituie o dovadă clară de neprofesionalism: o operă trebuie promovată atât timp cât există).
Referințe ai, premii ai, biografia pare a fi bine îngrijită. Însă, spune-ne câteva palavre și despre activitatea ta de publicist.
O.C.: În ultima vreme, publicistica mea s-a limitat la studii de critică literară (în principal, profesionistă, remunerată în baza unor contracte înregistrate la autoritățile abilitate). Anterior, practicasem și un soi de jurnalism cultural, promovând intens și voluntar autorii români care dovedeau un talent măcar puțin peste medie, scriind și despre diferite evenimente culturale etc.; cumva, am încercat să suplinesc, atât cât îmi stătea în puteri, acea mass-media culturală (cam) inexistentă de care vorbeam mai devreme. A fost o decizie neinspirată, o perioadă care mi-a ținut cariera literară în loc (dedicam prea mult timp creațiilor altora) și pe care mă bucur că am lăsat-o în urmă.
Pesemne modul în care se oferă premiile literare în țara noastră este o pacoste. Înțeleg (tot de la Andrei Șerban Mazilu) că editura Crux Publishing nu este tocmai impresionată de asta. Din punctul tău de vedere, cum consideri că ar trebui oferite premiile literare (nu neapărat cele din țara noastră) și cine le-ar merita?
Oliviu Crâznic: Premiile literare reflectă strict opiniile juriului. Ca să însemne ceva, un premiu literar trebuie să îndeplinească două condiții: 1. să fie în bani (condiție sine qua non; se pot avea în vedere premii nepecuniare doar dacă este vorba despre unele acordate, să zicem, de fani); 2. juriul să fie compus din persoane onorabile și cu discernământ (care au citit cărțile jurizate și care au suficiente cunoștințe de teorie literară pentru a nu confunda figura de stil cu eroarea de exprimare).
Cine le-ar merita? Oricine poate face distincția (în mod practic, în propria scriere) între stilul funcțional beletristic și alte stiluri funcționale. În rest, ține de gusturi, după cum menționam mai sus.
Atât Ceasul fantasmelor cât și colecția de povestiri Metamorfoze, noi le găsim lecturi perfecte pentru Halloween. Ce ne poți spune și despre antologia fantasy dedicată licantropiei? Ce semnifică pentru tine, pentru editură și/sau pentru cititori faptul că în antologie apar texte traduse ale unor nume grele din literatură?
O.C.: Cred că, împreună cu Andreea Sterea, am reușit să selectez, să traduc (la traducere a participat și Șerban Andrei Mazilu) și să adnotez cele mai importante povești cu vârcolaci din istoria literaturii universale.
Faptul că atât Andrei, cât și eu am oferit antologiei și câte o proză proprie a reprezentat un cadou pentru cititori, precum și o provocare lansată acestora: licantropii din operele noastre (Limbo; Anotimpul pumnalelor – Ș.A. Mazilu; …Și la sfârșit a mai rămas coșmarul; Ceasul fantasmelor – O. Crâznic) câștigaseră o oarecare notorietate – merităm să ne aflăm acolo, între clasici? Decizia vă aparține.
Ce credințe au supraviețuit din perioada medievală și până în zilele noastre? Câte dintre spaimele omului medieval mai sunt valabile pentru omul modern?
Oliviu Crâznic: Majoritatea credințelor și spaimelor medievale se regăsesc la omul modern, chiar dacă unele au suferit alterări sau au căpătat un alt grad de intensitate. Am auzit cu urechile mele – și cu totală stupefacție – persoane cu studii superioare luând în serios deochiul sau zodiacul din ziar. Cazul lui Petre Toma (2004) arată că unii dintre noi se tem de strigoi. Categoric ne temem de moarte și de durere mai tare decât se temeau strămoșii noștri (să ne gândim doar la rezistența la tortură dovedită constant de diverse personaje istorice). Ne temem de boli și de epidemii, chiar dacă nu de aceleași boli și nu neapărat de aceleași epidemii care terorizau omul medieval. De curând, am reînceput să ne temem de război (ceea ce, la finalul secolului trecut, nu aș fi crezut că mai este posibil), inclusiv de războiul religios…
La vechile spaime și credințe, s-au adăugat altele noi – inclusiv unele la care omul medieval nu s-ar fi gândit niciodată, fiind mult prea iraționale (cele de factură „New Age”, unele idei psihologice aberante ș.a.m.d.).
După principiul: „Scurte că-s pe gustul lor”.
– Cine este omul din spatele cărților? Care e povestea? Ce face, cu ce se ocupă?
Sunt consilier juridic, în viața de zi cu zi. Mare parte a activității mele constă în cercetare și anticipare legislativă și jurisprudențială. Timpul liber mi-l împart, în general, între studiu, activități culturale și scris. Până la urmă, însă, cărțile pe care le scriu mă reprezintă mai mult decât orice altceva. Am publicat un roman gotic, …Și la sfârșit a mai rămas coșmarul (Ed. Vremea, 2010), despre o nuntă stranie într-un castel bântuit. Am publicat un volum de colecție, Ceasul fantasmelor (Ed. Crux Publishing, 2015) – o istorie închipuită a Terrei, de la invazia romană în Dacia supranaturală până la amenințătoarea lume futuristă a frumoasei și intrigantei principese Ermengaarde Eyes. Scriu critică, istorie și teorie literară, având, uneori, cinstea de a colabora cu importante posturi de televiziune și de radiodifuziune românești sau străine (Travel Channel, Radio România Cultural ș.a.), ori cu mediul universitar/academic (Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, Academia Română).
– Prima carte achiziționată; ți-o amintești? Care e?
O.C.: Pot spune că printre primele mele lecturi, mult înainte să merg la școală, s-au numărat Copiii căpitanului Grant (Jules Verne) și Winnetou (Karl May).
– Fantasy, Gothic sau Horror?
O.C.: Evident, Gothic.
– Cartea care te-a marcat profund:
O.C.: Toate cele pe care le am în bibliotecă. Mai mult decât orice altceva, cărțile mi-au modelat personalitatea.
– Ai fi scris un roman în colaborare cu:
O.C.: Nu sunt un fan al colaborărilor în această privință; prefer să îmi duc singur la capăt proiectele și să nu mă implic în proiectele altora. Totuși, în baza unor circumstanțe aparte, unele planuri de colaborare în vederea scrierii unei cărți „la comun” au fost puse parțial în aplicare, în două rânduri; rămâne de văzut dacă unul sau celălalt dintre aceste proiecte se va concretiza vreodată.
– Inexplicabilul se tratează cu…?
O.C.: Ca orice altceva, cu rațiune.
– Perioada istorică preferată?
O.C.: Evul Mediu, firește.
– Faci cinste de ziua ta?
O.C.: Când am chef. Cui am chef. Nu cred în ritualuri sociale.
Și ca să încheiem în spiritul Halloween-ului – în ce te vei costuma cu ocazia celebrării sărbătorii celtice? Sperăm să te bucuri de faptul că îmbraci o haină tomnatică a unei vârste noi. La mulți ani, Oliviu Crâznic!
Oliviu Crâznic.: Mulțumesc pentru urare. Costumul nu este necesar, având în vedere că mă îmbrac întotdeauna în negru, tocmai pentru a nu fi luat prin surprindere de asemenea evenimente (zâmbet).
Distribuie gratuit prietenilor informație interesantă și de interes pentru a-i ajuta și urmărește-ne pe rețelele de socializare ca să rămâi la curent!
