Adesea poposeam retras și priveam neclintit mulțimea complexă, copleșit de-un amalgam notoriu de stări de nostalgie lăuntrică, de curiozitate obsesivă, ori îndrăgostindu-mă lulea de firavele anotimpuri în care prindeam în flagrant grupuri și grupări de oameni zâmbind, unii dansând desculți în aversele neașteptat de calde de primăvară, alții suspinând în tomnatica ploaie ruptă din povești, însă cel mai mult mă uimeau neașteptat tinerii îndrăzneți care se așterneau cu spatele peste zăpada proaspătă și desenau formele unor îngerași, după asemănarea lor. Era interesant cum natura, o adevărată regină, prin stările ei, uneori neintuitive, devenea contagioasă pentru unii, însă de-a dreptul fascinant se prezenta felul în care oamenii își închipuiau, într-o vară plină de evenimente fel de fel, că lumea e a lor și doar a lor, sub tălpile ude din astă vară, îndrăgostiți până peste poate, ținându-se de mână, îmbrățișându-se până la limita sufocării, oferindu-și sărutări provocatoare… Din dorința de a le cunoaște mai bine poveștile, în momente ceva mai statornice, mă plimbam printre ei, aievea, camuflat într-un neinteresant, ori, îndeosebi, în trecătorul hai-hui prin viață pe care-l poate da oricine uitării fără remușcări. Însă în unicitatea fiecăruia, în profunzimea fiecărei povești, dibuiam asemănări fără dar și poate, similarități care nu par să țină cont de spațiu sau timp. Istorisirile lor, cu toate peripețiile și minunile, erau care mai de care mai variate și contrastante, de la mici reușite dătătoare de respect, la obstacole mărunte proiectate la dimensiunile Everestului, ori de la întâmplări dubioase despre care ar spune oricine c-ar fi mană cerească, până la planuri atent gândite și implementate progresiv, eșuând în cele din urmă. Numai că nu doar oamenii au povești, nu doar istoria este o poveste, ci și locul, spațiul, iar descoperindu-le am simțit mereu că mă (re)descopăr pe mine, că voi avea să aflu ce urmează în povestea mea, astfel că fiecare prilej de a-i permite spiritului meu de nomad să călătorească era o bucurie pentru o incursiune interioară în raport cu tot ce mă înconjoară. O vreme mi-am propus să descopăr și alte locuri din România, destule fiind pentru o viață îndelungată, observând specificul diferitelor regiuni interesante și surprinzătoare, admirând puținele obiceiuri și tradiții rurale care încă nu s-au evaporat definitiv, ori lăsându-mă ademenit de o parte din marile orașe energice, ale căror Centre Vechi, însuflețite, găzduind tineri, luminează până-n diminețile târzii. Cochetam cu precădere în zonele turistice care reprezentau o atracție în timpul sezonului cald – litoral, stațiuni, complexuri cu bazine pentru înot și așa mai departe. Nici partea montană a țării nu a fost neglijată, însă în această zonă a fost despre odihnă, relaxare, sănătate etc. Da, România are locuri de poveste și multe au rămas o bucată din mine. Pe de altă parte, un dor nebun și-a făcut tot mai simțită prezența, amintindu-mi de tentațiile apăsătoare chiar, dorințe tot mai insistente de a călători puțin și în afara țării. Sigur că, rațional, nu părea o idee prea strălucită să dau curs unor astfel de tentații pe care am încercat să le domolesc cu minivacanțe prin țară, inflația fiind, spre exemplu, un bun argument pentru a economisi, dar emoțional am ales să risc. Am schimbat perspectiva cheltuirii cu perspectiva investirii în mine, în autodepășire, în învingerea unor eventuale temeri, în părăsirea zonei de confort, în a mă rupe de rămășițele toxice aflate în fondul emoțional și a-mi da șansa de a descoperi noi locuri, noi oameni, noi povești, înfrumusețându-mi totodată și povestea mea. Schimbând o perspectivă nu înseamnă că am eliminat riscuri, ele pot exista în continuare și întocmai datorită acestora – pe unii îi pot face să dea un pas înapoi, însă am considerat că, asumându-mi-le, îmi voi da șansa să mă pregătesc să le depășesc. Am procedat des astfel și s-a dovedit a fi mereu un act de curaj, devenind mai puternic. Recomand oricui își dorește să călătorească: Îndrăznește și o să reușești! Pentru mine a fost mai ușor, nefiind la prima astfel de experiență, însă am ales totuși ceva puțin mai provocator. Am făcut două popasuri semnificative, dar de scurtă durată, în două țări europene, despre care mă voi exprima în alte rânduri, având, de această dată, o destinație finală spre Germania, aici vrând să am timp suficient pentru a le înțelege stilul de viață și cultura, nu doar din treacăt, după cum mi s-a mai întâmplat. În jurul a aproximativ 2 săptămâni, pe care le consider că mi-au fost suficiente, am reușit să vizitez, nu neapărat într-o ordine anume sau după un plan bine organizat, o bună parte din toată țara. Asta în condițiile în care evident că nu înțelegeam limba germană și nu eram prea familiarizat cu stilul lor de viață, respectiv cultura acestora.

Aventura… debutul turistic l-am avut fotografiind râul Inn al Bavariei, urmat de Zirndorf – Fürth – Nürnberg, iar în treacăt am făcut puțin slalom printre zona lui München, apoi Worms, Frankfurt pe Main, îndreptându-mă spre zona lui Bremen și Hamburg, admirând și împrejurimile dintre acestea și inclusiv Oldenburg, Bremerhaven și până la, evident, Marea Nordului. E lesne de înțeles că nu toate sunt zone foarte populare europenilor, îndeosebi chiar îmi doream, pe cât posibil, să îmi iau gândul de la arhicunoscutele obiective turistice promovate peste tot prin media și prin agențiile de turism. Raționamentul meu a fost că o astfel de agenție, spre exemplu, m-ar fi trimis între hoardele de turiști – ceea ce n-ar fi neapărat ceva neplăcut –, dar aș fi pierdut elementul cheie vizat: cunoașterea de noi locuri cu oamenii săi în viața cotidiană, dincolo de artificiile turistice. Aspect care s-a și conturat și, prin care, mi-am dat seama că Germania este o țară de care te poți îndrăgosti și nu este atât de respingătoare precum se spune. “Nemții sunt foarte rasiști și reci” este din punctul meu de vedere un mit. Problema rasială se manifestă la nivel mondial, având ca ținte minoritățile din fiecare țară, implicit nu neg existența acestei probleme și în Germania, dar nu se poate generaliza. Dimpotrivă, fiind o țară puternic dezvoltată economic, a atras după sine și multiple minorități de-a lungul vremii, minorități cu care oamenii au început să se acomodeze. Să nu mai vorbim de faptul că în orice țară dezvoltată, majoritatea cetățenilor sunt open minded, iar programe precum cele de combatere a discriminării sau cele de susținere a persoanelor cu nevoi sociale sunt la ordinea zilei. Iar corectitudinea și impunerea de respect prin diferite norme sociale… nu ar trebui să-l eticheteze pe neamț ca fiind insensibil. Sigur, pot exista și excepții, însă eu nu am avut de-a face cu astfel de situații. Am fost încântat să văd, de asemenea, că infrastructura este, din punctul meu de vedere, de nota zece, de la trotuare pentru pietoni și piste pentru biciclete, sublim delimitate, la benzi de circulație logic gândite, toate având și păstrând un stil fin, inclusiv în zonele rurale. Aidoma curățenia și reciclarea sunt dovada faptului că nimic e imposibil, în care ordinea, liniștea îți dau senzația de civilizație în care găsești speranță la o viață mai îndelungată, fapt confirmat și de OMS care a clasat mondial, în anul 2020, Germania, pe locul 20, comparativ cu Anglia care se află pe locul 25, iar orientativ, România se afla pe locul 73. În altă ordine de idei, spațiile verzi și variatele amenajări recreative există din plin, iar pasionații de arhitectură găsesc aici o adevărată galerie diversă de stiluri arhitecturale, de la clasicism la modern și până la stilurile baroc și gotic – pentru cele din urmă având o fascinație aparte. Clima, pe de altă parte, numai temperată nu mi s-a părut a fi, în prima parte a șederii pot spune că am avut parte de soare, însă a fost precedată de ploi care m-au bucurat la început, însă o constantă de vânturi și ploi neașteptate a fost puțin cam mult, chiar dacă nu m-au întrerupt de la activitățile vizate. Ironic vorbind, da, uneori ploile te ajută să cunoști mai bine un loc și nu, nu s-au format bălți grotești, iar canalizarea nu a dat pe dinafară. Cât despre oameni, căutam să înțeleg cum își petrec timpul, într-o țară dezvoltată, cu peste 80 milioane de locuitori, respectiv care le sunt preocupările. Am văzut tineri muncind cu zâmbetul pe buze și distrându-se fără griji pe timp de seară – râdeau natural și păreau să nu-i preocupe vreun stres. Am observat oameni care emanau seriozitate, erau desigur cei care aveau bijuterii de mașini pe care nu se sfiau să le folosească și în scopuri utilitare, preocupați constant probabil să producă bani. Și vârstnici simpatici care frecventează des aceleași localuri, după o rutină atent gândită, unde mănâncă și se mai destind cu câte-o înghețată, ori plimbându-și cățeii. Plajele nu mi s-au părut foarte late, însă erau curate, la fel mi s-a părut și aerul, nisipul oarecum fin, iar apa puțin cam rece pentru gusturile mele, însă marea era liniștită. Prețurile de intrare la diferite obiective turistice mi s-au părut puțin cam scumpe, deși nu foarte exagerat, transportul public în comun chiar foarte accesibil (a fost necesară o deplasare cu trenul și aș fi putut să călătoresc toată ziua, oriunde, cu echivalentul a vreo câtorva cafele). Despre Fest-urile locale pot spune că am avut ocazia să particip la două astfel de evenimente și mi s-au părut lipsite de actul artistic, prioritizându-se mai mult distracția, consumerismul, ori manifestarea unei susțineri specifice locului, însă într-un mod oarecum hidos, deloc galant, dar, cu toate acestea, atmosfera a fost creată de oameni și a fost incendiară. M-am acomodat ușor, iar experiența a fost unică, mi-am încărcat bateriile, m-am echilibrat emoțional, m-am plimbat și am fotografiat, am dansat și m-am distrat pe cinste, am mai adăugat file la povestea mea și mi-am amintit cât de plăcut e să te simți îndrăgostit și fericit, am simțit că lumea e a mea și nicio ploaie tomnatică nu îmi poate lua asta.

Distribuie gratuit prietenilor informație interesantă și de interes pentru a-i ajuta și urmărește-ne pe rețelele de socializare ca să rămâi la curent!