Nimic greșit din ceea ce fac. Negația asta ar fi o greșeală. Oamenii au deficiențe, conștienți sau nu, care dau naștere unor evenimente mai mult sau mai puțin dezastruoase, atât pentru ei înșiși cât și pentru factori din exterior. Cauză și efect.
Pentru o persoană curioasă și dornică să înțeleagă cât mai bine comportamentul oamenilor, nu poate fi decât interesant modul în care cei care greșesc încearcă să dea vina pe alții, iar dacă nu au încotro, să își ceară scuze și cam atât. Deoarece majoritatea am fost educați să ne cerem scuze când greșim. Sigur, unii nu fac nici măcar asta.
Totuși este insuficient. Trebuie să găsim soluții și să încercăm să fim responsabili, să investim în mintea noastră. E frumos să scuzăm și să ne scuzăm, dar e mai sănătos să îndreptăm greșelile atunci când e posibil și, cel mai important, să prevenim pe cât posibil greșelile, în special când aceleași au tendința să se repete.
Ce este greșit și ce este corect? Și cine e în măsură să decidă? Părinții? Ce profesie au ei? Profesorii? Copiii noștri? Sunt întrebări care se pot afla în mintea orișicui. Este posibil ca experiența acumulată de-a lungul vieții lor să fie suficientă cât să stabilească dacă o acțiune trebuie încadrată la corect sau greșit. Dar dacă ei au fost educați greșit și se întâmplă să creadă că așa e corect, iar altfel nu? Adevărul lor nu este obligatoriu să fie adevărul suprem. Și crescând, înaintând în vârstă, este posibil să acţionăm provocând disconfort sau foarte mult rău celor din jur, dar și nouă înşine. Bineînțeles că oamenii vor cere explicații. Și li se vor da. Nu neapărat din obligație. Dar când își dau seama că explicațiile nu remediază problema, vor cere soluții.
Atunci, cel mai degrabă oamenii pot spune spune că: S-au făcut greșeli, dar nu de către noi! Pentru că așa ar fi mai ușor. O cale de a se detașa de probleme. Însă chiar și greșelile nevinovate pot atrage alte greșeli, intenționate de data asta. „S-a întâmplat!” este doar o încercare de a o drege. Această reacție se regăsește adesea la copii.
Să fie oare ceea ce ne dorim? Mereu greșeli, scuze și autojustificări?
O abordare mai sănătoasă ar fi asumarea. Deși oricui i se poate părea dificilă, existând amenințări de pedepse sau consecințe suplimentare – altele decât cele apărute din cauza greșelii.
Nu întâmplător cartea S-au făcut greșeli, dar nu de către mine! ar putea fi o investiție personală și profesională prin care, întrebările și exemplele ridicate la fileu de către specialiștii Carol Tavris și Elliot Aronson să ne ajute la efectuarea unei analize în urma căreia să îmbunătățim viitoarele decizii. Recomand această carte celor care doresc să aprofundeze acest aspect al greșelilor neasumate.
Să vedem așadar, cum se prezintă cartea (ediție tradusă de către Călin Cotoiu):
„Bazându-se pe zeci de ani de cercetare şi scrisă într-un limbaj viu şi accesibil, S-au făcut greşeli (dar nu de către mine) oferă o explicaţie fascinantă a autoamăgirii – cum funcţionează, relele pe care le poate produce şi cum o putem depăşi.
De ce oamenii evită responsabilitatea atunci când lucrurile se destramă? De ce figurile publice nu îşi recunosc greşelile? De ce există toate acele nesfârşite certuri aprinse despre cine are dreptate? De ce putem vedea ipocrizia altora, dar nu şi pe a noastră? Suntem oare cu toţii mincinoşi sau chiar credem poveştile pe care le spunem?
În această carte, renumiţii psihologi sociali Carol Tavris şi Elliot Aronson ne arată într-un mod convingător cum funcţionează mecanismul de autojustificare al creierului.
Atunci când greşim, trebuie să potolim disonanţa cognitivă care afectează impresia bună pe care o avem despre noi înşine. Şi astfel, creăm ficţiuni care ne absolvă de responsabilitate, refăcându-ne credinţa că suntem deştepţi, morali şi drepţi – o credinţă ce ne menţine de multe ori pe o cale prostească, imorală şi nedreaptă.”
În carte vom afla despre ticăloși, nătărăi, nemernici, ipocriți și cum se suportă aceștia, despre motorul și istoricul autojustificării, despre mândrie și prejudecată, intenții bune, știință prost făcută, dezordine, lege, despre căsnicie, răni, rupturi, războaie etc., într-un mod echilibrat, înțelept și interesant.
Înainte de a răsfoi primele pagini, am încercat să mă pun în pielea unui cititor simplu care a dedus că ar putea fi o carte care-i spune ce e corect și ce e greșit, lucruri banale, motivaționale, dar care nu-mi rezolvă problemele. Lucrurile n-au stau deloc chiar așa, pentru că e mai ușor să vedem greșelile altora decât pe ale noastre, iar cartea ar putea ajuta acest cititor să-și înțeleagă și să-și cântărească mai ușor propriile fapte, astfel încât să fie capabil să își remedieze singur problemele, pentru ca pe viitor să știe ce are de făcut, fiind mai sincer cu el.
Apreciez foarte mult la această carte faptul că este menționată următoarea situație: oamenii spun mereu că învață din greșeli, aceasta fiind considerată cea mai bună învățătură, dar oare ei chiar cred asta? Chiar fac asta?
Închei paranteza cu un citat elegant din carte:
„Când greșește, își dă seama. Odată ce și-a dat seama, recunoaște. Odată ce a recunoscut, îndreaptă.”
Venind în completare cu: odată îndreptat, pe viitor va lua decizii mai bune. Și nu uitați: să vă fie teamă să nu greșiți, e ca și cum v-ar fi teamă să vă fie teamă.
În concluzie: Stă în firea umană să greșim în diferite situații. Cu atât mai mult cu cât suntem puși în fața lucrurilor noi. La copii li se poate întâmpla mai frecvent. Deoarece eu sunt în modul de dezvoltare accelerată. Unele greșeli pot părea catastrofale, dar nu sunt. Spre exemplu, faptul că acesta este mai degrabă motivat să se joace, decât să învețe poate fi interpretat ca fiind greșit. Însă părintele trebuie să îl ajute, să îl încurajeze pentru a învăța. Dacă ești în această situație îți mai recomand și cursul Motivația pentru învățare – Cum determini copilul să învețe!
Dacă ai greșit – să nu-ți fie teamă să recunoști, să îți asumi și să analizezi cum ai produs greșeala, astfel încât să o poți îndrepta. Îndreptând lucrurile, șansele să mai greșești a doua oară sunt reduse la minim. Dacă vei considera că ți s-a greșit, amintește-ți că nu trebuie să fii un justițiar. Ci mai degrabă un om care își arată dispunerea de a-l ajuta pe celălalt să îndrepte lucrurile. Explicându-i cum e corect. Fără certuri. Doar mergeți mai departe.