Comunicarea eficientă sau nu, dragii mei, există dintotdeauna, în diferite moduri, dezvoltându-se treptat în ceea ce numim azi „comunicare verbală”, „limbi vorbite” sau „viu grai”.
Pe de altă parte – nelimitându-se doar la asta (ținând seama de limbaje non-verbale, de cel destinat surdomuților etc.), este evident faptul că, deși pălăvrăgim despre ceva aparență, interpretată ca fiind o banalitate, o sumedenie de oameni dibuie-n cotidian despre cum una e să-și spună sieși „e floare la ureche să vorbim”, alta e să simtă nevoia lecturării unei asemenea cărți, precum cea de față, în care diferența, oarecum sublimă, o fac comunicarea din obișnuință și comunicarea eficientă, iar cea de-a doua, literalmente, e cea care asigură un mesaj receptat cu succes sau care chiar reușește să producă o acțiune vizată pentru receptor, în cele din urmă aducând, pentru emițător, beneficiile cuvenite.

Iar dacă prezentarea acestei cărți ți s-a părut anevoie de parcurs, e posibil să fie un semn că această carte este pentru tine, arătându-ți că încă mai ai de progresat pentru eficientizarea comunicării tale și, fără vreo dorință de a face exces de zel, ținând seama faptului că exista un scriitor remarcabil prin faptul că frazele sale atingeau dimensiunea echivalentă unei pagini, urmăream, cu acest prilej, să subliniez și importanța limbii vorbite, scrise, ori ascultate, deoarece aceasta reprezintă un organ viu, capabil să evolueze în fond propriu, în funcție de tendințele societății, de influențele sale, iar de aici derivă inclusiv și o gramatică pe care pretind mulți a o cunoaște, absolvind câteva examene pesemne, dar variați termeni tematici, ori explicații / definiții pe care le citim arată că puțini pricep câte ceva.
E doar o constatare pe care ți-o prezint, deci nu e o critică și nu trebuie să te descurajeze pentru a învăța să comunici eficient.
Editura îți promite că restul cărții va fi pe înțelesul unui public larg, în fraze ușor de parcurs, așadar, poți naviga direct la subiectele care te interesează sau poți să părăsești zona de confort mental și să te supui unui exercițiu intelectual – citind această carte din scoarță în scoarță – dacă dorești să devii o persoană care abordează o comunicare de succes sau care devine un om de succes prin comunicare – în cele din urmă acest exercițiu nu este evaluat decât de propria ta mentalitate, iar noi sperăm să te motiveze să te străduiești mai mult pentru a-ți îndeplini obiectivul tău.
Totuși, mărturisim, cartea de față este una specifică în zona ta de interes și e (deși, așijderea, unii ar spune că mai mult decât generală / introductivă) doar o carte, iar comunicarea ta eficientă, cea prin care-ți asiguri succesul ca persoană, nu se asigură prin lecturarea câtorva cărți, ori prin participarea la câteva cursuri dedicate, ea reprezintă doar un pas spre dezvoltarea ta în raport cu evoluția comunicării – cum spuneam – unui organism viu în plină ascensiune.
Nu e vorba despre a desconsidera, e vorba despre a arăta realitatea societății care, pe repede înainte, se agață de beneficii tehnologice, ignorând consumerismul, pesemne în triumful capitalismului, realmente ceva care provoacă durere, dar poate fi o lecție prin care știi cum să învingi neplăcerea, transformând-o într-un avantaj al tău, și nu doar o alinare superficială. În sensul că problemele apărute datorită unei comunicări deficitare nu se rezumă doar la a spune ceva în spațiul public unde cineva te corectează într-un mod mai mult sau mai puțin drăguț pentru o greșeală gramaticală, ci și la neînțelegeri cu partenerul de viață sau de afaceri, ori drumuri făcute aiurea pe la ghișeele birocrației, neajungând la nicio învoială, iar lista poate continua.
Și da, ideea noastră este că primul exercițiu de care ai nevoie, înainte de a-ți fi învățat lecția – pentru că așa e viața – te ia pe nepregătite -, este răbdarea de a citi / asculta ce spun alții, oricât de dificil îți pare un om care începe a vorbi despre comunicare și ajunge la gramatică și la capitalism. Chestii cumva incomode, nu-i așa? Nu-ți spune doar ce speri să auzi, nu?
Dar imaginează-ți că acest text era, de fapt, un contract pe care îl citeai pe diagonală, neînțelegându-l, iar printre rânduri se afla o clauză care ți-ar fi putut distruge cariera! Cinci minute de ascultare / citire activă scutește pe cineva de un eșec! Dacă ai parcurs textul până aici, înseamnă că ești o persoană motivată să descopere modalități asertive și eficiente prin care să-și transmită cu succes propriile povești și să-și îmbunătățească stilul de viață!
Cumpără cartea și învață să îți atingi succesul prin comunicare!
-
Cum atingi succesul prin comunicare (eBook)Produs cu reducere25 lei