Mihail Soare, scriitor român contemporan pe care-l poți descoperi cu ajutorul unui crochiu prin care îți faci o idee despre ce e capabil.
Crochiu: Mihail Soare
Despre Mihail Soare am mai spus că valoarea sa polivalentă impresionantă radiază și acaparează tot ce atinge; mi-a confirmat-o Sfântul Cutare Poetul: „Orice atingeam, drăcia dracului, devenea poezie”. Am susținut că e capabil să subjuge cu măiestrie toate instrumentele literare, ulterior critici avizați le-au remarcat, subordonându-le unor idei consistente, scoțând la iveală cuvinte și rime neatinse de vreo altă minte de scriitor.
Dă cu „Te iubesc”-ul de pământul imaginar, de parc-ar fi vreun Chaos, până-l transformă-n toiagul cu care creează o lume bine alcătuită, dar complexă – îngrozind muritorul de rând, că drumul e prea lung, că doctorul de suflete pare hoț de buzunare și toate astea – doar pentru că își permite să bea șpriț cot la cot cu Dumnezeu.
Strigau unii, mai mult sau mai puțin, în urechile creatorului, că dacă ar pune mâna pe un asemenea toiag și dacă ar avea o măiestrie asemeni lui, ar fi suficient de îndreptățiți să se urce la o înălțime vizibilă, nu cu un megafon, nici microfon, ci cu o întreagă orchestră de sfinți și îngeri (și nu numai), ale căror instrumente sunt bine amplificate încât să se audă și-n viața de apoi; drăcie, câtă dreptate tind să le dau, dar în calitate de promotor cultural și altfel de cititor, am certitudinea că scrierile sale vor ajunge acolo unde sunt destinate, mai devreme sau mai târziu, având la bază evoluția sa (dar nu aia pe care ne-o imaginăm noi – ci aceea pe care nu și-o închipuia nici dânsul), urmărită îndeaproape; îmi propun să redau cât mai fidel, așa cum am perceput, impresii despre activitatea sa și nu numai:
Mihail Soare este autorul unor editoriale și articole de cultură apărute la diverse publicații tipărite, prezent în antologii, publicații online și recitaluri, dar cel mai important de reținut, este autorul a mai multor opere, după cum urmează, în ordinea apariției: volumul de versuri „Înger de prisos”, apărut în anul 2007 – prezentat de regretatul Mircea Micu în emisiunea „Convorbiri duminicale” de la DDTV, un debut pe care, din păcate l-am ratat, obținând opera pe parcurs, un volum asupra căruia puțini au îndrăznit să se pronunțe, părându-se că năzuie pe cai mari, lăsând loc de interpretare, că așa-i lumea: cum să fie pe cai mari, când el călărește inorogii ca nebunul?
Dovada situându-se (și) în cel de-al doilea volum de versuri „Gâlceava mea cu Haydn sau despre Romanța pentru clopot la patru mâini” – anul 2010; prefață scrisă de același autor a peste treizeci și cinci de volume de proză, versuri, memorialistică, laureat al premiilor literare, anume Mircea Micu – care spunea despre Mihail Soare că e un „poet dezinvolt, inventiv, profund și cu un umor special, un poet surpriză”, acordul venind și din partea criticului Emil Lungeanu (autor al romanului „Enigma” – care a ieșit la balul cuvintelor în 2015 și nu numai) zicând că „enciclopedismul dezinvolt și uluitoarea inventivitate a scriiturii lui oferă un spectacol lexical de zile mari, de care doar un acrobat virtuoz deghizat în clovn este în stare”. Spectacol la care puteți lua parte pentru convingere și în „Eu, Nietzscheanul” – tot versuri, din 2012, așa cum cunoscătorii credeau că s-au obișnuit, dar după ce s-a tras de șireturi cu Borges prin nişte poeme (și cu mulți alții de măsura lui), ne surprinde mai apoi, în 2014, cu romanul „Livrescu”, despre care am spus că mi-ar plăcea să văd un film, la fel cum voiam să aud niște poeme cântate sau măcar traduse (lucru nu tocmai la iscusința vreunei fetișcane, cunoscătoare de romgleză).
Romanul creionat într-o tehnică arar întâlnită, similar pentru cititori, a fost considerat de către diferite persoane, unul dintre cele mai bune ale anului cu pricina, semnat de un autor român. Dar acest lucru nu-l prevăd a se împlini curând, deoarece mihailismele lexicalistului nu se pot adresa orișicui, fiindcă, fără a o spune cu vreo răutate, oamenii nu prind aroma cel mai probabil datorită complexității, iar unii nu prind gustul de literatură nici dacă ai da în ei ca în hoții de cai, așa cum a dat în 2015 Mihail, cu „Tălmăciri politicale” (tot hoți, dar alt soi).
Spuneam pe atunci despre publicistica sa că: „Are mereu pregătit un ac ascuțit și un colac de sârmă ghimpată pentru orice cojoc; asta ca să se asigure că nu mai e loc de comentarii. E neșovăitor în ceea ce urmează să facă, echilibrat și tipicar când face și doar pe jumătate mulțumit, vrând mereu tot mai mult, când termină de făcut. Argumentele sale se compară, ca tărie, cu Zidul Chinezesc. Într-o singură frază este capabil să-ți creioneze paradoxuri și să te poarte cu Titanicul prin capitală, alături de Orwell sau de Umberto Eco, prin benzile de desen animat cu Mickey Mouse, ori prin clubul habarniștilor notorii, apoi prin rețeaua de socializare Facebook, și așa mai departe, într-un voiaj intelectual de excepție.
Se poate observa că spectatorii săi sunt ușor selectați, intenționat sau nu, după criterii precum creier funcțional și haz. Îl suspectez c-ar fi clarvăzător, deoarece deseori a anticipat lucruri care s-au întâmplat întocmai. De aceea nu știu dacă orice asemănare dintre personaje și realitate e pură întâmplare.
Tălmăciri politicale nu e o carte, o culegere de texte tipărite, ci un regal de actorie de înaltă artă, cu autorul în rolul tălmăcitorului unor adevăruri nevăzute oricui. Dar care dor pe toată lumea.”
Anul 2015 a fost anul în care ceata de cititori cu un IQ din trei cifre s-a obișnuit să nu mai aibă așteptări de la autor, acestea fiind, oricum, cu mult depășite, tălmăcirile și răstălmăcirile venind însoțite de „Sfântul Cutare Poetul” – volum de versuri proclamat de către cititorii avizați ca având cea mai bună poezie apărută pe piaţa literară din România acestui an, carte prezentată de Daniel Săuca și despre care autorul a peste optsprezece opere – Lucian Gruia, spunea că „tonul baladist, ludic şi bufonard, demitizează până şi poezia. Dar, prin ricoşeu, aceasta îi conferă autorului, sensul vieţii.
Poezia lui Mihail Soare va fi savurată de cititorii inteligenţi, căutători de sensuri multiple îndărătul spectacularului lingvistic, dar și de amatorii de finețuri stilistice, cuceriți, și unii și alții, de o ars poetica venită parcă din timpuri netrăite de nimeni, doar închipuite”.
La scurt timp, anul 2016 a început într-o forță remarcabilă de către autor cu texte de valoare apărute prin diverse publicații și antologii (amintesc de publicația „Bibliocarti”, fosta publicație „Zevzeci Pe Veci” și de antologia „Conviețuiri”).
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău care a patronat un foarte consistent și valoros program cultural, bucurându-se de succes în anii precedenți, având ca scop promovarea literaturii române în Republica Moldova, a dorit ca prelegerile să fie susținute de scriitorii români, Mihail Soare și Florentin Popescu, temele autorului în cauză fiind sălășluite ulterior, pentru documentare, de Bibliocarti, urmând să fie propusă spre lectură antologia autorului „Zavera îngerilor”.
Criticul și istoricul literar Aureliu Goci, care a semnat prefața antologiei de versuri, spune că aceasta „aduce un reviriment în spaţiul poetic şi poate constitui un imbold la lectură pentru aceia dintre noi mult prea dedaţi prozaicului cotidian”. „Zavera îngerilor” s-ar traduce în „trei mii și ceva de zile și nopți de poezie”, regăsite și în volumele anterioare ale autorului, dar (ceea ce consider un gest demn de respect) și în poezia inedită, poziționată bine gândit, din antologie, care ne sugerează, involuntar, că va urma…
Autorul nu și-a lăsat cititorul împătimit să aștepte prea multă vreme, oferindu-i șansa de a descoperi, spre sfârșitul anului 2016, că urmează „Iubirea ca o sârmă ghimpată”, însoțită de volumul al doilea de eseuri politice, „Tălmăciri politicale”. Prin cel de-al doilea volum, autorul își confirmă bănuiala că nici dacă ar ajunge ca hoții de cai să se bată între ei – aceștia n-ar dibui nimic, din păcate. Dar regalul de actorie de înaltă artă a făcut spectacol memorabil.
Volumul de versuri „Iubirea ca o sârmă ghimpată” găzduiește o întrebare, legitimă de astfel – pentru scriitori, pe care simt nevoia să o subliniez, citând, cu tot cu argumentare, din coperta a patra a cărții, semnată de scriitorul Șerban Codrin: „[…] Vulcanul Mihail Soare este într-o erupţie colosală; îi şade bine cu biciul printre „cuvintele astea tâmpite”, fruste, despletite, melancolice, deznădăjduite; le toarnă în blocuri fierbinţi, metaforizate, de bazalt în transformare (asemenea unei sculpturi de Rodin), deja isprăvite în poemele aşezate în strofe, cu versuri rimate, unde falsa „cuminţenie a poetului” este rebelă în aceeaşi măsură. Mihail Soare nu e cumva un nume predestinat?”
Acestea fiind evidențiate, îmi permit să reamintesc că «au vorbit elogios despre autor criticii Emil Lungeanu, Aureliu Goci, Victor Atanasiu și Florentin Popescu, dar și scriitorii Veronica Maria Florescu și Răzvan Nicula, toți aceștia remarcând originalitatea pe alocuri șocantă, extraordinara erudiție, inventivitatea, apreciind totodată și prolificitatea ieșită din comun, versatilitatea neobișnuită, Mihail Soare abordând genuri diferite cu aceeași virtuozitate de magician (aprecierea aparținându-i lui Emil Lungeanu).
Florentin Popescu preciza în discursul său că Mihail Soare este un remarcabil scriitor care posedă o operă foarte bine conturată, definită potrivit tuturor exigențelor critice, extrem de valoroasă, fiind un autor unicat în peisajul literaturii române contemporane, neputându-i-se lipi eticheta niciunei apartenențe la vreun curent literar. În același context, făcând referire la ceea ce spunea Hugo despre Baudelaire, Emil Lungeanu îl socotea pe Mihail Soare „neasemenea”. Victor Atanasiu îl caracteriza pe Mihail Soare ca pe un balaur cu două capete, unul dedicat scrierii poeziei, o poezie de mare forță expresivă, celălalt publicisticii de înaltă artă, literare, făcând trimitere la pamfletele lui Arghezi în acest sens.»
Distribuie gratuit prietenilor informație interesantă și de interes pentru a-i ajuta și urmărește-ne pe rețelele de socializare ca să rămâi la curent!
