Vlad Țepeş la granița dintre istorie și ficțiune, acolo unde există o mulțime de informații, de opere și statui, dar parcă nu ne săturăm niciodată. Totuși, iată și ceva noi perspective pe care sper că le veți savura cu o sete… vampirică!
„Viața reală a lui Vlad este la fel de fabuloasă ca orice poveste inventată despre el.”
Reamintesc câteva date pe scurt: Vlad Basarab al III-lea, fiul lui Vlad Dracul, începe să domnească în septembrie 1448, făcându-şi notabilă prezenţa în scurt timp, deşi perioada în care acesta ocupă tronul este una foarte scurtă (tronul fiind recucerit în noiembrie 1448 de către Vladislav II). Mişcările politice efectuate de Vladislav II nu sunt în concordanţă cu intenţiile lui Iancu de Hunedoara care intervine şi îl ajută pe Vlad Ţepeş să ocupe tronul din nou. Domnia sa reîncepe aşadar în 1456 şi durează până în 1462, iar evenimentele se ţin lanţ în fel şi chip.
Legăturile sale cu otomanii (împreună cu Radu cel frumos, fratele său, au fost ostaticii turcilor), relaţia cu biserica nu tocmai favorabilă pentru creştini, politica externă care a fost schimbată la 180°, dar şi legăturile interne ce nu păreau a fi foarte strălucite, toate acestea îl forţează pe domnitor să ia diverse decizii care pot fi interpretate în moduri neplăcute, iar atacurile turcilor nu i-au asigurat nicicum o domnie prea uşoară, asta chiar şi după cea de a treia revenire a sa la tron. Luptele duse din greu, deciziile şi atitudinile luate de domnitor, plus faptul că oamenii se înecau în confuzia generată de zvonurile legate de numele său, dar şi de numele tatălui său – Dracul – au promovat un „Dracula” negativ, vampiric şi automat de temut.
E ştiut faptul că, datorită Ordinului Dragonului – moştenit de la tatăl său (ordin care milita împotriva celor lipsiţi de credinţă şi a celor eretici) în încercarea de a păstra intacte valorile catolicismului occidental – a apărut această confuzie, iar „setea” de sânge, una întemeiată de altfel, nu a făcut decât să consolideze convingerile şi/sau temerile oamenilor.
Această „faimă”, mai mult sau mai puţin dorită de către Vlad Basarab al III-lea, nu are nimic de-a face cu calităţile militare de care a dat dovadă şi care nu pot fi contestate. Istoricii au înclinat din vaste motive istoria spre Imperiul Otoman, punându-l pe acesta într-o lumină deloc favorabilă.
„Trădător” sau „Ţepeş” sunt doar câteva dintre etichetele care i-au fost puse, iar cruzimea sau bravitatea – altfel spus – au amplificat legendele.
A fost sau nu „conducătorul potrivit, la momentul potrivit”?
Oricare ar fi răspunsul pe care preferaţi să-l interpretaţi, ştim că în prezent acesta are o imagine legendară, promovată la nivel internaţional, iar acţiunile sale au stârnit controverse în rândul criticilor istorici.
Vlad Basarab al III-lea a făcut o istorie din care putem extrage învăţăminte. Soarta lui i-a pus în cale obstacole pe care, pentru a le depăşi cineva ar trebui să facă un pact cu dracul.
Vlad Dracula a făcut legendă, iar miturile au inspirat o sumedenie de artişti, scriitori, critici şi alţi creatori ai frumosului, a devenit fundamentul ţării noastre în ceea ce priveşte una dintre ramurile supranaturalului, iar în mod aproape „inexplicabil” continuă să ţină în top numele României pe mapamond.
Folclor, mit, legendă şi… istorie.
Doamnelor şi domnilor, avem un personaj care face parte din personalitatea şi caracterizarea ţării noastre şi chiar dacă are aspecte negative, cred că e de cuviinţă să-l acceptăm şi să ne bucurăm de contribuţia lui la formarea noastră chiar şi după moartea acestuia.
N-am intenţionat să ţin o predică istorică despre Vlad Ţepeş, nici să înclin balanţa spre o latură a sa, umană sau supranaturală, dar în mod obiectiv am încercat să-i punctez și calităţile, iar dacă acest personaj istoric vi se pare unul demn de admirat, vă îndemn să studiaţi mai multe despre el din cărţi, din filme, din sculpturi şi picturi sau orice altă formă de cultură care i-a fost dedicată sau care îl are ca protagonist.
Există opere care îi favorizează partea fictivă, dar şi opere care îl scoate în evidenţă ca om.
Filtrul pe care vi-l formaţi şi felul în care îi interpretaţi acţiunile vă aparţin şi sunteţi îndreptăţiţi să alegeţi unghiul din care să priviţi o istorie curată şi bine documentată.
Cartea „Până la sfârşitul timpului”, scrisă de Raluca Alina Iorga, este alegerea adecvată, ţinând cont de faptul că „Dracula”, de Bram Stocker, este arhicunoscută, iar lumea parcă doreşte şi altceva în continuare. Cartea recomandată e deocamdată cea mai intrigantă carte apărută pe piaţă pe acest subiect, iar aici ni se relatează viaţa protagonistului dintr-un alt unghi, unul inedit, în care iubirea, principiile morale şi dreptatea nu ţin cont de timp şi spaţiu.
Un nemuritor care, culmea, nu e vampir!
Acesta este un sinopsis dacă vreți, dar ilustrativ conținutului pentru care merită semnalat acest roman, un exemplu de debut frumos, promițător și, de ce nu… durabil până la sfârşitul timpului.
Cartea ce a cunoscut lumina tiparului dintr-o datorie morală a autoarei Raluca-Alina Iorga, este o ficțiune istorică ce promite să ne dezvăluie adevăruri nespuse despre nemuritorul Vlad.
Vă invit să pătrundeți în Universul cărții Ralucăi-Alina Iorga, să descoperiți o poveste inedită și să trăiți emoții intense alături de un protagonist istoric care abia așteaptă să îl cunoașteți mai îndeaproape!
Hrăniți-vă cu o lectură care transcede timpul şi vă poartă prin ungherele vieţii unui personaj prea puţin înţeles!
Ne-am propus să stăm la taifas cu Raluca-Alina Iorga și să aflăm mai multe informații despre cartea sa, despre ea ca om și despre planurile sale!
Atunci când intenționăm să cunoaștem un om, mai aplicăm uneori jocul „Spune-ne ce cărți ai în bibliotecă pentru a-ți spune cine ești”. Așadar, te rugăm să ne spui ce cărți și ce autori se află pe rafturile bibliotecii tale.
Raluca-Alina Iorga: Îmi plac jocurile, așa că să ne jucăm! Cărțile din biblioteca mea sunt extrem de variate. Ordinea este aleatorie, dar am să încep cu minunatul Tolkien și al lui fabulos „Stăpânul inelelor”, apoi admiratul, aclamatul și pe alocuri blamatul George Martin și al lui „Cântec de gheață și foc”. Iubesc cărțile fantasy, cărți în care se regăsesc lumi întregi, dar pe rafturile mele veți găsi și Stanislaw Lem cu „Solaris” alături de Jane Austen cu „Mândrie și Prejudecată”.
Nici cărțile de istorie nu lipsesc, iubesc diversitatea din biblioteca mea, așa că și-au găsit și ele loc acolo. Bineînțeles am și cărți de dragoste, dar și dintre acele cărți care îți rup sufletul în bucăți ca mai apoi să ți-l lipească la loc, așa cum doar ele știu să o facă. Menționez aici cartea „Dimineți în Jenin”, de Susan Abulhawa care a lăsat o mare cicatrice în sufletul meu.
Ai vreun autor preferat? Unul care să te inspire?
R.A.I.: Am mai mulți autori preferați și aș începe cu Jane Austen. Este o autoare clasică, dar felul în care a descris universul în care personajele ei trăiesc, mi-a stârnit imaginația. Îl iubesc pe Tolkien pentru că lumea pe care a creat-o este cea în care mi-aș fi dorit să trăiesc. Și poate pare copilăresc, dar iubesc poveștile fraților Grimm. Cred că doza de fantasy din cartea mea se datorează lor și, nu în ultimul rând, lui Tolkien.
În curând pe raftul bibliotecii tale va fi și cartea ta! Cum te face să te simți acest lucru?
R.A.I.: Am o groază de stări la acest gând, iar unele sunt chiar contradictorii. Când am terminat de scris ultimul cuvânt, m-am panicat. În ultimul an am petrecut tot timpul liber documentându-mă și transpunând informațiile istorice în dialoguri și scene. Am simțit că o lume întreagă se sfârșea, că o parte din mine va rămâne mereu în paginile cărții. Nu am intenționat să o public, nici măcar nu mă gândeam la momentul în care o voi termina pentru că a durat foarte mult să o finalizez.
Când, în sfârșit, ultimul cuvânt a fost așternut, am început să plâng. Voiam să îmi îndeplinesc misiunea, să o dau lumii și, cu toate astea, doream să o țin ascunsă ca pe-o taină, să îl păstrez pe acest Vlad doar pentru mine. Dar o carte scrisă și necitită nu are niciun rost, nu-i așa? Așa că mi-am făcut curaj și am luat legătura cu editura.
Ajutorul doamnei Delia de Smart Publishing a fost neprețuit. Am regăsit în ea nu doar o profesionistă, ci și un om cu un suflet deosebit care m-a ascultat, m-a încurajat și mi-a dat o mulțime de sfaturi utile. Acum, că apariția ei se apropie cu pași extrem de rapizi, sunt fericită și emoționată. Îmi doresc ca oamenii să o citească și să afle adevărul despre Vlad.
Până la sfârşitul timpului este o carte de peste 600 de pagini. Vreau să povestești cititorilor noștri ce cuprind paginile acestui roman.
R.A.I.: Mi-am dorit ca acest roman să fie ușor de citit și de înțeles. Pentru asta am transformat datele istorice în dialoguri din care să reiasă situații care urmau să se întâmple sau se întâmplaseră deja. Am evitat să citesc romane despre Vlad din două motive: unul ar fi că nu doream ca o idee scrisă de altcineva să se întipărească în mintea mea și să o folosesc inconștient în ceea ce scriu și al doilea motiv a fost că tot ce am citit în trecut prezenta eronat unele întâmplări istorice.
Așa că am luat frumos impresionanta bibliografie (prezentată la sfârșitul cărții) la puricat și l-am lăsat pe Vlad să îmi povestească ce s-a întâmplat. În acest roman nu veți găsi descrieri prea multe de peisaje sau locații, nu veți găsi descrieri de scene de luptă și nici discuții interminabile între personaje. Nu există capitole ci doar date consemnate care ajută cititorul să se orienteze în timp și spațiu. Am scris cartea pe care mi-am dorit să o citesc despre Vlad.
Nu am încărcat memoria cititorului cu nume sau date. În afară de început și de sfârșit, când romanul este scris la persoana întâi, toată cartea îl urmărește pe Vlad. Spre deosebire de alte cărți, eu am pus accent pe sufletul lui, pe frământările și luptele continue ce se dădeau în mintea lui. Veți descoperi un om, nu un mit. Veți descoperi un bărbat măcinat de îndoieli, un bărbat care mai presus de orice se luptă cu el însuși, fiind împărțit între datoria pe care o are față de țara lui și de ceea ce dorește pentru el, ca simplu om. O foarte bună prietenă mi-a spus la un moment dat: „De acum încolo nu am să îl mai pot vedea pe Vlad decât așa cum l-am găsit în paginile tale.”
M-au bucurat nespus cuvintele ei pentru că asta e imaginea pe care vreau să și-o facă oamenii despre el. Nu veți găsi vampiri sau cruzimi de nedescris. Fiecare acțiune a lui are un motiv bine întemeiat și mai mult, veți găsi niște lucruri pe care istoria prezentată la școală nu ni le spune. Nu sunt informații secrete, nu am căutat în nu știu ce arhive interzise, nu am descoperit lucruri îngropate sub zeci de straturi de praf. Doar am scos la lumină adevărul. Și pentru că sunt o romantică incurabilă, veți găsi o poveste de dragoste cum frumos ați spus „răvășitoare și uimitoare”. Legendele au un sâmbure de adevăr iar informațiile culese de pe lângă Arefu mi-au confirmat unele bănuieli care s-au materializat în carte.
Aș fi putut să inventez un întreg univers, să scriu sute și sute de pagini în care să îl pun pe Vlad în tot felul de situații, dar nu am dorit să devină un roman fantasy în care cititorul să nu mai știe ce e adevărat și ce nu. Și că veni vorba: nu știu dacă dialogurile s-au întâmplat întocmai, dar istoric vorbind, tot ce citiți este adevărat și documentat până la ultima pagină.
Considerăm că titlul cărții este unul foarte bine ales. Ce te-a determinat să „botezi” cartea așa? Care este semnificația titlului?
R.A.I.: Mă bucur că mi-ați adresat această întrebare și că am ocazia să vă povestesc. Am citit că mulți autori aveau întâi titlul și apoi începeau să scrie. Alții îl știau după câteva pagini. În cazul cărții de față, vă spun cu mâna pe inimă că a durat foarte mult să o „botez”. Știam în schimb ce nu doresc, și anume am exclus din start ideea de a avea numele lui Vlad prezent. Am căutat tot felul de combinații, dar nimic nu exprima esența.
Voiam un titlu care să cuprindă toată cartea. Însă, cu câteva luni înainte să o termin, am știut că la timpul potrivit Vlad îmi va dezvălui și numele cărții, așa cum am știut tot timpul că el este cel care îmi „dictează” ce scriu. Sunt patru melodii care în decursul acestor ani m-au inspirat a scrie anumite scene. Am trăit în fiecare scenă și tot timpul am avut o coloană sonoră în minte. Melodia care m-a ajutat să transpun povestea de dragoste este „Memories” de Within Temptation. În această melodie este descrisă o poveste de dragoste ce transcende timpul iar unul din versuri este „Darling you know I’ll love you till the end of time” (Iubitule, știi că am să te iubesc până la sfârșitul timpului). Și, venind într-o zi la serviciu, cu melodia pe repeat în căști, am avut revelația … „Până la sfârșitul timpului”. Invit cititorii să o asculte și poate așa vor înțelege și mai bine povestea de dragoste din carte.
Spune-ne câte ceva despre construcția personajelor romanului.
R.A.I.: Să începem cu personajul feminin care ne poartă pe străzile Sighișoarei. Când am început să scriu această carte nu împlinisem încă 22 de ani. Felul în care am ajuns să o aștern pe hârtie, lucrurile care mi s-au întâmplat pe parcursul anilor în corelație cu Vlad, au stat la baza a tot ceea ce am scris despre personajul feminin. În carte, tânăra nu are nume ceea ce din punctul meu de vedere cred că face lucrurile să pară și mai verosimile. Au fost persoane care m-au întrebat dacă s-a întâmplat chiar tot ce am scris acolo.
Poate locația nu a fost aceeași, poate întâmplările au fost modificate, dar trăirile au fost reale. Astfel că, atunci când veți lectura părțile prezentate la persoana I, citiți printre rânduri pentru că vi se vor dezvălui părți din niște trăiri pe cât de fantastice, pe atât de reale. De partea cealaltă, în ceea ce îl privește pe Vlad, nu știu dacă am vreun merit. Mi s-a pomenit de curând termenul de channeling. Nu auzisem de așa ceva până acum două luni.
Acum că știu cam ce reprezintă, cred că pot să spun mai convinsă ca oricând, că Vlad pe care l-am prezentat este cel real, altfel nu îmi pot explica mirarea pe care o aveam de fiecare dată când citeam o scenă abia terminată și mă întrebam cum de am scris eu așa ceva sau faptul că doream să prezint o scenă într-un mod și pe măsură ce tastam, lucrurile luau altă întorsătură. Era ca și când personajele aveau voință proprie.
Scrii de 15 ani la această carte. Proiectul tău este aproape de final, ceea ce poate fi îmbucurător. Ce scop și ce obiective ți-ai stabilit în continuare pentru această carte? Dar în ceea ce privește activitatea de scriere… vei mai pregăti ceva surprize fanilor tăi?
R.A.I.: Peste câteva săptămâni, voi începe lungul proces de traducere. Ați citit deja cartea și știți care este dorința lui Vlad: să se știe adevărul. Vreau ca povestea adevărată a lui Vlad să depășească granițele acestei țări. Îmi doresc ca mitul sângerosului vampir să fie detronat de ceea ce s-a petrecut cu adevărat în viața Prințului Valahiei.
Îmi doresc ca oamenii care vor achiziționa această carte, să mă ierte pentru eventualele greșeli strecurate în ceea ce privește scrierea în sine. Sunt un om plin de emoție și trăiri, dar uneori sufletul meu nu își găsește cuvintele. Dacă oamenii ar putea privi în suflete fără a fi nevoie de cuvinte, poate mi-ar fi mai ușor să mă exprim. Nu sunt scriitoare din păcate, însă am o imaginație debordantă. Dacă reușesc să îmi fac curaj, aș vrea să creez o poveste fantasy cu magie, cu vrăji, cu prinți și prințese și poate chiar și cu dragoni. Dar asta doar dacă oamenii se vor arăta interesați de ceea ce am scris.
Ce alte hobby-uri ai? Din postările tale frecvente am văzut că dansezi…
R.A.I.: Îmi plac o mulțime de lucruri. Iubesc cărțile pentru universurile pe care le găsesc în ele, dar și pentru că îmi aduc aminte de bunicul meu care avea o bibliotecă impresionantă și care mi-a insuflat dragostea pentru citit. Iubesc dansul chiar dacă nu cred că excelez la capitolul acesta. Iau cursuri de dans oriental și prin intermediul acesta am cunoscut oameni minunați. Îmi place fotografia, dar cred că mă descurc mai bine ca model decât ca și fotograf. Nu pot să trăiesc fără muzică și fără povești.
Descrie Sighișoara în 3 cuvinte!
R.A.I.: Doar trei… fascinantă, misterioasă, magică.
Ce faci în viața de zi cu zi? Cu ce te ocupi? Cum decurge o zi normală din viața ta?
R.A.I.: Contrar lumii fantastice pe care mi-am construit-o de mică, viața mea de zi cu zi decurge destul de banal aș putea spune. Am terminat Facultatea de Drept, dar nu profesez. Mă ocup de 11 ani de partea de relaționare cu clienții, suport și vânzare în departamentul de distribuție a unei firme din București ce are ca obiect de activitate tot ce ține de amenajarea băilor. Astfel, atunci când nu mă duc la cursurile de dans, mă întâlnesc cu prietenii, citesc sau mă uit la filme. În ultimul an însă am adăugat și scrisul la activitățile aproape zilnice.
Te-ai gândit vreodată ce ai face dacă ar fi propusă cartea ta pentru ecranizare?
R.A.I.: Sigur nu citiți gânduri? Prea pare că vedeți în sufletul meu. Cartea asta s-a născut dintr-o mare dezamăgire a mea și anume că nici măcar românii nu îl cunosc pe Vlad așa cum trebuie. Lăsând la o parte poveștile arhicunoscute cu vampiri și faptul că istoria îl consemnează ca pe un domnitor crud și răzbunător, lumea nu prea știe multe despre el. Nu pentru că nu ar avea cum să afle, ci pentru că fantasticul este de preferat de multe ori.
Astfel, că, într-o seară, ieșind de la un film românesc despre Vlad, în care surpriză… era iar vampir, plină de indignare mi-am spus: „Am să fac eu un film despre Vlad” . Bun bun, dar ce mă fac? Eu nu sunt la Regie Film (eram încă la Facultate) și nici scenaristă nu sunt. Și cine și de ce m-ar asculta pe mine? Așa că mi-a venit altă idee: să scriu o carte. Recunosc că de fapt îmi doresc enorm ca această carte să aibă șansa să fie ecranizată. Adevăratul Vlad merită o șansă egală în fața vampirului.
Din câte știm noi, cărțile groase cer cititorilor ambiție și timp pentru a fi citite, lumea orientându-se din vaste motive spre o lectură mai ușoară, iar pentru a-i convinge că acest roman nu trebuie ratat, te rog să le prezinți câteva argumente pentru care să îl citească.
R.A.I.: Sunt un om foarte sincer și deschis. Mereu spun ceea ce simt și așa voi face și acum și prin asta îmi asum și niște riscuri. Nu știu cum va părea acest roman pentru niște împătimiți ai cititului strict din punctul de vedere al construcției frazelor sau altor lucruri care poate mi-au scăpat între corecturi, dar această carte a fost scrisă, așa cum bine ați punctat, dintr-o datorie morală.
Viața reală a lui Vlad este la fel de fabuloasă ca orice poveste inventată despre el. Toată lumea îl cunoaște ca pe un om răzbunător și crud, dar câtă lume știe motivele din spatele alegerilor pe care le-a făcut? Câtă lume știe că pierderea familiei a stat la baza multor acțiuni întreprinse în primii ani de domnie?
Când lucrurile merg prost în viața de zi cu zi și în societatea în care trăim, lumea îl pomenește și își dorește să se materializeze de undeva ca să schimbe situația. Prin această carte vreau să le dau ocazia să îl cunoască îndeaproape. Da, mi-am imaginat dialogurile, dar ele sunt bazate pe fapte reale. De ce ar trebui să îl citească?
Pentru că timp de sute de ani, i s-au pus în spate niște acuzații nefondate și pentru că „Adevărul eliberează” iar Vlad m-a ales pe mine să îl ajut să fie eliberat de toate invențiile care l-au transformat dintr-un om corect, într-un psihopat obsedat de sânge și cruzimi fără margini. Cred în ideea că dacă lumea va afla adevărul despre el, sufletul lui își va găsi liniștea. Așa că apelez la voi, oameni cu inimi frumoase, să ajutați un suflet să își găsească liniștea. Mi-aș dori ca cei care nu mă cunosc și citesc această carte să mă contacteze, să îmi spună ce părere au. Îmi doresc să îi cunosc cumva pe toți și să mulțumesc personal fiecăruia pentru timpul pe care mi l-au acordat citind.
Distribuie gratuit prietenilor informație interesantă și de interes pentru a-i ajuta și urmărește-ne pe rețelele de socializare ca să rămâi la curent!
