Cinematografia românească – suntem în impas, dar câștigăm premii. Cu toate acestea, e dificil să găsim filme românești pe care să le vizionăm, recomandările fiind mereu binevenite.

Deşi o perioadă a părut moartă, cinematografia românească actuală, deşi nu se poate afirma despre ea că se află într-un moment glorios – comparativ cu alte timpuri, alte producții cinematografice străine – încearcă să se refacă deşi îi lipsesc resursele financiare şi / sau tehnologice necesare obţinerii succesului pe plan internaţional. Cu toate acestea, avem producţii cinematografice excepţionale – bineînţeles, promovate insuficient –, regizori capabili să scoată ceva bun din puţinul avut la dispoziţie şi actori talentaţi care dau tot ce pot în faţa camerelor.

Am pregătit pentru tine o listă de filme românești, recomandate celor care vor să vizioneze și altceva decât producții hollywoodiene.

Iată așadar propunerile noastre în materie de film, având la bază și premiile obținute de acestea, după cum urmează:

Acasă la tata (2015, Andrei Cohn)

Confruntarea cu sinele nu a fost nicicând mai amuzantă. Ajuns la o răscruce de drumuri în viaţă, scriitorul Robert (Alexandru Papadopol) alege să părăsească Bucureştiul ultra-modern pentru a se reîntoarce acasă, în provincie. Aici însă este obligat să îşi revadă tatăl cu care nu se găseşte tocmai în relaţii bune şi să-şi reîntâlnească atât cel mai bun prieten cât şi marea iubire pierdută undeva pe drumul vieţii. Urmează 24 de ore în care Robert îşi scrie propriul roman trăindu-l. Amuzament, dar şi dramatism acompaniază acţiunea pe tot parcursul ei. Filmul în regia lui Andrei Cohn a numărat şapte nominalizări la premiile Gopo câştigând şi un premiu pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal – obţinut de Ioana Flora pentru interpretarea personajului Paulei. Pelicula este una interesantă prin multiplele puncte de vedere exprimate, prin întrebările pe care protagonistul şi le pune, dar şi prin soluţiile pe care acesta le găseşte. Limbajul colocvial exagerat pe alocuri încearcă să sugereze verosimilitate, există şi scene erotice, iar dramatismul situaţiei lui Robert este dublat de comic. Bazat pe un scenariu scris de Mimi Brănescu, Acasă la tata este cu certitudine un film care nu plictiseşte.

Câini (2016, Bogdan Mirică)

Un mix de thriller şi dramă cu accente de western, Câini a fost surpriza anului 2016, cu patru nominalizări din care trei la Cannes şi una la Academia Europeană de Film. Regizorul Bogdan Mirică a reuşit să câştige premiul FIRPRESCI la secţiunea Un certain regard. Şi chiar dacă premiul pentru descoperirea europeană a anului a fost înmânat altui participant, cu siguranţă pentru români, Bogdan Mirică este câştigător. Filmul reuşeşte să creeze şi să menţină suspansul pe toată durata acţiunii plasată într-un sat izolat din regiunea Dobrogei, unde timpul pare să se fi oprit în urmă cu mulţi ani. Sunt evidenţiate culori locale ale ruralului românesc de tip vechi, originar. O moştenire primită la moartea bunicului, îl aduce pe Roman de la oraş, din civilizaţia modernă, în acest loc aproape sălbatic şi ireal. Aici, protagonistul începe să se confrunte cu problemele nerezolvate ale bunicului său şi se vede nevoit să dea piept cu contrabandişti şi oameni pentru care legea funcţională este aceea nescrisă. Un fel de mafie locală dictează regulile, iar Roman nu este dispus să se supună. Accente puternice de film american dau senzaţia că pelicula a fost realizată într-un cu totul alt loc, iar permanentul sentiment de pericol este gustat din plin de iubitorii de thriller.

Aferim (2015, Radu Jude)

Câştigător a treisprezece premii Gopo, dintre care cel mai bun sunet, cel mai bun film, cele mai bune decoruri, cele mai bune costume, cel mai bun scenariu ș.a.m.d., şi a unui premiu Berlin pentru cel mai bun regizor, producţia cinematografică Aferim constituie unul dintre cele mai îndrăzneţe proiecte de film româneşti, încununat în cele din urmă cu succes. Acţiunea se desfăşoară în Ţara Românească de la începutul secolului al XIX-lea, iar documentarea istorică este una evidentă, filmul reuşind să redea culoarea epocii atât prin limbajul presărat din plin cu arhaisme şi regionalisme, cât şi prin vestimentaţie, cod comportamental, valori sociale evidenţiate pe parcursul derulării peliculei. Deşi film istoric, acţiunea este una alertă, iar suspansul nu lipseşte. În prim plan se regăsesc un sclav fugit de pe moşia boierului său şi un zapciu hotărât să-l prindă şi să-l pedepsească nu doar pentru a-i face nobilului pe plac, ci şi pentru bănuiala că soţia sa şi sclavul l-ar fi înşelat. Plecând în urmărirea robului, zapciul îşi ia cu el fiul adolescent. De remarcat la această peliculă este imaginea alb-negru care reuşeşte să creeze acea impresie de timp trecut, de reconstituire după ceva apus. Obţinând Ursul de Argint la Berlin, Radu Jude poate fi aplaudat cu siguranţă pentru titlul de cel mai bun regizor.

Bacalaureat (2016, Cristian Mungiu)

Un film nominalizat la Cannes şi câştigător al premiului de cel mai bun regizor primit de Cristian Mungiu, Bacalaureat reuşeşte să transmită emoţii şi trăiri intense, abordând teme de actualitate în condiţiile unei Românii moderne dar sufocată de probleme nerostite din punct de vedere social. Pelicula provoacă la analiză, generează întrebări şi schimbări de roluri ce merită aplicate în viaţa zilnică pentru a descoperi anumite soluţii. Pe scurt, acţiunea îl prezintă pe tatăl îngrijorat pentru fiica adolescentă în contextul social românesc deplorabil. Sunt atinse subiecte precum corupţia, distanţa creată între generaţii din cauza unei gândiri limitate sau a unei comunicări defectuoase, compromisul văzut ca soluţie disperată şi nu ca opţiune de alegere, birocraţia stufoasă ce transformă România mult prea des într-o ţară a hârtiilor şi mai puţin a valorilor, triunghiul conjugal adesea dureros, situaţiile aparent fără ieşire, imoralitatea, educaţia. De apreciat este limbajul clar, fără injurii specifice, precum şi starea oarecum cenuşie, specifică majorităţii filmelor româneşti. Despre prestaţia actorilor se poate afirma că este una bună, în rolurile principale avându-i pe Maria Drăguş, Vlad Ivanov, Adrian Titieni.

Lumea e a mea (2015, Nicolae C. Tănase)

Lumea e a mea a obținut două premii TIFF acordate în anul 2015, anume Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru debut și lungmetraj, șapte premii Gopo acordate până în anul 2016 pentru cele mai bune decoruri, imagine, costume, muzică originală și debut extraordinar, cea mai bună actriță într-un rol principal (ficțiune film lungmetraj), vorbim aici de Ana Maria Guran, născută în Câmpina. Filmul a avut premiera în România în anul 2015 și este o tentativă îndrăzneață de a aduce filmul românesc spre modernism păstrând totodată elemente caracteristice stilului cu care ne-am obișnuit din industria românească și a personajelor filmelor nemulțumite de sistemul din țara lor natală, precum mâncatul în familie la o masă mică din bucătărie. Limbajul e posibil să lase de dorit, motiv pentru care scenariul filmului nu a câștigat concursul organizat de CNC, chiar dacă Raluca Mănescu a încercat să redea cât mai fidel realitatea. Bugetul filmului nu a fost deloc exagerat, două sute de mii de dolari în comparație cu calitatea producției tehnice și a efectelor vizuale.

Povestea ne prezintă un personaj principal pus în fața mai multor dificultăți adolescentine, provenite dintr-o agresiune fizică, în urma geloziei colegei sale de liceu pentru că umblă cu iubitul ei. Alte probleme ale Larisei sunt provenite din partea familiei sale (mamă aparent neinteresată de familie, tată agresiv și o bunică foarte bolnavă), fapt care o determină mai mult sau mai puțin în mod indirect să ducă o viață haotică în goana după bani și faimă. În film se mai sugerează o personalitate duală a personajului, una în care Larisa are grijă de bunica ei și una în care este rebelă. Prin cea de-a doua personalitate se scoate în evidență relația cu prietenele ei și atitudinea pe care o are în preajma lor, dar și relația dintre ea și presupusul iubit.

Ca încheiere, o cităm pe scenarista și producătoarea Ana Agopian, ale cărei cuvinte, suntem de părere că se potrivesc ca o mănușă cinematografiei românești actuale: Cred că, în mare măsură, în România cinematografia este un hobby. Lista poate continua, negreșit există și alte filme care merită recomandate.

Textul de față este inclus în revista cultural-artistică Vox Authors.

Distribuie gratuit prietenilor informație interesantă și de interes pentru a-i ajuta și urmărește-ne pe rețelele de socializare ca să rămâi la curent!