Importanța religiei în viața omului și latura sa umbrită, scoasă la lumină de cărți și autori precum renumitul Răzvan T. Coloja.
Religia, Biserica și reprezentanții acestora au contribuit de-a lungul vremii, în felurite moduri, mai mult sau mai puțin intenționate, dar din ce în ce mai evidente, la o formă de îndoctrinare… până la refuz, din câte se pare!
Personal, consider că au mizat întocmai pe ceea ce schița fondatorul englez al filozofiei politice moderne, Thomas Hobbes, într-o paralelă între superstiții și religii, anume pe teama vis à vis de forța invizibilă închipuită pe fundamentul născocirilor îmbrățișate de oameni, catalogată drept religie, iar plăsmuirile respinse, având la bază aceeași teamă, fiind categorisite drept superstiții.
În prezent, la nivel global, se simte un soi de repulsie față de religie (cred că se datorează și evenimentelor negative, nedorite, de mare impact) și față de oameni ai bisericii, lucru care poate fi observat în cultură, inclusiv în actele de creație ale artiștilor. Apar din ce în ce mai multe opere care reliefează partea umbrită a religiei. Vocea lui Dan Brown, cu al său Cod al lui DaVinci, încă mai răsună în literatură pe această temă.
Deși nu sunt puține cărțile menite să dărâme crucile, iată că literatura se tot îmbogățește cu astfel de creații. Fenomenul a pătruns și în România, iar un exemplu grăitor este „Recolta Roșie”, de Răzvan T. Coloja (Crux Publishing). Cartea amintește și dezvăluie în același timp, într-o poveste transgresivă de excepție, murdăriile mușamalizate cu aur ale hainei albe ce-o îmbracă Biserica.
Luați ca pe o provocare lecturarea suplimentară a acestui roman pentru a vă convinge sau nu, comparând sau asemănând evenimentele din carte cu cele din cotidian, de adevăruri reprimate prin filtrul religiei despre dubioasa și imensa afacere. Vă recomand această lectură, având pe lângă dumneavoastră și cea mai vândută carte din lume – Biblia.
În rândurile care urmează discutăm cu autorul mai multor romane și povestiri de excepție – Răzvan T. Coloja.
Interviu cu Răzvan T. Coloja
„Nu-mi place să croiesc un text cu scopul de a fi ținut minte.”
De la IT la transgressive. Ce anume te-a atras la acest gen literar despre care ştim că fost unul destul de controversat şi fără o definiţie exactă?
Răzvan T. Coloja: În ficțiunea transgresivă mă fascinează opoziția față de normele impuse ale societății. În special cea față de consumerism întâlnită la Palahniuk și Bret Easton Ellis. În plus, pentru a evidenția discrepanța dintre normele sociale și cei care se opun lor, personajele ce se ajung a fi conturate sunt atipice și mult mai interesante decât media „normalilor” din alte genuri literare.
În Recolta roşie avem parte de o „demolare” a universului bisericesc. Considerând cartea o ficţiune, care este părerea ta personală vis à vis de importanța religiei în viața omului şi regulile impuse de-a lungul timpului de către biserică?
Răzvan T. Coloja: Consider prezența unei divinități ca fiind improbabilă, indiferent de confesiune sau religie. Religia are meritele ei, dar, din păcate, acestea pălesc în comparație cu dezavantajele psihosociale. În ceea ce privește Biserica, o văd ca pe un organism extrem de eficient, axat pe câștig. Orice ipocrizie din partea ei este rapid justificată prin interpretări libertine ale textelor religioase sau prin universalul „misterioase sunt căile”.
Vina nu e a clericului. Vina e a celor care-l urmează.
În Pangeea, toamna zugrăveşti un univers artistic, dar provenit din minţi oarecum bolnave. Cum interpretezi vechea zicală conform căreia orice artist are un dram de nebunie?
Răzvan T. Coloja: Psihologic vorbind, arta de calitate izvorăște aproape mereu din dezacorduri psihice. Ți-aș putea enumera rapid o serie de pictori, scriitori ori muzicieni care sufereau de tulburări sau boli mintale. Van Gogh, Edgar Poe, Kurt Cobain și alții. Există o legătură strânsă între tulburările mintale și artă. Asta nu înseamnă că toți artiștii sunt cu probleme ci doar că cei de succes sunt în mare parte suferinzi. Marilyn Monroe, Courtney Love, Angelina Jolie – tulburare de personalitate borderline; Cameron Diaz (germofobie); Justin Timberlake și Bill Bob Thornton (tulburare obsesiv-compulsivă); Philip K. Dick, Jack Kerouac și Syd Barrett de la Pink Floyd (schizofrenie); Mel Gibson, Ernest Hemingway, Sinéad O’Connor (tulburare bipolară I); Catherine Zeta-Jones (tulburare bipolară II); Pablo Picasso, Sharon Stone, Kayne West (tulburare de personalitate narcisistă). Și lista continuă.
În Aer şi MSbP ne vorbeşti despre o traumă psihică pe care o detaliezi foarte bine prin personajul conturat, dar şi despre o relaţie toxică pe de-o parte, benefică pe de-o altă parte. Pentru noi, Munchausen syndrome by proxy este o boală mentală despre care, să fim sinceri, nu s-au auzit prea multe până la lectura romanului tău. Ai avut ocazia să cunoşti persoane cu astfel de traume sau creionarea personajului este provenită dintr-o documentare amănunţită?
Răzvan T. Coloja: MSbP-ul este extrem de rar. Nu m-am întâlnit cu el până acum, ca psiholog. Dar mi s-a părut fascinant și promitea multe pe plan transgresiv. Așa că l-am transpus în roman alături de alte tulburări precum tulburarea anxioasă, tulburarea de personalitate borderline, tulburarea obsesiv-compulsivă și altele. Dar da – m-am documentat într-o oarecare măsură înainte să scriu „Aer și MSbP”, așa cum fac înaintea fiecărui roman pe care-mi propun să-l scriu. În timp ce scriam „Recolta roșie” eram zi de zi prin biserici. Ortodoxe, romano-catolice, prin sinagogi… Mă așezam în liniștea clădirii mari și mă uitam atent prin jur la elemente pe care le-aș putea folosi în roman. Cum aș descrie oare crucifixul acela mare de pe perete? Ce aș putea extrage din marginea cu patină a meselor? Uneori stăteam cu laptopul în brațe și umpleam amvonul de sunet de „clack-clack-clack” vreme de vreo două ore.
În calitate de cititor, ce gen literar te atrage cel mai mult?
Răzvan T. Coloja: Îmi plac ficțiunea transgresivă, neo-noir-ul, SF-ul (exclusiv Space Opera). Cam tot ceea ce intră în curentul „Generation X”.
În ce librării din țară pot fi găsite cărțile tale? Dar în biblioteci județene sau locale se găsesc? Știm că există o categorie de cititori care, din motive variate, caută cărțile pe rafturile bibliotecilor și, dacă rezonează cu stilul autorului, aceștia devin cititori fideli.
Răzvan T. Coloja: Din câte știu, romanele mele sunt disponibile în librăriile lanțului Alexandria, la Book Story în Cluj și altele din țară. N-aș ști să spun exact care. În ceea ce privește bibliotecile, am donat mai demult câteva exemplare Bibliotecii „Gheorghe Șincai” din Oradea, dar mai mult din spirit de fost student la biblioteconomie decât din spirit civic. Știu că editurile sunt obligate să trimită un număr de 15 exemplare bibliotecilor din țară și parcă unul sau două exemplare din fiecare carte Bibliotecii Naționale. Așa impune legea. Așa că s-ar putea să dea lumea peste cărțile mele și pe-acolo, deși mă îndoiesc că mulți mai calcă pragul bibliotecilor în ziua de azi.
Referitor la acești cititori fideli, știm că i-ai obținut de-a lungul timpului prin scrierile tale. Ne interesează ce feedback ai primit din partea acestora.
Răzvan T. Coloja: O veche prietenă mi-a spus acum câțiva ani că avea vise erotice ori de câte ori citea din Recolta roșie. Am râs. Altcineva m-a sunat și m-a blestemat la telefon pentru că am publicat cartea. Țin și-acum minte momentul – eram (în mod ironic) pe WC cu telefonul la ureche și o voce îmi spunea că am să ard în Iad. Să-i spui unui ateu că va arde în Iad e ca și cum ai înjura un boșiman în portugheză: clipește des, mirat, nu cuplează.
În rest am primit feedback pozitiv direct în cea mai mare parte. Felicitări din Timișoara, București, Constanța și alte orașe mari. Un premiu național în 2015. Cineva de la Book Story din Cluj mi-a spus de un domn care intrase la ei în librărie și întreba oarecum febril de cărțile mele, veste care mi-a picat bine. În plus primesc din când în când mesaje de la oameni care mă întreabă când mai public ceva nou.
La ce noutăți literare să se aștepte cititorii din partea ta?
Răzvan T. Coloja: Am acum în pregătire la Editura „Crux Publishing” o carte nonfiction – o colecție de articole de psihologie. Am zis să încerc ceva diferit. Aparte de asta am șase capitole dintr-un roman transgresiv la care n-am mai lucrat de doi ani. „Incompleții” îi spune. Efectiv n-am mai avut vreme de manuscris de doi ani încoace, dar tot îl termin cândva.
Pentru că se apropie Gaudeamus, am avea plăcerea să știm care este opinia ta despre târgurile de carte din România.
Răzvan T. Coloja: Dacă sunt pe plan local atunci le vizitez. Găsesc cărți la reducere, mă mai întâlnesc cu oameni cunoscuți pe-acolo. Dar nu m-aș deplasa de la Oradea la București pentru asta. În calitate de autor în schimb mă feresc de ele, pentru că asta presupune a participa la propriile mele lansări de carte. Care mă fac anxios. Mă feresc pe cât se poate de ele, spre disperarea Deei de la Crux Publishing.
Ai publicat un ebook în perioada în care acestea erau la mare interes, vreau să te întreb, cum crezi că a evoluat de-a lungul vremii acest format de carte, dacă și cum reflectă valoarea operelor autorilor.
Răzvan T. Coloja: Urmăresc cu atenție site-urile care publică știri despre formatul EPUB și tehnologia eInk. Îmi plac la nebunie eReaderele. Am un B&N Nook, un Kobo Mini și un Kindle, două tablete Android și un iPad 9,3. Citesc PDF-uri, EPUB-uri, comics-uri pe ele. Sunt fascinat de formatul EPUB și evoluția lui.
Legat de evoluția cărților în format electronic, mi se pare că avântul de acum câțiva ani a mai scăzut din amploare dar nu s-a diminuat considerabil. Se vând bine în continuare, dovadă stând faptul că apar modele noi de eReadere săptămânal. E mai comod să cari după tine 10.000 de titluri și să alegi oricând pe care îl citești decât să ai în geantă cinci cărți fizice. Și personal râd ori de câte ori aud clișeul ăla cu ”nimic nu se compară cu mirosul unei cărți din hârtie”.
Mi se par de un snobism feroce oamenii care postează pe Facebook imagini cu citate despre cum și-ar dori ei o bibliotecă voluminoasă ori despre minunăția cărților și lumea feerică din spatele lor ori ce gust are tiparul proaspăt. Faptul că citești e un lucru normal, nu ceva cu care să te lauzi constant. Nu e ceva din care-ți faci titlu de glorie ca să vadă toată lista ta de prieteni că au de-a face cu o persoană cultă. Mai nou au apărut poșete cu buzunar transparent special conceput pentru cărți. Să te poți plimba pe stradă în tocuri înalte și să se vadă clar că ai în poșetă un Bukowski; să știe lumea că trece o femeie cu interese literare precise. E dificil pentru astfel de oameni să-și cumpere un Kindle econom care le-ar putea furniza mii de cărți gratuite în mai puțin de un minut. Știi – când citești în public pe eReader nu vede nimeni ce carte citești, așa că ”what’s the point?”. Iar pentru oamenii de genul acesta e important ca toată lumea să știe că ei citesc. Mai important ca cititul în sine.
Mie unuia mi se pare ilogic să dai câte 30-40 de lei pe o carte de preț mediu când o poți cumpăra cu 12 lei în format electronic și obții exact același text.
Avem în țară scriitori buni și foarte buni, dar cu dificultăți majore în afirmare, iar încercările lor de a ajunge în vitrinele librăriilor (un soi de loc de cinste al autorilor de valoare) eșuează. Despre tinerii cu potențial, care vor să debuteze frumos, ce să mai spun, fără bani nu-i prea bagă nimeni în seamă. De ce crezi că se întâmplă toate astea?
Răzvan T. Coloja: Conform unor statistici IRES, mai puțin de 10% din populația României a citit mai mult de o carte în viață. ÎN VIA-ȚĂ. Din acel 10% numărul celor care citesc autori români e mic. Din ce rămâne, cei care citesc autori români contemporani e de-a dreptul neglijabil. Așa că tinerii cu potențial scriitoricesc se luptă cu morile de vânt.
În plus, sunt de părere că dacă scrii pentru faimă ai pierdut lupta din start. Acum câteva luni m-a contactat o autoare din Oradea care voia să-mi ceară sfaturi într-ale scrisului. I-am spus la telefon că n-aș avea ce sfaturi să-i dau dar a insistat să ne vedem. Am întrebat-o la cafea dacă vrea partea cu miere sau partea „pe șleau” și – desigur – a afirmat că vrea să afle cum stau lucrurile în realitate. Și i-am spus și s-a dezumflat nițel. Voia faimă și recunoaștere și i-am zis că cel mai probabil n-o să o aibă pentru că în România nu prea contează cum scrii ci pe cine cunoști sau cine ești. I-am spus că se publică poezie în prostie și că n-o cumpără nimeni, în schimb se practică felicitările în cerc închis; pe sistemul „tu ai zis că scriu frumos, zic și eu că scrii frumos, că așa se cade”. I-am spus că cel mai discutate în mediul online sunt cărțile dedicate copiilor sau adulților. Cele din nișa YA. Din simplul motiv că tinerii stau mai mult online decât cei de peste 30 de ani și sunt mai dornici de afirmare pe rețele de socializare. Ergo discută despre ceea ce citesc iar ceea ce citesc e literatură ușor mulabilă pe cumulul cunoștințelor lor despre lume și aspirațiilor lor. Iar nișele alea sunt Young Adult și cărțile siropoase. „Fluturi” și „Jurnalul unui Adam”. Tinerii au o viziune mult romanticizată a viitorului, a relației perfecte, a concepției despre lume. Iar cărțile astea le servesc ceva ce se pliază extrem de bine pe acea viziune. Le confirmă cumva că ceea ce își doresc e realizabil. Așa cum toate gospodinele își făceau vânt cu evantaiul citind despre stereotipul bărbatului puternic și romantic din cărțile Sandrei Brown, la fel și tinerii români caută cărți care descriu exact ceea ce-și doresc ei să fie: rebeli, nonconformiști, ieșiți din medie, aventurieri. Vor să le cadă în brațe prototipul relației amoroase, dragostea ideală în care partenerul e aproape fără de cusur.
Dar e OK – se trezesc ei pe la 30 de ani și încep să citească chestii mai serioase.
Sau nu.
I-am mai spus fetei că dacă vrea să scrie să o facă pentru ea, nu pentru glorie. Că bani și carieră nu va face din scris în România. Că se va îneca într-o mare de titluri publicate în regim self-publishing, unul mai prost ca altul. Că editurile primesc zeci și sute de manuscrise pe lună și-s sătule de aceleași povești de dragoste cu el barbar și ea submisivă ori reproduceri Twilight și LOTR; așa că de ce l-ar alege pe al ei? Că va trebui să pupe niște mâini dacă vrea să ajungă sus, ca și compromis. Că un manuscris bun nu garantează succesul atât de bine pe cât o fac – de exemplu – banii investiți în reclamă ori controversele iscate artificial, menite să atragă atenția asupra titlului. Că se practică „o mână o spală pe alta” în industrie și că – pe scurt – îi va fi greu.
A fost oarecum indignată, incredulă, a încercat să-mi contreze vehement argumentele și-a plecat – sunt sigur – cu ideea că vorbesc prostii. Chestia e că nu i-am văzut numele pe vreun site literar de atunci și tare mă îndoiesc că îl voi vedea vreodată, chit că s-ar putea să fie o autoare bună. Nu știu – n-am citit.
Un amic pictor, tânăr și el, îmi vorbea în exact aceeași cafenea despre talent și importanța lui. Și i-am povestit o scenă văzută la TV, când un tip făcuse pact cu Diavolul și-și vânduse sufletul pentru talent la pictură. Iar acum, când Diavolul venise să încaseze partea lui din contract, tipul stătea într-o cameră ponosită, ticsită de pânze și pensule, sărac lipit și uitat de lume. Și se uita în jur și murmura „I should have asked for fame”. Exact așa stă treaba și-n industria cărților.
În încheiere aș vrea să transmiți câteva cuvinte prin intermediul cărora să te țină minte cititorii acestui interviu.
Răzvan T. Coloja: N-aș ști ce să zic. Nu-mi place să croiesc un text cu scopul de a fi ținut minte, că iese sintetic și penibil cu cât te străduiești mai mult. Dar lăsând partea asta undeva în colț, le-aș transmite să citească ceea ce le face plăcere și nu ceea ce le spun alții să citească. Să nu se ferească de cărțile proaste pentru că fără ele n-ar putea cântări cât de bune sunt cele… bune. Și că „prost” e subiectiv și că ceea ce-i place unuia îi va displace altuia așa că nu poți generaliza și afirma despre o carte că e „bună” ci doar că e mai citită sau mai cunoscută.
Să învețe engleza dacă nu o stăpânesc deja deoarece există multe cărți mișto care nu au fost traduse încă în limba română. Iar când merg într-o librărie și vor să afle rapid dacă o carte scrisă de un autor român merită să fie cumpărată sau nu, să se uite cui aparține copyright-ul de după pagina de titlu: editurii sau autorului? Pentru că dacă aparține autorului e semn că acea carte a fost publicată pe banii acestuia și e – cel mai probabil – o risipă de fonduri.
Dacă o editură consideră că scrii bine, te publică pe banii ei. Dacă scrii mediocru, îți oferă totuși șansa să devii faimos pentru vreo 4000 de RON publicându-ți tirajul pe banii tăi. E plină piața de carte de chestii de genul acesta, majoritatea ilizibile și cu povești copiate după titluri cunoscute. Dar hei – sunt banii voștri în joc, nu ai mei.
Distribuie gratuit prietenilor informație interesantă și de interes pentru a-i ajuta și urmărește-ne pe rețelele de socializare ca să rămâi la curent!
