Interviu cu Puiu Moț

Rostul iubirii, vieții și familiei într-o societate cam gri

Interviu cu Puiu Moț

„Fiecare dintre noi apărem pe lume cu un certificat de deces în buzunar”

Puiu Moț, născut pe data de 9 februarie 1962, în județul Mehedinți, a debutat literar, în anul 2022, cu romanul „Cioburi de Rai”, carte care constituie un prilej minunat de a-l intervieva pe scriitor, aflând, printre altele, perspective despre viață, despre societate și, dacă domnia sa voiește, cum este Austria văzută prin ochii săi.

Roberto Kuzmanovic: Astfel, pentru a vă acomoda cu întrebările, dar și pentru a lăsa ce este mai important spre final, încep prin a le spune cititorilor că autorul Puiu Moț, în prezent, locuiește în Austria. Prin acest fapt găsesc oportun să ne povestiți cum este viața acolo deoarece, nu-i așa?, deși o parte din români obișnuiește să facă diverse excursii prin Alpii austrieci, iar o alta este doar în treacăt spre alte țări mai vestice, celorlalți oameni le-ar prinde bine o scurtă prezentare a stilului de viață de acolo care nu se poate percepe prea realist din prezentările agențiilor de turism, ori din fotografiile de pe internet.

Puiu Moț: Austria este o țară cu un înalt nivel de trai. Sistemul social implementat este unul fiabil de care beneficiază toți cetățenii, indiferent de etnie sau convingere religioasă. Se pune mare preț pe corectitudine.

R.K.: Din prezent propun o călătorie în sens invers, spre copilărie, astfel că aș vrea să știu cum se vede azi țara noastră din Austria, în paralel cu România copilăriei dumneavoastră prin Caraș-Severin, Mehedinți sau chiar și Oradea, unde ați făcut stagiul militar.

P.M.: Din păcate, românii nu se bucură de prea mare simpatie în rândul austriecilor. Asta se datorează în mare parte unor conaționali de-ai noștri care realmente sunt certați cu legea. Nu trebuie omisă corupția de la vârful clasei politice, reproșată țării noastre. Eu sunt un naiv… și cred în continuare că nu există pădure fără uscaturi, dar parcă prea s-a uscat pădurea!

R.K.: Următorul subiect pe care vreau să-l abordăm mă duce cu gândul la ceva care sună mai mult decât poetic și anume titlul romanului lui Petrescu – „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. O să aflați curând și de ce. Până atunci, aș vrea să ne vorbiți despre iubire, despre dragoste… despre ce sunt ele în opinia dumneavoastră. Și, pe un ton ușor ironic, la ce avem nevoie dom’le, de ele? Asta în condițiile în care, vieți la rând, s-au străduit cărturari, filosofi, poeți și nu numai să le definească, să le găsească rostul, dar parcă tot nu știm cum să procedăm cu astfel de daruri sau, din contră, damnări.

P.M.: Iubirea, cred eu, este darul suprem pe care divinitatea l-a așezat cu grijă în ADN-ul nostru. Fără dragoste și iubire, am fi cu sufletul gol, născuți doar pentru a muri. Fiecare om, în intimitatea lui, se bucură de iubire. Fiecare dintre noi ar trebui să aibă parte de iubirea și dragostea pe care și le dorește. Sau pe care le merită? Personal, nu pricep conceptul de „iubire interzisă”, iubirea e una singură.

R.K.: Nu întâmplător am amintit de stagiul militar, făcând, așadar, o legătură cu vremurile pe care le trăim în prezent, pe fondul unor operațiuni militare speciale ale Rusiei care influențează Europa, dând naștere unor îngrijorări semnificative, dar și al unor evenimente recente, precum pandemia prin care am trecut recent, aspecte care amintesc zilnic lumii că viața e „grea”, că e o provocare adesea nedorită dar care forțează omul să o accepte.

Având o oarecare experiență militară, comparativ cu tinerii pentru care n-a mai fost obligatorie o astfel de pregătire, respectiv având o anumită vârstă, implicit o experiență de viață pe care le reliefați prin intermediul cărții și nu numai, arătând că mai există și bucurii de care să ne agățăm, vă invit să spuneți cititorilor perspectiva unei vieți minunate, chiar și când riscăm ca războaiele să ne bată la ușă.

P.M.: Din punctul meu de vedere, numai familia îți poate asigura confortul unui trai decent. Înconjurat de familie, pentru nimeni nu există greutăți de netrecut, acolo ar trebui fiecare dintre noi să găsească armonia și esența existenței noastre.

R.K.: „Cioburi de Rai” este romanul unui debut pe care-l considerați oarecum târziu. Totuși niciodată nu e prea târziu pentru lucruri frumoase și valoroase din punct de vedere cultural și artistic, deci credem că e mai mult decât bine primit. Însă, implicit, apar și următoarele întrebări: Cum și când v-a venit ideea de a vă apuca de scris? De ce un roman? De ce „Cioburi de Rai”?

P.M.: Am cochetat mai demult cu a scrie o carte, dar acum mi-am zis că este probabil ultima mea șansă de a face acest pas. Într-un fel, a fost un pariu cu mine însumi.

R.K.: Prezentați-le cititorilor cartea, însoțind desigur și câteva argumente pentru care aceștia să-și dorească să o citească! Citește și recenzia cărții Cioburi de rai – Puiu Moț.

P.M.: Plecând de la premisa că fiecare dintre noi apărem pe lume cu un certificat de deces în buzunar, nu trebuie omis faptul că viața, bună sau rea, doar o singură dată o trăim. Este important ca la finalul ei să vedem neputința celor din jurul nostru, cum aceștia încearcă să-și ascundă lacrimile. Este momentul plin de sinceritate al vieții fiecăruia.

R.K.: Din punctul dumneavoastră de vedere cum se prezintă în zilele noastre mediul cultural-social în România?

P.M.: Vorbim despre un nivel scăzut, biblioteci aproape inexistente, lumea s-a refugiat în mediul online, unde majoritatea se chinuie parcă, să tortureze limba română. Învățământul funcționează după parametri pe care nu avem puterea de al înțelege.

R.K.: Pe plan literar, care vă este viziunea și ce urmează să pregătiți pentru cititori, prieteni sau cei dragi?

P.M.: Mereu am avut o slăbiciune privind omul modest, care nu își uită locul de unde a plecat, omul cu suflet cum se spune în popor. Am avut norocul să întâlnesc în lume asemenea oameni. Chiar dacă unii dintre ei s-au pierdut pe drumul vieții, încă îi port în inima mea și pentru fiecare dintre ei port și o lacrimă plină de dor. Poate, într-o zi, îi voi întâlni din nou. Pentru genul acesta de oameni am un profund respect, pentru ei îmi place să scriu. În curând va apărea o nouă poveste de viață pe care sper ca pasionații de lectură să o aprecieze la superlativ pozitiv.

R.K.: E lesne de înțeles că ați apărut în mediul online brusc, impunător, pe o poziție admirabilă, cu o poveste pregătită să fie spusă și, chiar dacă această întrebare poate că ar trebui să se afle pe la începutul interviului, așa cum precizam în incipit, ce este important lăsăm mai la urmă! Care este povestea scriitorului Puiu Moț, cine este el și cu ce se ocupă? Pentru cei care doresc să vă cunoască mai bine, răspunsul dumneavoastră este unul prețios.

P.M.: Un om simplu, care tânjește după cuibul de rândunică pe care, atunci când a venit pe lume, l-a găsit sub streașina casei vechi, o casă pierdută în negura vremii. Am două fiice minunate, două flori rare. Din păcate, după 30 ani de căsnicie, am divorțat.

R.K.: Transmiteți un mesaj de încheiere celor care au citit acest interviu și / sau care urmează să vă citească literatura!

P.M.: Fiecare dintre noi are propria lui poveste de viață, de aceea fiecărui cititor îi doresc să aibă parte doar de lacrimi „pricinuite” de fericire!

Stimați cititori, vă mulțumim că ați urmărit acest interviu cu Puiu Moț!

Distribuie gratuit prietenilor informație interesantă și de interes pentru a-i ajuta și urmărește-ne pe rețelele de socializare ca să rămâi la curent!

Servicii de publicitate - Reclama ta aici
Shopping Cart
Scroll to Top