Adormisem într-un tren de noapte și m-am trezit într-un avion de sezon. Plecasem dintr-un București târziu al zilelor noastre, după o bere băută-n grabă – alături de confratele Răzvan Nicula și de co-editorul revistei noastre (Mara Caloian), unde am pălăvrăgit despre cărțile sale, apariția volumului „Cu tine capăt glas”, despre revistă, despre edituri ș.a., spre un Cluj căruia i-am spus, nu demult, un grabnic rămas bun.
În aeroportul din Cluj mă scărpinam ca un cimpanzeu râios la cap, ținând neglijent biletul de călătorie spre Alicante. Ce-o fi fost în mintea mea nu puteam să-mi imaginez. Turist? Nu. Călător? Mai cu seamă hoinar prin viață!

Și toate deplasările acestea făcute cu toptanul mi-au dat nițel răgaz de gândire – detașat de preocupările cotidiene – astfel că scheletul, structura numărului III al revistei cultural-artistice Vox Authors a fost clădită din sud-estul Spaniei, la un pas de a da nas în nas cu Marea Mediterană.
Drumețiile au fost făcute cu scopul de a-i asigura revistei, printre altele, fonduri de investiție pentru dezvoltare, asigurarea unui tiraj (mic, deocamdată, iar restul pe bază de comandă) și popularizarea ei în diasporă.

Despre cultură – Vox Authors

Frunzărind (dar nu iarbă la câini) textul de față e o dovadă că am reușit. Am pus la punct și am implementat pentru artiștii români și niște servicii de publicitate premium, diversificate, cu apariții în librărie, recenzii, articole, interviuri, social media, tot tacâmul.
Am profitat de ocazia binevenită a târgului de carte și am dus revista la Bookfest, unde am răsfățat lumea cu semne de carte. În fond nu suntem pe cai mari, ci călărim inorogii, cum îmi place să îndrug. Creșteam cu fiecare număr, așa cum am promis.

În tot timpul acestei infinite (că altfel nu știu cu i se cuvine să-i spun) călătorii am avut ocazia de a cunoaște fel și chip de (ne)oameni, care mai de care, din diferite categorii sociale și diverse locații.

O experiență remarcabilă, cu bune și… negreșit, cu rele. Interesanți au fost românii de peste hotare, dar și cei din țară, cunoscându-i pe mulți, mi-am permis să-mi fac asocieri, deducții, dar și ușoare comparații, care se prezentau într-o imagine de “eu citesc, chiar dacă fac parte din clasa muncitoare”.

Mă bucur că ai timp și de așa ceva, dragă diasporă, dar ceva îmi scârție la urechi și parcă tare-mi surâde ideea de a vrea să văd cu ochii mei. Și am văzut. Însă rezultatele au fost ușor (?) dezamăgitoare!? Da.
Pentru că există, într-adevăr, un numeros public care, deși e pe afară și lucrează din greu ca să producă pentru viitor, majoritatea sunt cu mentalitățile programate de câțiva zeci de ani să muncească, să muncească și… să muncească.

Destinderea, relaxarea, modul lor de a se informa despre restul lumii are să constate în cumpărături, grăbite plimbări, rezolvare probleme, în scurte conversații cu vecinii și… timp de odihnă mai au? Da! Câteva ore.
Dar, atenție, ceea ce încerc a puncta aici nu este o opinie formată doar din ceea ce am investigat într-o țară, ci din mai multe, dar și din discuții cu persoane avizate.

Și desigur, adevărul e că indiferent ce ai munci în afară, majoritatea, la cea considerabilă fac referire, pornește din țară cu gândul că în străinătate vor putea duce un trai suficient de bun încât să întrețină chiar și o familie din România; pesemne nu s-au raportat la prețurile, costurile și nevoile de întreținere din afară, decât după ce au descoperit pe pielea lor ce și cum.
Aceștia urmează să aibă un trai altfel, e adevărat, pe care să și-l permită, însă mai există timpul care jurizează soarta lor. El decide dacă se vor mai citi încă două, trei pagini dintr-o carte care poate fi citită-ntr-o zi sau dacă trebuie să fugă rapid la supermarket să-și ia provizii pentru a următoarea zi.

Deși m-am rezumat, oarecum, doar la cărți ca procurare a informației, aceștia sunt, mai cu seamă, mult mai predispuși în a consuma informație cu ajutorul unor instrumente, dar și a unei tehnologii avansate mult mai avantajoase din punctul lor de vedere, însă și al rapidității, iar TV-ul și Facebook încă mai sunt și continuă să fie o anumită perioadă (cât? – tehnologia știe) un punct de interes esențial, însă nu și cel mai bun.

Un soi de concluzie ar fi că încercarea noastră, a tuturor, din aceeași breaslă, de a promova cultura peste oceane este posibilă, dar e nevoie să așteptăm ca oamenii să vină de la muncă, să își facă proviziile și dacă mai e timp și de-o carte… obiectivul nostru este atins.
Sperăm ca aceia care-și permit luxul de a da voce culturii din interiorul diasporei să nu-și piardă speranța!

Acest material a fost publicat de către Roberto Kuzmanovic în revista culturală Vox Authors.

Distribuie gratuit prietenilor informație interesantă și de interes pentru a-i ajuta și urmărește-ne pe rețelele de socializare ca să rămâi la curent!