N-am bani, dar vreau în mediul de afaceri, măcar să mă inițiez sau să acționez cu riscuri minime, ori să învăț cum să am precauția „în buzunar“!
Acest text se adresează mai mult persoanelor care ar dori să se inițieze în universul afacerilor, evidențiind faptul că a vinde ocazional diverse, ori a presta anumite servicii, în calitate de liber profesionist, fără a avea la bază o entitate juridică și fără a acționa în consecință, n-ar însemna, în opinia mea, un demers sănătos pe termen lung, întocmai pentru creșterea experienței în mediul de afaceri.
De asemenea, mai menționez faptul că tot ce abordez în continuare, reprezintă o opinie a unui om care se învârte în mediul de afaceri, dar nu susțin că aș fi un specialist în domeniu, dorindu-mi mai degrabă să încurajez pe oricine care simte că are potențial să încerce, dar într-un mediu relativ precaut.
De ce fac asta? Am întâlnit diverși oameni, unii fiindu-mi și prieteni din copilărie care-mi spuneau că sunt și ei antreprenori, ulterior aveam să aflu că, fie munceau la negru în construcții, fie puneau unghii în apartament, dar deși nu sunt în măsură să judec, consider că această abordare este greșită.
Așadar, cum să-ncepi să faci treabă peste noapte:
Dacă se gândea cineva la… 👉👈 e greșită postarea pentru cei ce vor să lucreze ilegal! 🤣 Intrăm direct în „pâine”.
Exemplu de afacere
1. Presupunem că avem o companie (entitate juridică) recent lansată, deci înregistrată legal, așadar considerăm oportun un obiectiv de informare al publicului țintă, astfel încât potențialilor clienți să li se aducă în atenție imaginea firmei, respectiv serviciile oferite. Această etapă costă, puțin, dar costă și te învață să produci mai mult decât cheltui.
Nu am prea mulți bani… cum intru în mediul de afaceri?
2. Fiind o firmă mică, în mod practic, după primele cheltuieli, ai aloca bugetul rămas disponibil, ulterior ai identifica categoriile de cheltuieli optime pentru maximizarea eficienței obiectivelor, de exemplu publicitate. Probabil te întrebi „de unde bani de cheltuială, dacă abia vreau să înființez firma și nici n-am vândut?”. Răspunsul e simplu: capital, bani din buzunarul tău. Ulterior vine profitul! Fără niscaiva potențial și învățăminte despre economie… aș zice că e dificil, dar nu imposibil! Cu banii poți rezolva orice, de exemplu să faci cursuri de antreprenoriat. Dacă nu ai bani… sper că o să te ajute acest text! Mai strânge niște bani…
Totuși, dacă prima etapă ai reușit să o depășești, iată un exemplu de strategie care te ajută să investești în viitorul profit:
-cheltuieli de deplasare către reprezentanțele potențialilor clienți, în vederea prezentării serviciilor în mod direct (verbal) ~ 1000 Eur la nivel regional
-cheltuieli pentru print, în vederea realizării unor materiale de informare (broșuri de prezentare, cărți de vizită, afiș etc.) care pot fi folosite atât în etapa de prezentare față în față, cât și plasate în puncte cheie, precum panouri publicitare aflate în prejma companiilor bancare și alte firme. ~ 1000 Eur pentru a diversifica materialele tipărite
-cheltuieli pentru publicitate sponsorizată. ~ 1000 Eur pentru o singură platformă / lună
Mai concret?
3. În mediul offline ai putea opta pentru canale directe (verbal, publicitate în revistă de profil – ceva mai accesibilă ca preț), dar și publicitate stradală, iar în mediul online, ar fi mai relevantă audiența din LinkedIn, deoarece aici sunt oameni interesați de afaceri și dezvoltare profesională (pe ideea că îți cauți parteneri / colaboratori).
Serios? Nu prea am bani și tu mă trimiți pe teren? DA! Pe termen mediu și lung… contează! De ce aș face asta, când actele-mi stau pe birou la citit și semnat?
4. Fiecare categorie de clienți ar avea câte un mesaj personalizat, în pofida unui mesaj general și impersonal. Susțin ca fiecare antreprenor să fie cu plățile taxelor la zi, dar cel mai mult susțin o chestiune reală: „dacă nu faci bani… din ce plătești?” Iar banii îi faci doar dacă vei reuși să convingi pe oameni că oferi valoare. Să crezi că este aiurea să pui pliante în cutia poștală femeilor care ar vrea să-și aranjeze părul este o gândire îngustă! Pentru că banii se pot face și prin dezvoltarea unei relații de afaceri cu anumiți furnizori care-ți pot oferi un anumit discount, așadar câștigi mai mult prin reducerea cheltuielilor, ci nu prin creșterea numărului de clienți, ori a prețului. Iar într-un oraș mic, ori sat sau comună, crede-mă, la un moment dat, oricât de bine îți faci treaba, apar limite sau provocări de acest tip. În orașe mari sau pe internet e la fel, concurența își va face apariția!
Cum fac bani, până la urmă?
5. Dezvolți relații de afaceri cu oameni cheie pentru dezvoltarea afacerii tale. Chiar și cu antreprenori care par la alt nivel! Sau le trimiți un mesaj / scrisoare de intenție / reclamă, de exemplu: Știu că aveți o echipă profesionistă! Compania noastră o va impulsiona să fie proactivă și mai empatică prin intermediul „serviciilor / produselor noastre”! Ne-am lansat exact pentru asta!
Începe prin a-i anunța cine ești și ce poți să le oferi, în mod avantajos! Nu ai bani de gălăgie „plătită”, precum celebrul strigăt, „hai la oale”? Înseamnă că antreprenoriatul nu pare a fi de tine! Dar dacă totuși îi abordezi în plan personal, șansele să deveniți colaboratori / prieteni de cursă lungă sunt mult mai mari, deoarece interacțiunea umană are cel mai mare impact!
Totuși, cum fac treabă peste noapte?
6. Prin culegerea feedback-ului din toate formele de comunicare, înainte, pe toată perioada campaniei și după finalizarea acesteia. Se va mai urmări și impactul generat, respectiv numărul de solicitări din partea potențialilor clienți. Treaba asta făcută peste noapte înseamnă, de fapt, o serie de acțiuni planificate din timp și, dacă le-ai planificat bine, îți poți aloca o zi în care să fugi de colo-colo, iar a doua zi se întâmplă minunea. Dar ia în calcul și faptul că durează. În mediul de afaceri mai exista o vorbă: „afacerea mea e ca un copil și mă bucur zilnic că o văd cum crește!”
Concluzie!
Începe azi, nu cu regrese de ieri, nici cu planuri pentru mâine! Cine ești, ce vinzi, de ce aș cumpăra de la tine? Apoi începe să vorbești despre asta! Fie pe internet, fie prin offline! Eu îți pot face landing page-uri care să vorbească și să vândă în locul tău! Dar banii nu se fac peste noapte, însă tu măcar ai un plan citind postarea asta până la capăt!
Poate merit un like pentru că dezvălui strategii de performanță din agenții care fac același lucru, dar pe zeci de mii de euro!
Distribuie gratuit prietenilor informație interesantă și de interes pentru a-i ajuta și urmărește-ne pe rețelele de socializare ca să rămâi la curent!