MMXXI îmi pare că reprezintă în continuare o vreme echivocă, aducând cu sine niscaiva etape și evenimente greu digerabile, prevestite fiind neîndoielnic patru sezoane, ori anotimpuri nu tocmai în ton cu muzicalitatea lui Vivaldi. Nu dibui în ce corectă măsură se mai face simțită-n cotidian speranța și aș îndrăzni să spun că anul acesta este încă anul dorului, încercându-ne fiecare por delicat prin care tot ce ne dorim este să ne fie îngăduit să respirăm.

Uitându-ne curioși în jur, parcă interiorizați tacit, strecurându-ne ceva mai isteț prin atâta pălăvrăgeală, tindem, tânjim să căpătăm glas prin vocile altora, care să fredoneze la unison cu ceea ce simțim, obosiți însă și să le sprijinim care cum ne este cu putință, probabil din speranță – spunându-se despre dânsa că se stinge ultima, deși adesea mărturisim că așa ceva n-ar mai exista – ori pesemne din nevoia de a avea finalmente liniște, lăsându-i cuminți pe cei ce știu să vorbească – să o facă, să ne încânte cu ceea ce au ei de spus!

Însă e fantastic de multă gălăgie incontrolabilă, orașele sunt un zgomot prea generos, presa aidoma, internetul – ferească-L Dumnezeu! Unde să ne mai ducem dorul? Când până și acasă bombardamentul de purici albi și negri, cu toptanul, vine pe nepusă masă, sigur, poate-n pofida aceleiași speranțe, așteptând vești bune, am deschide ușa până și lupului.

Îmi pare dificil să mai fie găsiți contemporani din care să mai sustragem oarece învățăminte, oarecare experiențe, ori pur și simplu interlocutori cu care să mai împărtășim ce avem pe suflet, preferabil unii capabili să asculte, nu doar să audă.

Iar din zgomotul acesta infernal, auzim mărturisiri ale numeroaselor persoane, chiar și publice, luându-și în serios opțiunea de a se muta temporar la țară, la sat, la pădure, susținând că acolo-și vor triumfa liniștea la care au aderat.

Dar când liniștea devine apăsătoare ori când durerea are nevoie, ca de-un pansament pe suflet, să resimtă dorul într-un mod nealterat, într-un mod așa cum au învățat în tinerețe, într-un soi de dor folcloric… uneori muzica poate fi un refugiu și, oh, ce refugiu lăudabil!
Îndeosebi când sunt voci pe care merită, fără dar și poate, să le asculți! Îndeosebi când sunt cuvinte care anulează cotidianul și alină sufletul precum un balsam rar.

O astfel de voce este Gabriela Feceoru care își materializează gândurile, emoțiile, mesajele, ideile prin poezie. Tânăra poetă a reușit până în prezent să își constituie un CV literar destul de impresionant, având deja câteva cărți publicate și apariții în diverse antologii, nelipsindu-i câteva nominalizări, cronici sau chiar apariții la festivaluri internaționale de poezie.

Roberto Kuzmanovic: Însă o prezentare mai specifică despre realizările sale se cuvine să o invităm pe însăși autoare să o facă, dar nu înainte de a afla cine este. Cine este Gabriela Feceoru?

Gabriela Feceoru: O sumă de scene: scena în care e mamă; scena în care e scriitoare; scena în care ea e iubită. Scena în care învață limba cehă. Scena în care învață limba franceză.

Scena în care se mută. Scena în care ea încearcă să facă școala auto și renunță că dă de un instructor cu care nu rezonează sau că nu e timpul și locul în care să se simtă confortabil. Scena în care primește saci plini în cap pentru poezia pe care o scrie. Scena în care bărbatul ei îi spune: hai să ne vedem în Budapesta, Gabriela scrie poemul Forever dar, în mod paradoxal, la 30 de ore distanță, se postează pe Facebook într-o relație cu o altă tipă. Și vedem deci că nu e pentru totdeauna și astfel îi răspund și poetei Ana Blandiana la întrebarea: Ar putea poezia salva lumea? 

Nu e o victimă, nu e o învinsă, e pur și simplu o viață de film. Are cel mai impresionant regizor posibil. Există cineva, el e Dumnezeul tehnic din spatele blogului gabrielascrie.ro, mi-a oferit vreo trei alternative de titlu pentru blog, pentru că eram foarte confuză, și am ales din cele trei propuse de el, și bine am făcut.

Roberto Kuzmanovic: Vorbește-ne și despre realizările tale.

Gabriela Feceoru: După ce constați că toate proiectele mele au fost botezate de altcineva, îți vine parcă să întrebi, totuși realizările mele care sunt? Firește. Zian, cel zămislit de mine, numit de mine, blister, vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv, #Rezist!Poezia; Poezie călătoare II; Singuraticele, gabrielascrie.ro și multe altele care ies la iveală la o scurtă tastare a numelui meu pe Google. Aș putea vorbi despre eșecuri, acelea sunt mai numeroase și neindexate de Google.

Roberto Kuzmanovic: Titlul “vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv” se dovedește a fi unul care nu poate trece neobservat pe rafturile librăriilor, iar din experiența mea de editor de carte pot să apreciez asta, însă apar automat niște întrebări oarecum simple, dar legitime: cine sau ce te-a inspirat în alegerea acestui titlu și ce semnifică el pentru tine?

Gabriela Feceoru: Poeta feministă, Medeea Iancu, a citit manuscrisul și, după mai multe titluri la care mă gândeam eu, m-am decis să mă opresc asupra acestuia „vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv”, pe care mi l-a sugerat ea. Versul-titlu a venit dintr-o constatare a mea că aveam obsesia asta că vei iubită numai dacă ești drăguță, vorbești tot timpul constructiv, pozitiv, indiferent ce te supără, ce te doare, indiferent dacă simți să spui altceva. Acesta era modul meu de a mă exprima.

Autoanalizându-mă, am scris versurile poemului contextul (pp.7-9), poemul care deschide cartea. Între versuri există pasajul acesta: „reacțiile trec granița/ vorbesc din nou/ pozitiv/ și din nou/ pozitiv”. De fapt, nu aș recomanda nimănui să fie fake, ci dimpotrivă, în relații ar trebui să vă permiteți să fiți reali și sinceri, indiferent cât de dureroase sunt unele adevăruri. Pentru că nimeni nu are nevoie de o dragoste înțesată de condiții, nu? Căutăm o dragoste mai înaltă, care înțelege, care tolerează, o dragoste pură, necondiționată și fără final.

Roberto Kuzmanovic: “blister” este un alt titlu de carte, marca Gabriela Feceoru, asupra căruia aș vrea să ne aplecăm puțin și să ne spui povestea din spatele lui, să ne prezinți experiența avută în momentul scrierii cărții și cum a ajuns ea să fie publicată.

Gabriela Feceoru: Îmi dau seama că e ceva patologic în a crede că alți oameni sunt mai luminați ca mine vizavi de proiectele mele lirice. Și chiar sunt. Am fost de la bun început înconjurată de oameni extrem de muncitori și talentați și îi mulțumesc cerului pentru asta. Poetul Mihók Tamás a numit manuscrisul debutului meu în poezie, „blister” e de la el, așa că el ar trebui întrebat de ce la asta s-a gândit, poate pentru spiritul terapeutic al poemelor, sunt ca niște pastile. El fusese ghidul acestui manuscris, al acestor poeme, alături de profesorul și criticul literar Al. Cistelecan și de Medeea Iancu.

Roberto Kuzmanovic: Ai scris pentru diferite publicații, precum Monden și continui să o faci pe blog-ul personal. Cu alte cuvinte, îți faci vocea auzită prin multiple canale. De unde pasiunea de a scrie și încotro se îndreaptă ea?

Gabriela Feceoru: Dacă ar fi o simplă pasiune, ar fi ca la epilat. Aș sta 2 ore și aș ieși de acolo cu satisfacția că mi-am făcut damblaua necesară. Dar citesc și scriu 22 de ore din 24 atunci când nu sunt bolnavă sau când nu mă distrag responsabilitățile domestice. Adevărul este că mie îmi place viața asta, îmi place de nu se poate. E ca un drog. Unii iau substanțe interzise, eu am norocul unei adicții considerată nepericuloasă și, prin urmare, legală, simpatizată. Drogul meu e la-ndemână, e online, e fizic, în librării.

Dar atât pentru Monden, cât și din august de când lucrez la blogul gabrielascrie.ro, editurile mi-au trimis noutățile editoriale, sau chiar autorii cărților și cumpăr masiv cărți. 40 cel mai recent, dintre care 24 cu banii adunați prin buymeacoffee.com, printr-o campanie care urmărește dotarea bibliotecii gabrielascrie.ro cu cărți. Pentru a putea să vorbim pe blog despre cele mai noi titluri, am ales să investesc în colecția Raftul Denisei, coordonată de Denisa Comănescu la editura Humanitas. E o idee ambițioasă, pentru că această colecție conține sute de titluri și există un ritm de lucru extraordinar. La momentul de față, probabil dețin vreo 50 de titluri. E un drog, așadar, cu care toată lumea mă alimentează, pentru că toată lumea apreciază adicția mea, sunt privilegiată și recunoscătoare!

Roberto Kuzmanovic: Cum spuneam, cu alte cuvinte, consider că scriitura ta poate fi un refugiu față de societatea zgomotoasă, garantat prin prisma faptului că nu doar cochetezi cu acest domeniu, ci ești parte din el, dibuind că îi cunoști și deontologia, lacunele, dar și feedback-ul nemaipomenit venit adesea din partea cititorilor. Tu cum faci față zgomotului de fond și ce părere ai despre asta?

Gabriela Feceoru: Țin foarte mult la liniștea mea. Puținii oameni cu care discut știu asta, îmi permit să nu răspund la telefon dacă am de scris un proiect în ziua aia sau în următoarele și vreau să mă țin focusată. Nu îmi permit să mă las distrasă în munca mea, pentru că trebuie spus, indiferent dacă e plătită sau nu, eu întotdeauna voi oferi texte lucrate, documentate și niciodată nu voi gândi superficial pentru că de numele meu nu vreau să se lege decât cele mai merituoase proiecte.

Antologia coordonată de Anca Zaharia Singuraticele. 9 Perspective feminine este cel mai recent proiect neplătit pentru care am lucrat la un eseu autobiografic. Dar am muncit cu elan, alături de celelalte 8 autoare: Anca Zaharia, Ana Mănescu, Ana-Maria Gheorghe, Iulia Șchiopu, Ilinca Damian, Anda Docea, Cristina Ștefan, Camelia Cavadia, Ana Maria Popa ( https://www.libris.ro/singuraticele-9-perspective-feminine-NEV978-606-9018-94-1–p27008982.html ), pentru că am fost fericită când am convenit că vom dona toate drepturile de autor Asociației ANAIS, asociație care activează în vederea sprijinirii categoriilor sociale vulnerabile și care are ca obiectiv principal protecția femeilor și copiilor. Puteți găsi cartea în librării și trebuie spus că, de fiecare dată când cumpărați un exemplar, ajutați o femeie, o parte din banii din vânzări se duc către Asociația ANAIS.

Atunci când sunt plătită pentru texte, presiunea e mai mare, dacă e vorba de ceva mai mare, să zicem, un scenariu. Dacă trebuie să scriu un scenariu, îmi anunț familia că asta urmează să fac, ei înțeleg, iar eu sunt ajutată să îmi duc munca la bun sfârșit prin simplul fapt că preiau ei toate celelalte responsabilități ale mele și pot să creez fără întreruperi. Pe de altă parte, am zile în care doar socializez, simt nevoia să aud zgomot, voci. Prețuiesc feedback-ul cititorilor, atât în dreptul cărților, cât și în dreptul conținutului blogului meu.

Roberto Kuzmanovic: În momentul apariției cărților la lumina zilei ce ai simțit? Și cum au reacționat cei din jurul tău?

Gabriela Feceoru: Când mi-au fost publicate cărțile, am simțit ceea ce am simțit la nașterea copilului, un mix de durere și bucurie. Ceva ce am așteptat luni, poate chiar 9 și în sfârșit cunosc creația mea într-o anume formă, semănându-mi, palpabilă, însuflețită, imperfectă.

Roberto Kuzmanovic: Cât de importantă este legătura dintre scriitor și instituții, ținând seama că ai câteva nominalizări?

Instituțiile există ca să observe scriitorii și scriitorii inevitabil observă instituțiile și conlucrează cu ele.

Gabriela Feceoru: Instituțiile există ca să observe scriitorii și scriitorii inevitabil observă instituțiile și conlucrează cu ele. Bineînțeles că țin seama de instituțiile culturale, dar nu a fost nimic regizat. Nu am fost organizată. Nu m-am gândit când am scris cărțile la toate aceste posibilități. Nominalizările au venit natural, nechemate, într-o energie curată, lipsită de întinare, de aceea le apreciez la reala lor valoare. Nominalizările au venit ca o normalitate, nu ca o surpriză, munca dă roade mai mereu.

Roberto Kuzmanovic: Care sunt stările prin care treci când scrii?

Gabriela Feceoru: Începe ca o tulburare, continuă cu un soi de nevroză și un val cald care seamănă cu cel pe care îl simți atunci când ești anesteziat. Când scriu simt că trăiesc cu adevărat, lumea mea conține și elemente care adesea nu coincid cu realitatea și foarte multe proiecții care au pretenția de predicții sau chemări. Jonglez în două lumi. Adesea îmi place să rămân în cea în care îmi construiesc textele, poveștile, personajele. Acolo e un atelier, am mereu de lucru.

Roberto Kuzmanovic: Se vând cărțile pe cât ți-ai dori?

Gabriela Feceoru: Se vând cât să poți cumpăra o rochie de mireasă făcută din trandafiri, așa estimez, îmi doresc să ajungă poezia mea la cât mai multe femei, la cât mai mulți bărbați, la tineri și la toți cei care, ca mine, merg pe drumul explorării propriului sine.

Roberto Kuzmanovic: Pregătești cititorilor tăi vreo nouă surpriză literară?

Gabriela Feceoru: Vax, o carte care stă să apară la Editura Charmides, grație poetului Dan Coman. Pictura de pe copertă îi aparține pictorului Flaviu Moldovan, o pictură extrem de expresivă pentru conținutul cărții. Cred că Flaviu mi-a trimis o fotografie a picturii în 2020. Am ales să plasez manuscrisul tot la Editura Charmides, pentru că știu că aici îmi permit să închipui nu doar o simplă carte, ci un obiect de artă – echipa de la Editura Charmides va realiza din nou un obiect de artă sub semnătura mea, ei fac visul meu posibil. Conținutul cărții îi dă socoteală fiului meu, care curând împlinește 6 ani. Îi vorbesc despre tot ce am pierdut ca familie, tot ce am câștigat, încercările mele, lupta mea. Scrisul are un preț. Al meu a fost, așa cum veți citi, unul mare.

Roberto Kuzmanovic: În încheiere, transmite un mesaj pozitiv cititorilor revistei!

Gabriela Feceoru: Dragi cititori, vreau să păstrez contactul cu voi, mă găsiți pe gabrielascrie.ro și pe buymeacoffee.com/gabrielascrie. Scriu în ambele locuri cu regularitate. În limba engleză și în română. Și mai vreau să vă spun ceea ce eu nu știam că e primordial pentru o viață echilibrată și plină de pace: iubiți-vă sinele și iubiți persoana cu care simțiți că aveți o relație karmică.

Îți mulțumesc, Roberto Kuzmanovic pentru această onoare pe care mi-ai făcut-o, de a dialoga în premieră în văzul lumii, sper să mai repetăm această experiență. Să ai succes în tot ce îți propui să faci & cititori de la Marea Neagră până pe Marte și plata în cryptomonede.

Distribuie gratuit prietenilor informație interesantă și de interes pentru a-i ajuta și urmărește-ne pe rețelele de socializare ca să rămâi la curent!